Prieteniile viitorului, condamnate la video call pe viață

video-call

Atunci când tehnologia și internetul ne ajută să ne vedem cu cineva în ciuda distanțelor și oceanelor dintre noi e una, dar când suntem în același oraș, mai avem oare vreo scuză să o folosim?

Se spune că musafirii îți fac două bucurii: una când vin și alta, când pleacă. Se mai spune că o vizită ar trebui întotdeauna anunțată înainte, ca să nu prinzi omul cu chiloții murdari în mijlocul sufrageriei. Deși eu, personal, nu aș judeca pe nimeni după locul în care își ține chiloții murdari, mai ales în zilele în care nu așteaptă să-i calce nimeni pragul sufrageriei personale.

De altfel, eu am faima de a fi o gazdă mult prea relaxată, genul care se uită mai degrabă la CU CINE decât la UNDE și la cât e de șters praful prin colțuri. Sunt renumită pentru faptul că nu mă stresez, la mine e mereu dezordine și am depășit demult faza în care aș vrea să impresionez pe cineva. Țin minte, în facultate, când venea mama în vizită, făceam șmotru o zi întreagă înainte, să nu aibă femeia impresia că a eșuat în educația igienico-sanitară a unicei sale fete. Tot din facultate, îmi amintesc micile noastre secrete (ale mele și ale colegei de apartament, nu spun care că am avut mai multe și măcar reputația lor să o păstrez), care constau în smotocioace de praf adunat pe la colțuri, care pluteau romantic pe gresie, de câte ori treceai pe lângă ele. În semn de salut respectuos, deisgur, că atâta am conviețuit, încât ne erau recunoscătoare că nu le ceream și chirie.

În zilele noastre, e greu tare să te mai întâlnești față în față. Fiindcă dușman îți este traficul – dacă ai două întâlniri pe zi în București, nu prea mai poți face al treilea lucru în aceleași 24 de ore. Fiindcă dușman îți este timpul – care nu mai are răbdare cu oamenii, iar viața se trăiește ca o cursă fără destinație precisă. Fiindcă prietenă îți este tehnologia, care te poate teleporta aproape la orice masă de negocieri, la orice interviu virtual, la orice poveste, cafea și pahar de vin. Ba orice telefon banal se poate însoți de cameră video și, brusc, ești față-n față cu interlocutorul tău.

Așa am primit 2 vizite săptămâna trecută, de la oameni cu care nu am mai avut timp să mă întâlnesc. Fizic, desigur, fiindcă de văzut, ne-am văzut. Trăim într-o eră în care ”a te întâlni” cu ”a te vedea” nu mai sunt nici măcar parțial sinonime… De zici că a venit viitorul peste noi grămadă, ne-a luat pe sus, iar acum ne putem depozita liniștiți chiloții murdari oriunde, atâta timp cât nu sunt în raza vizuală a camerei de luat vederi.

Haideți să nu trăim fericiți până la adânci bătrâneți…conectați cu smartphone-ul și camera la net. Haideți să ne întâlnim, să ne luăm în brațe, să ne mirosim parfumurile, picioarele, bășinile. Alternativa e mult mai împuțită, pe cuvânt.

Vineri m-a sunat Tily Niculae, cu video cu tot, a vorbit atât de mult, încât nici nu mai știu ce a dorit să-mi spună, treaba e că fetița ei de 5 ani, Sofia, a propus să ne și întâlnim, nu numai să ne vedem. Ele erau singure acasă, noi doi eram singuri acasă, într-o zi ploioasă de toamnă. Așa că, am făcut o spontană din asta, în care eu mi-am evacuat chiloții pe balcon, iar ea a venit în pijama la mine. Noroc că ne-a amintit un copil că a te întâlni cu a te vedea nu au fost niciodată apropiate ca sens.

si-blondele-gandesc

Tily a filmat parte din treaba asta pentru vlogul ei (ca nu cumva să ne îndepărtăm de mediul virtual și să avem senzația că trăim într-o singură dimensiune a realității), Tudor era proaspăt ridicat de la masă, eu destul de stânjenită și nepieptănată, la mine în bucătărie erau numai dovlecei pe jos și cuptorul era încă înfoliat și nou-nouț. Adică, nu credeți tot ce vedeți, doar veselia și buna dispoziție sunt netăiate la montaj, desculțe prin casă:

Dincolo de camere, a fost o după-masă frumoasă, foarte naturală și tonică (femeia chiar era în pijamale, ce bine ne-am simțit!). Iar după asta, am avut energie chiar și să mă spăl pe cap! 😀

Dacă vă place vlogul, sunteți în target și fani youtube :)) dați subscribe. Tily e o tipă supermuncitoare, sper să ne întâlnim mai des și să ne filmăm mai rar.

imagine via Shutterstock, video call

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

Articolul anterior

Capcana lui ”ești prea mic, înțelegi când te faci mare”

Articolul următor

Prima dată, la Paris, se merge în doi [concurs]

17 Comentarii

  1. Marlanel

    Pijamaua ca pijamaua, da’ ce decolteu aducator de audienta aveaaaa !

  2. Cris

    ce-mi place de voi! asa spontane 🙂
    in epoca de dinainte de copil, da smotru bine inainte sa vina cineva. Acum :)))) relax maica, numai sa vina cineva pe la noi. Aici nu se prea practica vizitele acasa, din pacate.

  3. tot o blonda

    Ce drag imi e de Tily!!!
    Foarte tare articolul de azi, mai Miru’ daca imi permiti sa iti zic asa …m-am simtit prietena voastra pret de 2 minute.
    Iti scriam la un alt articol cat de dor imi este de prietene, sa le vad…sa iesim impreuna!
    In uk vizitele nu se practica si mai ales neanuntate.
    Pfff….abia astept sa ma intorc!

    • Deci te-ai hotarat? Yey! Te chem la mine la cafele :))

      • tot o blonda

        Da, e hotarat!
        Am uitat sa intreb de gutui, geniala ideea gutuilor pe care le iubesc (am zis ca are mana unul in gradina), cred ca miroase super a gutui in casa ah si broacutul tau e delicios!

        • Grozav! Pai, in cazul asta, sa pun de cafea? :))
          Broscutul e delicios si crud asa! Din fericire, nici nu se consuma! :))

  4. gutuile, gutuile sunt gata?

  5. Paula

    Super tare:) tudor cred ca a fost cel mai incantat de vizita/gutui!

  6. Simo

    Fain ca v-ati intalnit,imi place naturaletea voastra.Si vad acolo niste picioruse si-o manuta (iertate fie-mi diminutivele:) ) tare pupabile!
    E greu,intr-adevar,sa te mai intalnesti cu cineva in ziua de azi.Toti suntem grabiti,toti suntem stresati,nu mai dam importanta unor aspecte.
    P.S. Imi place tabloul din camera ta.

  7. Eu unde me inscriu? Ca o sa ajungem la videocall cu programare!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 157 queries in 0.483 s