Sau ce înțeleg copiii mai mult decât ne place nouă să credem
Mulți adulți se uită cruciș când le spun că, da, copilul meu înțelege. Deși are abia 8 luni împlinite. Mulți adulți se uită cruciș acum, când citesc textul acesta.
Orice copil înțelege ce-i spui, chiar și înainte de a avea limbaj. Chiar dacă noi încă nu înțelegem felul lui de a percepe și integra mesajul, nu a dovedit încă nimeni faptul că bebelușii sunt niște idioți care nu pricep o iotă. La fel cum se înțeleg oameni care nu vorbesc aceeași limbă și aparent asta e absurd, fix așa există o posibilitate ca teoria mea să stea în picioare. (Ba chiar există studii științifice, pe bază de aparatură medicală, care arată reacțiile și atenția unui bebeluș la diverși stimuli: melodii cunoscute, bătăile inimii, vocea mamei, o propoziție citită normal sau cu cuvintele în ordine inversată -unde nu mai au nici un sens- , o poveste spusă în limba maternă sau într-o altă limbă străină.)
A spune că un copil nu înțelege fiindcă e prea mic e cam echivalentul cu a spune că aerul nu există, fiindcă nu îl vedem. A desconsidera un copil și capacitatea lui de a înțelege e cam echivalentul cu a nu respira aerul, deși ai nevoie de el. La fel ai nevoie și de înțelegerea copilului tău, chestie care se antrenează și se crește ÎMPREUNĂ.
Există studii care arată că toți copiii reacționează mai bine la stimuli pozitiv, iar rezultatele sunt mai bune atunci când ei sunt mai degrabă încurajați decât criticați. Atunci când adultul pornește de la prezumția că acel copil din fața lui este un deținător de creier intact, cu acte-n regulă și nu un animăluț drăguț care trebuie să se supună chipului și voinței sale, ordinea lumii va ajunge acolo unde tuturor ne va fi bine ca să trăim liberi, în iubire și respect. Da, și adulților ne va fi bine, fiindcă nu vom ajunge părinți de adolescenți care vor să plece de acasă, să-și bage droguri în nas ori în vene ori alte lucruri periculoase prin te-miri-ce locuri. Da, și nouă ne va fi bine, fiindcă ne vom trezi într-un pat de iubire și înțelegere cu copilul nostru, pat pe care ni l-am așternut cu răbdare și înțelepciune pe vremea când nimeni nu era nici prea-prea, nici foarte-foarte ca să nu-l ia în considerare pe celălalt.
Noi suntem TOTUL pentru copiii noștri, să le arătăm mai des că și ei sunt TOTUL pentru noi.
Treaba cu ”ești prea mic să înțelegi” sau ”o să înțelegi când crești mare” sapă un șanț adânc între părinte și copil, fiindcă îl înlocuiește pe ”îți explic orice, cât mă pricep mai bine și îți promit să fiu întotdeauna principala ta sursă de adevăr”. E ca o autodeclarație de putere a părintelui atotștiutor asupra copilului său. Ca o autoproclamare de dictator în stat, unde independența e o modă pe care o purtăm când mergem în vizite, când scriem pe bloguri, când ne facem poze la sărbători. În tot restul timpului, mama și tata știu mai bine, ei te-au făcut, ei te comandă.
Culmea, ceea ce înțelege copilul când îi spui că nu înțelege este că e un prost, că nu poate avea încredere în capacitatea proprie de judecată, că nu e suficient de bun acum, dar că va veni o vreme (nu știm când, într-un viitor îndepărat) când se va ridica la așteptările intelectuale ale celor din jur, pentru a fi ca ei, pentru a fi acceptat și integrat ca parte egală. Până atunci însă nu are nici măcar dreptul de a recepționa informația, darămite să o proceseze și analizeze cu ce a fost dotat. Mie dacă mi-ar spune cineva constant că nu pricep, într-o zi nici nu mă va mai interesa să o fac. Pe același model, pe care un copil căruia i se repetă că este rău, va ajunge să ”merite” cu adevărat acest atribut.
Plus că termenii ”prea mic” și ”când o să fii mare” sunt ceva teribil de variabil. Când nu mai ești prea mic? După ce împlinești 10 ani? 7 ani? Când ești suficient de mare, când ai 7 ani? 10 ani? Mie mi-a zis tata nu demult: ”Tu nu știi nimic, că ești mică. N-ai împlinit nici măcar 30 de ani”.
Adevărul e că timpul trece uimitor de repede atunci când ai copii (eu nici nu mai știu cum arăta al meu acum 5 luni). Așa că, brusc te poți trezi că îi sărbătorești majoratul și încă-i spui ”o să înțelegi când te faci mare”.
Din păcate, e mare tentația de a scăpa ușor dintr-o situație folosind scuza asta penibilă cu ”ești prea mic”. Însă atunci când îi acordăm copilului votul de încredere și azi, când el are 3 zile, și mâine când el are 5 luni, știm sigur că vom ajunge ca la 10 ani, când copilul ne întreabă ce-i ăla sex oral, să nu-i răspundem că-i prea mic să înțeleagă. Că poate se găsește vreun binevoitor să îi explice aplicat.
Vorbiți cu copiii voștri despre orice, oricând. Faceți-o mai întâi fiindcă sunt copiii voștri, nu fiindcă au nu-știu-ce vârstă sau nu-știu-ce prieteni sau nu-știu-ce întrebări. Explicați-le fiindcă vor să știe, fiindcă e bine să știe indiferent de câți ani AU sau NU AU. Explicați-le orice într-un limbaj cât mai ușor de cuprins pentru ei, respectând regula de aur: ADEVĂRUL. Doar așa putem crește niște adulți sănătoși, cu încredere în ei și în părinții care niciodată nu le-au spus că sunt prea mici pentru nimic în lume.
imagine via Shutterstock, mamă vorbește cu fiul
Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.
Marlanel
Bineanteles ca bebelusii inteleg, chiar daca nu inteleg limba ! Inteleg din tonalitatea vocii, precum animalele.
Intelege un pui de catel cand il inveti una-alta, daramite un pui de om !
In Romania, odinioara, pe vremea cand mamele isi educau copiii, la 6 luni deja se cereau singuri la olita, desi nu vorbeau limba ! Deci functiona foarte bine comunicarea mama-bebelus, ca doar l-a dresat sa se ceara la olita ! Acum se duc la scoala si se rahtesc in scutece.
Miruna
Da, îi învățau pe copii atât de devreme la oliță, fiindcă nu aveau pampers și nici mașină de spălat, iar schimbatul scutecelor de cârpă era un coșmar. Însă, e dovedit faptul că e super nociv să forțezi mersul ăsta la oliță, e inacceptabil la copii așa de mici! Poate avea efecte oribile și pe termen lung, deoarece copiii se învață, de fapt, să se țină. Și, atunci, se vor ține cât mai mult, fiindcă nici un copil nu vrea să plece de la joacă la oliță, de nicăieri la oliță. Astfel, se îngroașă pereții vezicii urinare, de unde începe un alt șir de probleme,infecții etc.
Marlanel
Nu invata sa se tine, ci invata sa se ceara. Cel putin, prin zona noastra asa ii invatau pe bebelusi. La 6 luni, cand aveau nevoie la olita, incepeau si se scremeau, iar mama il punea pe olita. Ori de cate ori voia sa isi faca nevoile, incepea si se scremea ( asa erau dresati ). Cand erau mai marisori, aratau cu degetul spre olita, iar dupa ce puteau vorbi, o cereau.
Nu se tinea nimeni. Probabil studiile alea sunt facute de occidentali care habar nu au sa dreseze bebelusii la olita, de asta au inteles ei ca trebuie sa se tina pana cand isi aduce aminte mama sa ii puna pe olita.
Nu ma mira ca sunt varza, ca ei nu obisnuiesc sa isi dreseze copiii la olita, ci ii lasa in pampers pana cand astia sunt suficient de mari ca sa isi dea seama singuri ca sunt penibili, ori ca e ceva in neregula cu ei.
E mai comod sa schimbe pampersul decat sa se ocupe de copil si sa il invete .
Miruna
Nu am vazut adult sa faca in pampers (exceptand nefericitii cu conditii medicale), asa ca nu cred ca e vreun stres ori vreo graba.
Laura
Nu imi vine sa cred de cate ori ai folosit cuvantul “dresat”. Prima data am crezut ca ti-a scapat… dar chiar asa… dresam copiii?
Alta Miruna
Vorbesc cu sotul in engleza uneori cand nu vrem sa inteleaga copilul. Intr-o zi, la gradinita, mama(englezoaica) a unui copil, il intreaba ceva in engleza pe copilul meu. Si el raspunde… apoi inca o intrebare… bineinteles, primeste raspuns. Tot in engleza… eram socati. Si ea, foarte bucuroasa: copilul vostru vorbeste engleza! Noi: pana acum nu vorbea…..
Nu invata engleza la gradi, nu se uita la desene, tv in engleza. Deci da, se pare ca a invatat ceva engleza din discutiile noastre.
Ioana
Al meu băiat îl corectează pe taică-su in franceză desi discuția despre cum se zice la afine nu l-a inclus si pe el. La fel, se juca lângă noi, adultii, cand discutam despre când sa lăcuiesc biblioteca pe care o montez, pentru ca msi apoi sa insiste sa o lacuiesc înainte sa fie montata. Uneori cred ca sunt mai destepti ca noi.
Miruna
Alta Miruna, Hahahaha!!! Bravo!!! Ce lectie ti-a dat ;)) ce copil destept!
Ioana
Am observat ca intelegea si chiar ii placea o anumita carte, poveste. Ceva cu pisicel, miaunel pe care o citeam ca sa adoarma. Cum luam alta carte devenea agitat. Acum, mai marisor percepe aluziile de tot felul. Cred ca mai mult empatic ca se vede cum devine mai atent cand cineva face vre-o aluzie chiar daca cuvintele nu sunt cu sens.
Miruna
Copiii inteleg mult si din intonatie, mimica fetei, eu cred ca ei percep mai multisenzorial decat adultul. Ceea ce se pierde cu timpul.
Mihaela M
Ți-am zis că-mi place mult de tine, nooo?
Chiar azi i-am certat pe bunici pentru că îi spuneau celei mici (9 luni) că: “eşti urâtă când plângi!”… În plus, repet la multe persoane că nu avem o fetiță obraznică, e doar foarte energică şi activă, iar eu mă bucur că e aşa. E normal să fie aşa, abia acum descoperă lumea şi e curioasă.
Erau nişte studii că sunt copii care îşi aminteau chestii din viața intrauterină, doar că nu le mai găsesc acum.
Miruna
citește The mind of your Newborn Baby, David Chamberlain, acolo găsești multe informații. O să-ți placă.
Mihaela M
S-a notat! 🙂
Elena
Vad ca toata lumea are probleme de-astea cu bunicii :). Mama mea se uita la mine cu un fel de mila superioara cand ii explicam sa nu mai vorbeasca de fata cu Emma (care avea deja aproape un an) de parca nu e prezenta, mai ales spunand lucruri de genul: “Nu voia sa manance, dar am pacalit-o”. Bine, aici aveam doua probleme – o data cu mancarea si cu pacalitul, a doua oara cu vorbitul de parca mititica nu intelege nimic.
Miruna
O, da! Eu deja incerc sa ma controlez pe mine, e destul de greu.
Ana
Regula mea de aur este tot aceea de a spune întotdeauna adevărul. Și îi spun asta și copilului meu. Încă un articol de milioane 🙂 Tu ești lectura mea de seară 😉
Laura
Ieri am fost la mormant la bunicu impreuna cu mama si pitica. Mereu mergem impreuna. Mereu fata pune 1234674 intrebari. Pe mama clar o afecteaza. Pt ca pune intrebari de genul: si cand se trezeste bunicul? Dar de ce nu l-am dus la spital sa il tezeasca etc… eu ii raspund cat ii raspund dar am tendinta sa ii spun sa vorbim despre altceva, pt mama.
Ieri insa m-a surprins pitica: “”dar vreau si eu sa inteleg!” “Ce vrei sa intelegi?” “Cu muritul”. Asa ca ne-am asezat amandoua pe bancuta si i-am explicat, i-am raspuns la toate intrebarile. E greu, pt ca sunt anumite teme pe care nu stii cum sa le abordezi. Dupa discutie m-a intrebat daca si ea va muri daca se imbolnaveste. I-am spus ca nu, ca doar oamenii foarte bolnavi nu mai pot fi facuti bine de doctori sau foarte batrani, dar pe undeva tot mi-e frica sa nu i se fi intiparit asta in minte ca si ea poate sa moara. Parca e prea mica sa se gandeasca la asta.