Adu-ţi aminte cât ţi l-ai dorit

parinti planuri

Cum a fost mai întâi un gând, pe vremea în care nici nu ştiai din ce zări aduce barza bebeluşii. Cum nu înţelegeai de ce copiii nu pot avea copii şi de ce-i musai să mai aştepţi atâta.

Apoi, cum aveai mai multe întrebări decât răspunsuri despre tine şi viaţă în particular, însă între orice rătăcire, o constantă licărea pe undeva: într-o zi voi avea un copil, îmi doresc de când eram mică. 

Şi-a apărut el. Băiatul care ţi-a luat minţile, ţi-a schimbat domiciliul şi numele de familie. Lucruri la care nici nu îndrăzneai să visezi. Apoi, 2 linii şi o veste bună. Adu-ţi aminte cât ţi l-ai dorit.

Cum îţi priveai burtica şi te întrebai cine-i acolo. Dacă te aude când îi cânţi, dacă te simte cum îl iubeşti. Singurul om de pe lume, pe care-l iubeşti înainte să-l cunoşti. Adu-ţi aminte cum te-a vindecat de demoni, ca o promisiune de la Dumnezeu. Adu-ţi aminte, oricâte încercări ar apărea.

Cum l-ai simţit pe dinăuntru prima oară şi cât ai aşteptat să-l vezi la ecograf. Cum dansa printre coastele tale, dădea cu capul de ceva, se învârtea şi se sucea. Cum îţi imaginai a ce miroase, ce formă-i are nasul şi buzele şi ochişorii. Cât de mult l-au aşteptat braţele tale, casa ta, inimile voastre.

Adu-ţi aminte cât ţi l-ai dorit, atunci când plânge şi tu vrei să dormi. Atunci când râde şi tu vrei să plângi. Atunci când are chef de joacă, dar tu ai întârziat la muncă. Atunci când vrea să-i cânţi deşi tu parcă l-ai spăla pe dinţi. Adu-ţi aminte că eşti tot ce are mai presus pe lume: braţele tale, pieptul şi zâmbetul tău. Îi sunt şi casă şi masă, şi bucurie şi alinare.

În primele noastre nopţi împreună, când Tudor se trezea din când în când, iar mie îmi era somn şi mă durea operaţia, aşa de greu îmi venea să mă ridic. Şi-atunci, îl pupam de fiecare dată înainte să-l iau în braţe. Ca să fie mai uşor. De-mi treceau şi oboseala şi durerile pe loc. Se zice că, după o vreme, corpul se obişnuieşte cu lipsa de somn. Ce explicaţie banală! Eu cred că iubirea le vindecă pe astea şi-ţi dă putere când crezi că nu mai poţi.

Ştiţi, deja nici nu mai ştiu exact cum şi de ce era viaţa noastră fără el.

imagine via shutterstock, părinţi planuri bebe

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

Articolul anterior

Sibiul nu mai e al meu

Articolul următor

Îngrijirea pliurilor la bebeluş

14 Comentarii

  1. Mama lui Matei

    Fără cuvinte! Foarte frumos şi adevărat! 🙂

    0

  2. Diana

    Draga Miruna, merci pt articole asa faine de copii. Eram ingrozita cand tot citeam ce greu e si cat de stresant…..cate probleme….cum nu mai ai timp pt tine….nici sa respiri…..nici sa te speli……..m-au ingrozit articolele alea….acuma parca prind si eu curaj…. 🙂 :*:*:*:*:*

    0

    • Păi nu mai ai timp pentru toate alea, fiindcă eşti ocupat cu mult alt frumos. Şi când credeam că tu le ştii pe toate… :))

      0

    • dia

      Diana, stai liniștita ca timp poate sa fie pentru tot dar iti trebuie un pic de ajutor.. Eu lucrez de cand avea bebe 9 saptamâni.. Si suntem bine.. Si am timp si sa imi aranjez parul 5 minute înainte sa ies din casa:))

      1+

  3. N-am dormit o noapte de la capat la capat de 2 ani si 4 luni. Am fost mereu ‘rea’ la oboseala, dar m-am obisnuit. Adorm la loc imediat, starea de eterna moleseala incepe sa fie ceva normal. Nu ar fi atat de rau, daca nu m-as incapatana sa le fac pe toate, sa fiu cat mai prezenta in viata copilului si sa si castig un ban pentru noi. Dar mai apuc o data la luna cate 2 ore de somn langa ea dupa-masa si o luam de la capat.

    Nu as schimba insa nimic.

    1+

    • Ştii că citeam un studiu despre working mums şi arăta că sunt un exemplu foarte bun mai ales pentru fetiţele lor, care se pare că ajung să aibă cariere mai frumoase şi salarii mai mari decât fetiţele mamelor care sunt “stay at home”. Deci merită clar.

      1+

      • dia

        Si băiețeii nu? Am citit si eu de părțile pozitive atunci cand mama are o cariera.. Si de mesajul pe care il transmite pruncului.. Acum oricum, fiecare sa facă ce crede ( si poate) mai bine pentru familie…

        0

  4. Diana

    …sau cum a zis talentata Erma Bombeck: “Instead of wishing away nine months of pregnancy, I’d have cherished every moment and realized that the wonderment growing inside me was the only chance in life to assist God in a miracle.” 🙂

    0

  5. Iar ma emotionezi, domnitza blonda!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 204 queries in 0.314 s