Am avut emoţii, recunosc. Pentru mine, că Andreea ştiam că va fi o gazdă minunată.
Pentru mine, fiindcă nu mai văzusem lumea asta de vreo 5 ani, fiindcă nu mai ştiam cum se poartă, cum arată, cu ce se mănâncă. Nu ştiam cum voi fi primită, recunoscută, necunoscută. Că doar între timp m-am făcut mare, vorba ceea. Am fost dentist, m-am măritat şi am născut. Chiar, cineva m-a felicitat pentru toate astea, de parcă eram la întâlnirea de 10 ani de la absolvirea facultăţii sau ceva 🙂 – nu mai ştiu dacă era Claudia sau Corina, deşi, la cum arată fetele astea, zici că parcă nici liceul nu l-au terminat 😛 .
M-am machiat pentru a treia oară de când sunt mămică. Nu ca să impresionez, ci ca să ascund cearcănele ale căror cauza nu am identificat-o încă. (Fiu-meu doarme şi până la amiaz, aţi văzut cât e de liniştit. Şi că apreciază o companie bună ;=) Cât doamnele vorbeau, el fie se juca afară cu tată-sau, fie mânca la mine-n braţe, unde-i mai şopteam din când în când că îl iubesc şi îi mulţumesc pentru răbdare.)
Despre ce a fost acest brunch pentru blogosferă sper să vorbim mult şi cu folos când va veni momentul. Deocamdată, vreau să vă spun că m-am bucurat să revăd nişte oameni, pe Corina MS, Claudia Tocilă, Ioana -prinţesa urbană, Bogdana Dobre, Sabina Cornovac, Raluca Hagiu, Oana Bulexa, Sorina Topceanu Daescu.
Am povestit de-ale bebeluşiei cu Sofia Frunză şi băieţelul ei. M-am bucurat să îi cunosc pe amândoi, poate facem un playdate în curând 🙂
Le-am cunoscut pe Mihaela Vasilescu şi pe Ana Maria Mitruş (meseriadeparinte.ro), mi-au plăcut Raluca (ralucălătoreşte.ro -intuiţia mea zice că merită urmărită fata asta, pregăteşte ceva big time) şi Liana Pop (aveţişiperoz.ro – să urmăriţi hashtag-ul #BelsugLaPretRedus , e vorba despre haine de designeri, pe care ea le găseşte la preţ redus, fie în outlet-uri, fie în magazine second hand. Eu am descoperit-o în noaptea de dinainte de brunch şi cred că asta a contribuit un pic la cearcănele de mai sus).
A, şi să vedeţi! O altă Mirună era acolo, fotograf de la The Bucharests. Mi-a zis că numele ăsta al nostru e aşa un fel de obligaţie de a face o treabă grozavă în viaţă (dada, no pressure). Eu îl am pe Tudor, deşi nu ştiu cât merit am la grozăvia asta. În rest, încă aştept. 🙂
Măi, fetelor, voi habar nu aveţi ce frumoase şi proaspete sunteţi, pentru mine a fost ca o gură de aer curat întâlnirea asta. Nu ştiu dacă o să salvăm noi lumea, dar să ne mai întâlnim să plănuim! 😉
p.s. Ar fi frumos de mulţumit şi localului care ne-a răbdat poveştile interminabile, Gram Bistro. Mâncare excelentă şi personal taaare prietenos. I-a plăcut şi soţului, cică mai mergem.
p.p.s. Nu am menţionat în articol pe toată lumea prezentă, fiindcă nu cunoşteam şi nu vreau să greşesc. Am pus link-uri că aşa se făcea “pe vremuri” 😉
Abia aştept data viitoare!
Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.
Simona
Ar fi fost tare interesant sa vad iar blogosfera adunata (macar o parte din cea feminina), keep rocking girls!
Copila Blondă
O sa o vezi, asta e planul. Te asteptam si pe tine! :*
o femeie
sunteti toate belle si rapitoare! Moaaama, cica mamici :))), daca ziceati ca sunteti studente, credeam!