Pacientă în urgență. 5 ani. Venită cu maică-sa. Că o doare măseaua. Pe fetiță, nu pe mamă.
Știam că fusese o măsea foarte cariată, avea o plombă uriașă, doar că toată lumea spera să mai reziste un pic. Trăgeam de ”picul” ăsta de vreun an. În fine, asta mică mi-a arătat care-i măseaua, mi-a zis că o doare și plânge. Deja nu mai era nimic de făcut decât de scos. Măseaua din gura omului de 5 ani.
Maică-sa, că să-i fac ceva să-i treacă durerea și apoi să-i fac trimitere pentru extracție sub anestezie generală. (Aceasta e procedura în UK pentru copiii anxioși. Părerea mea e că procedura e mai degrabă pentru părinții anxioși, că pruncii sunt ok, în majoritate. Dar asta e altă poveste… )
I-am explicat cum putem face, că avem 2 opțiuni: ori o scot eu atunci și acolo, ori îi scriu dentistului de la spital o scrisoare și o scoate el. Prima variantă e mai rapidă, doar că presupune două injecții mici, care o vor durea un pic. Ele ajută măseaua să adoarmă; apoi e foarte ușor. La spital nu o doare nimic, fiindcă doarme ea toată în timpul procedurii. Și, când se trezește, gata, măseaua nu mai e. Doar că, durează mult timp până ajunge scrisoarea la spital, plus adormirea asta a ei nu e una naturală, ci de la medicamente. Și că e o procedură destul de complicată, cam ca o operație mare, însă pentru o măsea mică…
Și mă uitam la ea, la pacientă, în timp ce explicam toate astea.
Deja mamă-sa începuse să-și frece palmele și să transpire. Cunosc tipul acesta de părinte, care-și dorește binele și cel mai binele pentru copilul său, dar nu poate trece peste niște frici și preconcepții personale.
Ok, vreau aici, a zis copila. (pauză de căzut fața)
Dar înțelegi că o să te doară un pic injecțiile? Doar cât o pișcătură de țânțar. Îți pot da cu un spray înainte, dar tot o să simți.
Da, înțeleg. Vreau.
😀
Mie-mi creștea inima pe sub pijamaua de serviciu, maică-sa își cam aduna mandibula de pe jos.
Cred că tocmai am obținut consimțământul de la pacient… i-am zis mamei, cam cu jumătate de gură. La care femeia și-a dat și ea permisiunea, tot cu jumătate de gură și bărbia tremurândă. Mi-a semnat hârtiile plângând pe sub mustăți și dă-i să sune!
Vă rog să mă credeți că nu a zis nici pîs asta mică. A stat atâta de cuminte la injecție și apoi la extracție, de ne-am minunat de la asistentă până la Zâna Măseluță! Dacă măcar jumătate dintre pacienți ar fi ca ea, noi am avea timp să fim mai mult dentiști și mai puțin mama-dolores.
Le-am felicitat pe amândouă, iar mamei i-am spus să aibă încredere în fetița ei. Că e un om în toată regula și că, iată, uneori ia cele mai bune decizii. Deși abia împlinise 5 anișori.

foto