Uite cine dansează, cum s-a văzut din platou

Cu ce vedetă credeți că m-am pozat aseară? Una singură a fost!

Dar înainte, să vă povestesc. Andressa m-a luat cu ea la Pro TV, făcea un Insta take over, care -mi-a explicat ea că- înseamnă foarte multe poze, gif-uri, clipuri dintr-un singur loc. Urma să primim acces în backstage, plus că drumul până la Buftea era o oră întreagă în mașină cu Andreea (care a vorbit jumătate la telefon, dar na, a girl can dream…), soțul terminase operația la timp, pacientul era vesel, deci astrele se aliniaseră, cum ar veni.

Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, eu nu mai am TV în casă de ani buni de zile (foarte buni, vă recomand și dumneavoastră), deci m-am trezit acolo printre vedete despre care jumătate nu știam cine sunt. Ce, în afară de Cabral și cele două dive, îl mai știam pe Florin Călinescu, fiindcă mi-e vecin. Noroc că aveam ghidul lângă mine și îmi explica fiecare cu ce se ocupa. Și pe Velea îl știam odată, când era mic și Antonia nici nu se uita la el, dar ce să-i faci, gusturile nu se discută.

Băi, oameni buni, e foarte mișto acolo-n platou! E un spectacol adevărat, e mult mai frumos decât la televizor.

Adică, nu știu dacă aș fi avut răbdare să nu mă ridic de pe scaun dacă aș fi fost acasă, de exemplu. Dar aici, aproape mi-a părut rău când a trebuit să plec. Vă zic așa: divele sunt frumoase, nene. Naturale sau contrafăcute, cum or fi, dar arată de pici. Are doamna Rădulescu niște picioare brici, cum ar veni. Și îi vin bine. Iar pe doamna Marin am surprins-o când îi hîșîia pe niște holoangări de pe scenă, fiindcă avea ea niște poze de făcut și, vă spun, hîșîiala cu pricina a fost făcută cu gesturi elegante, și cuvântul magic ”vă rog”. Nu știu la ce mă așteptam, de am fost așa impresionată, oare să-i strivească asemeni unor gândaci?

Când a început emisiunea și vocea din difuzoare număra invers, apoi au început toți să danseze, am simțit pur și simplu energia momentului, m-a luat cu furnicături fizice pe spate.

Și știți, chiar mă gândeam. La oamenii ăștia, la vedete. Pentru noi sunt niște personaje din povești. E cam ca și cum te-ai întâlni cu Albă-ca-Zăpada. Despre care tu știi totul, iar ea nu știe nimic despre tine. Care poate are o zi mai bună sau mai proastă, că doar e Albă-ca-Zăpada, nu e Veselia-ntruchipată. Care poate are acasă copii bolnavi sau vreo țeavă spartă, o durere de burtă, ceva. A fost un moment în care mi-am dat seama cât de greu e să fii în pielea lor. Cred că devine un fel de închisoare. Oare când mai poate fi liber cineva ca Johnny Depp? Seara la culcare, când se poate trezi că-i bagă divorț nevasta a doua zi și sare cu șantaje. Dau și eu un exemplu, fiindcă am vorbit de curând de el. Nu cred că e simplu să îți trăiești viața cu mii de camere puse pe tine, care chiar și dacă nu filmează, mintea unui om tot înregistrează ceva: un gest, o privire.

Că tot ziceam de backstage. Am dat o tură pe acolo, am văzut cum arată vestiarul cu costume, locul de machiaj. Dar am văzut în treacăt, cu coada ochiului cumva, fiindcă nu am putut să mă duc cu tupeu ca la muzeu, știți ce zic? Ăia erau niște oameni, iar spectacolul încă nu începea. Spectacolul nu era după cortină și nu am fost destul de curajoasă să îl mut. Uneori e mai bine să păstrăm distanța și imaginea cuiva așa cum se vrea el comunicat. Se numește distanța de siguranță și e bine de respectat.

Poză am făcut doar cu Cabral, pe care l-am revăzut cu mare bucurie după mulți ani, s-a nimerit să parcăm unul lângă celălalt. Iar pe drum înapoi spre casă, îi povesteam maică-mii că omul ăsta fie e un actor excepțional, fie așa e el: vesel și adevărat.