Prietenul la bucurie se cunoaște

Știți, sunt momente în viață în care îți este foarte greu. Poate treci printr-un divorț, poate ți-a murit pisica, poate te-ai îngrășat necontrolat. Sau poate, pur și simplu, ai o perioadă mai verde-albastră, în care ești cu capsa pusă mereu. Că nu-ți doarme copilul, că te înșeală bărbatul, că ai un șef țicnit. Sau poate te-ai săturat să stai cu părinții ori nu mai poți plăti ratele la bancă, poate ai un vecin gălăgios sau ai făcut accident cu mașina. Vin prietenii în ajutor, sare fiecare cu ce poate. Unul se oferă să-l calce pe bărbatu-tau cu tractorul, altul pe blonda care s-a băgat între voi. Altă prietenă se oferă babysitter o seară sau te împrumută cu bani. Oamenii empatizează incredibil la necaz, sunt precis câțiva oameni în viața ta care nu te lasă la greu, pe care poți să îi suni și la 4 dimineața. Deja am câteva nume în cap.

Dar ce ne facem cu celelalte momente, că viața nu se compune doar din necaz. Cel puțin, așa sper. Ce ne facem cu bucuriile, domnule?

Singurul om care n-are pic de invidie e mama ta

Sunt mulți prieteni pe care îi știi bine, ți-s dragi și râdeți până vă doare burta împreună. Doar că, vine un moment când te întâlnești cu ei ca să strălucești. Să te bucuri de ceva. Poate ai absolvit o facultate rară. Poate ai câștigat un premiu porcos. Poate ți-ai făcut nuntă princiară, poate te-a promovat să fii the boss. Rima e involuntară, jur! Și atunci îi vezi cu fața picată, cum nu le poate cădea bine nici un dumicat. Zâmbesc de zici că le-ai dat un pumn la ficat și vorbesc printre dinți. Mereu mi-am imaginat că oamenii ăștia nu deschid gura de frică să nu te muște de fund dacă o fac.

Prietenul la nevoie se cunoaște, dar nu mai bine facem o triere și la sărbători? Vedeți acolo care se bucură de bucuria voastră, care se mândrește că v-a cunoscut. Care e prietena aia care îți face poze fără umbre pe față și care nu ascunde jigniri în umor.

Identificați-i pe oamenii ăștia și investiți în ei, sunt singurii lângă care cu adevărat veți putea străluci.

foto via Shutterstock, prietenie sinceră

Articolul anterior

Dacă n-aș fi obosită -un exercițiu pentru mame la capătul puterilor (p)

Articolul următor

Evitați consumul excesiv de Insta, Snapchat și Facebook

41 Comentarii

  1. Mihaela

    La capitolul acesta intra si rudele foarte apropiate. Sa te fereasca sfantu’ sa iti mearga bine ca nu mai iesi din gura lor.

    2+

  2. Bunica cu bundita

    Bine zis….doar mama !!!!

    3+

  3. Word! Mie mi s-a dovedit ca unii prieteni nu sunt meniti sa stea alaturi si la bucurii… Inca mi se pare ciudat, dar asa sunt ei si gata 😀
    Cat despre afirmatia cu singurul om care n-are pic de invidie, am eu cateva exemple (inclusiv personal) care te contrazic grav de tot. Si uite asa ajung sa se simta un fel de paria toti cei care nu au avut parte de mame asa cum e acel common knowledge privind conceptul de mama.

    3+

    • Si eu am prietene care sunt alaturi la bucurie, au facut fata exceptional. Si vreau sa cred ca si eu sunt una dintre ele. Pe principiul: daca tie iti merge bine, imi merge bine si mie.

      0

  4. Bunica cu bundita

    Teodora,poate e excepția care întărește regula ! Eu așa cred …

    3+

  5. Diana

    Eu am 3 (trei) prietene, pe langa mama si soacra, din categoria asta, prieteniile astea le am de 20, 18, respectiv 16 ani, me lucky 🙂 intr-adevar, in prieteniile astea dau cel mai mult, dar am si cateva mai noi, post-emigrare, cu potential
    La rau, o profa de psiho ne zicea ca trebuie sa folosim prieteniile de gradul 2 sau 3, ca impovarezi omul or smth, mna, eu le-am impovarat pe astea si tot aici sunt :))

    1+

    • Da, e foarte bun sfatul. Prieteniile in strainatate sunt alt material, eu am intanlnit oameni cu totul deosebiti in UK, mi s-a parut relationarea la alt nivel de fara orgolii. Doar ca erau fosrte putini si ne vedeam destul de rar..

      1+

      • Diana

        Cred ca e si varsta de acum, nu te mai arunci in relatii. Dar aici parca-s mai profunde prieteniile, nu stiu cum sa zic, te apropii incet, dar odata ce ai trecut un anume prag, e prietenie pe viata, parca nu-si are loc invidia, sau poate-s eu norocoasa. ..

        1+

  6. Alexandra

    Am ajuns și eu recent la trista concluzie că “singurul om care n-are pic de invidie e mama ta”.
    Îmi imaginam în fel și chip momentul în care îmi voi anunța cea mai bună prietenă că sunt însărcinată. Îmi dădeau lacrimile numai când îmi imaginam emoția ei, dar nicidecum nu m-am gândit că persoana aia care mă cunoaște mai bine decât mama va simți invidie la aflarea veștii.
    Mi-am spus că e normal, mai ales că și ea își dorește un copil, dar parcă ceva s-a rupt în sufletul meu și nu mai pot să privesc prietenia noastră, veche de 16 ani, cu aceiași ochi.

    1+

    • E foarte greu, daca te pui in locul ei. Mai ales cand e vorba de un astfel de subiect. Nu i-a trecut apoi, dupa momentul ala?

      1+

      • Alexandra

        Știu, și într-un fel am înțeles-o. Doar că de când i-am dat vestea, ne-am vorbit tot mai puțin. Aștept să ne treacă amândurora disconfortul ăsta psihic, și apoi om vedea cum ne băgăm mințile în cap, să nu ne ștergem prin părți mai dosnice cu atâția ani de prietenie.

        1+

        • odette

          Nu stiu nimic despre prietena ta, presupun doar ca n-a putut avea copii pana acum. Daca e asa, atunci numai cine nu poate avea copii poate intelege cat de mare e durerea sa vezi ca in jurul tau prietenele au, pe rand, copii, iar tu nu, desi visezi dintotdeauna la asta.
          Incearca s-o ierti, daca nu o poti intelege. Nu e invidie, e o durere mare a ei pe care n-a reusit s-o ascunda.
          Cand cumnata mea mi-a dat vestea ca e insarcinata m-am straduit din rasputeri sa ma bucur pentru ea, dar imediat ce m-am despartit de ea (ne intalnisem intr-un parc), am fugit in masina si-am plans tare. Nu din invidie, te asigur. Se redeschisese rana din sufletul meu care oricum nu se vindecase niciodata, aceea ca nu aveam copii.
          Au fost grele primele luni, dar dupa ce s-a nascut nepotica mea n-am mai simtit nicio durere pentru mine, doar bucurie pentru ele.
          Ai rabdare cu ea, daca e prietena ta cea mai buna, o sa rezistati.

          6+

    • Diana

      Mai, eu zic ca e normal. Eu la prima sarcina am ramas accidental si prietena mea cea mai buna se straduia de 6 luni. Tot asa a fost un moment, i-am inteles amaraciunea, dar s-a bucurat pt mine. Apoi eu am pierdut sarcina si luna urmatoare a ramas ea insarcinata, am simtit fix reversul baricadei. M-am bucurat pt ea, sufeream durerea mea. Suntem inca cele mai bune prietene si avem amandoua copii frumosi si sanatosi acum

      4+

    • Gabi

      Când prietena mea mi-a zis ca este insarcinata, n-am putut sa nu ma întreb de ce mi-a dat vestea asta de ziua mea. Amândouă încercam de ceva vreme sa rămânem insarcinate. Noroc ca și eu aveam exact aceeași veste pentru ea:) . Dar na, poate nu sunt, totuși, o prietena prea buna.

      3+

  7. Ii cam stiu. Sunt minunati. La mines-au cernut si la belele si la bucurii…

    0

  8. Am cumparat 3 kg de boboane Neuhaus, am mancat aproape 1 kg intr-o spatamana, vreau sa stiu daca te bucuri pentru mine sau ma certi? Nu e un test 🙂
    Caut un prieten sa ma ajute la nevoie :)))

    2+

  9. Mary

    Eu fac parte din categoria celor fara prieteni!Nu stiu daca e bine sau nu ..ideea e ca n-am gasit pe nimeni care sa ma suporte si chestia sa fie reciproca..Sunt eu mai ciudata,na.. !

    1+

  10. Laura

    Eu nu am stiut niciodata sa leg prietenii stranse 🙂 M-am apropiat de multe persoane care imi sunt foarte dragi, dar cumva prietenia nu a rezistat peste mari si tari. Da, cand ne intalnim, e ca si cum nu am fi fost niciodata despartite, dar cand nu ne intalnim, e ca si cum nu am exista. Ne bucuram insa de bucuria celeilalte. Cel putin eu o fac. Am observat insa si reversul medaliei. Prieteni foarte apropiati la bine, s-au indepartat cand a venit momentul de “rau”. Cred ca depinde de fiecare. Sunt persoane care nu vor sa se inconjoare de energie negativa (presupunand ca cred in asta… i don’t) si se indeparteaza de prieteni cand le merge greu, dar se lipesc de ei cand le merge bine.
    Mi-a placut asta cu prieteni care “se mandresc ca te-au cunoscut”. Daca nu am legat prea multe prietenii stranse, am norocul sa fi avut colegi care au reusit multe in viata si chiar daca nu ne sunam, nu ne vedem, nu ne intersectam de nici un fel, sunt extrem de mandra de ei. Una si-a facut blog ;), altul e scriitor, unul l-a intalnit pe printul Charles si alta e medic (lista continua, dar u got my point). Cand le vad cate o reusita pe Facebook, cand ii vad fericiti si frumosi in poze, asa ma bucur, de parca ar fi meritul meu :)))
    Da, am fost si eu invidioasa la viata mea. Cine nu este? Dar chiar cred ca dupa ce trece invidia, oamenii chiar se bucura pentru reusitele altora. Le da cumva speranta, ca vor ajunge si ei odata acolo sus in top 🙂

    8+

  11. mai

    Daca invidiezi bucuria lor, e bine sa te uiti in interior sa vezi ce anume iti lipseste. Alteori, atitudinea prietenului bucuros e de vina – se schimba. Tu esti trist ca nu-l mai recunosti, nu mai e prietenul/prietena pe care il stiai.

    4+

  12. Larisa

    Eu am incercat intotdeauna sa imi feresc mama de problemele si nemultumirile mele. Nu stiu daca e un mod altruist de a face aceste lucruri, insa am vrut sa nu ii cauzez nopti de nesomn. Dar, ea e prima care afla vestile bune si ador modul ei de a se bucura. Ii citesc fericirea in ochi. Prietene am trei. Doua dintre ele sunt in tari indepartate si ne vorbim un pic mai rar. Dar m-am bucurat intotdeauna sincer de reusitele lor. Sper ca si viceversa.

    1+

  13. Eu observ la mine și prietenele mele că este un fel de ciclu. Câteva prietene rămân The Ones și dacă ne revedem reluăm de unde am rămas, iar altele-s de sezon. Unele la bine, altele la greu. Fără prietene însă mi se pare tare greu. Și la bine și la greu.

    2+

  14. Pavangiri

    Trebuie sa recunoastem totusi ca sunt si foarte multe persoane, femei in cazul meu foarte laudaroase si, inafara de prietena mea cea mai buna pe care o cunosc din copilarie, eu numai, nu stiu cum se face, cu astfel de femei am avut ocazia sa ma imprietenesc. Dar cea mai cea este cumnata mea, pentru ca si-a permis de Craciun sa isi cumpere un telefon de ultima generatie cand am fost la ea in vizita pur si simplu, fara sa ii cer nimic, a venit si mi-a pus telefonul in fata, dupa capul ei, sa ma minunez si sa il admir.:)))) Mi s-a parut atat de prost gust, mai ales ca la un interval imi luasem si eu un telefon nou, dar nu mi s-a parut o realizare incat sa o impartasesc si cu cei din jur. Nu mi se pare o realizare sa ai o familie, un serviciu care sa iti placa, lucrurile pe care ti le doresti etc. Sunt lucruri care se intampla, ce este drept, intr-o anumita masura fiecaruia ca deh, este vorba: “nu toti avem acelasi noroc”, lucruri normale pe care cred ca trebuie pur si simplu sa ne luam ca atare, nu sa ne umflam in pene ca, uite cine suntem noi. Nu sunt invidioasa, vorbeste o persoana care a primit de la viata tot ce si-a dorit, am fost si sunt o rasfatata, dar toate acestea sunt lucruri pentru care sunt recunoscatoare, pe care le pastrez in sufletul meu, nu am simtit niciodata nevoia sa le impartasesc cu altcineva decar cu familia mea.

    2+

    • Știu ce zici, unele persoane chiar așa sunt, se hrănesc din a se lăuda. Dar mai sunt și momente în care simți că celălalt are nevoie să îi perii un pic orgoliul. Să îi reamintești toate motivele pentru care e un om valoros, că poate a uitat fix în momentul ăla. Eu am o prietenă care mă sună și zice, fii psihologul meu. uneori nu fac decât să o ascult, e suficient. Alteori, încep să îi spun cât de grozavă este, fiindcă și este. Asta mi se întâmplă și cu soțul meu. Îl văd mai down, încep și bag din top. Sau el mie. Asta nu înseamnă că mereu sunt o cerșetoare de periaj al orgoliului rănit. E un moment doar, poate așa și cumnata ta cu telefonul. poate el compensa doar nevoia ei de atenție de altundeva.

      3+

    • Nu stiu daca e lauda, pur si simplu unele persoane se bucura de achizitiile lor materiale si vor sa impartaseasca bucuria.

      0

  15. Doar mama! Subscriu! Iar prietenele sunt invidioase maxim! In grupul nostru o fata singura isi face un prieten. Ne povesteste, se bucura, se vedea cat de fericita este etc. Pleaca si incepe barfa si invidia unora.

    1+

    • Uaaau, nu mai pot cu asta. Fix așa era la cabinetul unde am lucrat eu prima dată. Cum ieșea cineva din sala de mese, cum începea bârfa despre el. Până le-am zis într-o zi că ei își dau seama că fiecare e tocat pe rând, cum se duce până la baie?!

      2+

  16. Mi-ati adus aminte o amintire veche, trista.
    Cu ani in urma, la 25 de ani aveam un vis. Am luptat pt el ani de zile, strans bani etc. ( cand altele isi luau pantofi si cosmetice si discoteci eu aveam 2 joburi). Toate rudele apropiate stiau de visul meu, si intr-o zi am reusit. Astazi unora poate li se pare banal dar pt mine era visul meu…. 2 rude f. apropiate s-au purtat dezolant (poate ca le-am cerut banii imprumutati, inapoi, ca aveam nevoie?) sau poate ca dadeam pe de laturi de bucuria reusitei si in sinea mea nu mai vedeam ca aveau si ele pe ale lor?
    Cine o mai sti…. eu in final am fost asa, ca un balon spart. Dintre rude doar verisoarele cu care am copilarit mi-au zis, de repetate ori, ca se bucura pentru mine.

    Acum am alte vise. Dar stiu sigur ca nu o sa imi mai pese de ce zic altii pentru ca sunt mai matura emotional si fiecare reusita e pt ca asa vreau eu si chiar si o vorba rea nu ma va mai zdruncina. Mi-a trebuit insa multa analiza sa imi dau seama de ce ma deranja o replica, o vorba, o idee, un dezacord intre bucuria mea si parerea celorlalti: era o lipsa din sufletul meu.

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 194 queries in 0.455 s