Ţîţa nu-i suzetă?

Se pare că foarte multor mame în maternităţi din toată ţara li se atrage atenţia să nu confunde ţîţa cu suzeta. Ce-i cu alăptatul ăsta la cerere şi cu statul toată ziua la sân?! Am auzit medici vorbind aşa, mi-au scris şi mămici pe blog, mi-au povestit şi prietene, toate din experienţă, deci nu poveşti.

Lăsaţi prostiile. Ţineţi copilul la sân atât cât acesta doreşte. În primele 6 luni de viaţă, nu există “răsfăţ”. Există doar grijă. Iubire. Nevoie. Nevoie mare de noi ca mame, de atingerea noastră, de sânul hrănitor. Citeam undeva că bebeluşul nici nu conştientizează la început că sânul nu e al lui. Gândiţi-vă, el vine dintr-un mediu ideal, optimizat până la perfecţie pentru el. Vine dintr-un loc în care nu îi era niciodată foame, frig, sete. Aceste senzaţii năvălesc peste el dintr-o dată, iar noi îi ţinem socotala cât stă la sân?

Ştiu mame (de prematuri mici-mici), care luau copilul şi la baie cu ele, doar-doar să nu rateze pruncul vreo picătură de lapte. Şi n-a luat nimeni nici un microb (nu-mi săriţi acum cu lecţii de igienă) şi nici adult care să mănânce ţîţă n-am văzut…

Bebeluşii sunt foarte diferiţi, mediile în care ei ajung sunt diferite, nevoile lor sunt diferite. Şi la acelaşi bebeluş, într-o zi e într-un fel, în altă zi în alt fel. Lăsaţi prostiile. Ascultaţi-vă instinctul.

Vrei să-l ţii în braţe 16 ore din 24? Ţine-l. Vrei să-l ţii la sân 24 din 24? Ţine-l.

O să-ţi facă sânii praf, mi-a zis şi mie cineva. Lasă, să mi-i facă, şi-oi mai vedea pe urmă. Împreună cu nevoia copilului tău, apare brusc şi nevoia ta ca mamă de a răspunde acelei nevoi. Când ăla mic urlă, ţi se pune un nod în stomac, când urlă peste 20 de secunde, îţi vine să strângi pe cineva de gât. Ai face orice, ORICE, să îl ajuţi. Nou-născuţii nu plâng de răsfăţ, plâng din nişte motive. Cu cât le întâmpinăm nevoile mai repede, cu atât se vor simţi mai în siguranţă şi vor plânge mai puţin. FIindcă mesajul pe care îl transmitem e că sunt în siguranţă, unde hrana şi iubirea sunt imediat după colţ. Sau după un mic miorlăit.

Eram cam necăjită într-o zi că nu apucasem să mulg nici un pic de lapte (dacă nu prinzi momentul să faci ce vrei să faci, se instalează haosul şi pleacă trenul ăla, mda, trebuie multă organizare). În fine, voiam să pregătesc un biberon, doar că băieţelului meu i se făcuse o foame de lup, ceva mai devreme şi ceva mai mare decât de obicei, a golit amândoi sânii şi n-a mai lăsat nimic pentru biberon. Şi mi-a zis mama: ce faci acum, îi ţii socoteala? Doar e dreptul lui!

Ştiu. 2 ţîţe, all you can eat, all inclusive.

imagine via Shutterstock, alăptat

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.