Luna: March 2015

De ce o doare spatele pe nevastă-mea -studiu de caz

Ca să vă explic pe scurt celor care ați deschis mai târziu televizorul: blonda gătește rar și prost, de asta rar. Mâncarea mea arată întotdeauna MI NU NAT, însă foarte rar asortez și gustul la aspect. De cele mai multe ori, mâncarea ajunge la gunoi și noi, la restaurant. Așadar, o masă cu mâncare gătita și mâncată acasă e un festin. Se pare că până și prietenii lui bărbatu-mio au auzit de talentele mele, încât unul dintre ei, când și-a împachetat lucrurile să se mute la el înapoi în Malaezia, ne-a dat niște plase cu ingrediente și câteva rețete atașate. Una dintre plase e încă pe masă, în bucătărie, mi-e și frică să mă uit ce-i în ea. Iar el- prietenul- s-a întors zilele astea în UK să dea un examen și l-am găzduit, bineînțeles, la noi.

A fost un pic ciudat când mi-a zis, deci, nu ați prea gătit nimic din ce v-am dat (conjugarea slinoasă în engleză lasând ceva nedeterminat – ”you” e atât ”tu”, cât și ”noi” , deci nu o să știu niciodată dacă se referea la mine că n-am gătit sau la noi, amândoi). Și mai ciudat a fost când mi-a deschis ușa unui dulap: uleiul ăla de pui merge grozav cu orez! ?!?!?! De unde știa că uleiul ăla neatins e în dulapul ăla, bărbate, cred că speli vasele toată săptămână!

Ăștia doi au plecat la examen, iar în seara în care s-au întors (storși, obosiți, cu un sindrom post-traumatic evident), i-am așteptat cu paste și pui cu mujdei și piure. De paste nu s-au atins, dar puiul l-au topit. Chevin Chinezul a fost mega-impresionat ori mega-flămând, nici nu vreau să aflu care mai tare. Bărbatu-mio a zis că a fost cel mai bun pui pe care l-a mâncat în toată viața lui.

În următoarea seară, când s-au întors de la o bere în oraș, ghici ce abia au așteptat să-mi spună??? Că pe nevastă-sa lu” altu” o durea spatele … de la gătit.

?!?!?

!?!?!?

?!?!?!??!?!?!

Asta, că venise așa vorba, la o bere cu băieții??

Îi și vedeam, tineri, frumoși și deștepți, la un pahar și-o poveste: De ce o doare spatele pe nevastă-mea. Câștigător a ieșit ăla cu nevasta bucătăreasă??? Eu credeam că bărbații se laudă cu altceva. Rușine să vă fie, speranța a murit! Iar eu încă râd de voi și astăzi.

Random-Funny-Photos-Part-127_10-550x414

foto

Când faceți un copil, maică?

După ce m-am măritat și lumea nu mă mai agresa cu veșnica întrebare ”pe când nunta?”, a urmat la foarte scurt timp, milisecunde după ce-am semnat cu pixul, întrebarea despre copii. Este una dintre cele mai de prost gust întrebări posibile, subiectul fiind ceva foarte personal și intim. Dacă nu ești maică-mea, soră-mea sau maică-sa, n-ai nici o treabă, nu te privește.

Am 2 pățanii de povestit, care mi-au dat lecția ținutului de gură, și anume:

Venise la cabinet o tipă la examinare de rutină. Când fusese cu 6 luni în urmă, era însărcinată și, după socotelile mele, ar fi trebuit să fi născut deja. (Mai ales că pe toate gravidele le chem la examinare după ce nasc). Femeia era cu băiețelul ei de 3 ani. I-am zis, în glumă: O, ce repede-a crescut bebelușul! La care, surpriză, m-a informat că pierduse sarcina, deci ciuciu bebeluș. Iar eu căutam o gaură în care să intru și să nu mai ies.

Cealaltă fază e de când eram mai mică și nu mai știu exact detalii, decât că mă credeam foarte isteață, ca de obicei. Și mă trezesc să-i zic unei tipe că eu cred că oamenii frumoși și deștepți au o obligație morală de a se înmulți, deci ce mai așteaptă să-și îndeplinească datoria civică??? Ea mi-a răspuns ceva de genul că ”natura” nu și-a îndeplinit niște chestii față de ea sau bărbatu-său și nu prea au cum să facă un copil. C-au fost pe la mulți doctori și biserici. I s-au umplut ochii de lacrimi și mie, obrajii de rușine.

De atunci, pe o singură persoană am întrebat-o de la mine putere, fără să aducă persoana înainte subiectul ”copii” în discuție. Tipa îmi e ca un fel de soră din alte dimensiuni, am întrebat-o, mi-a răspuns, am analizat și discutat, i-am spus ce cred eu și mi-a spus care e realitatea ei. Tot sper că ceva se va schimba în realitatea ei, ca să semene cu ce cred eu, iar peste-un timp să ne plimbăm bebelușii pe străzile Sibiului, cam cum ne plimbau mamele noastre pe noi. Dar asta e treaba ei, eu n-o bat la cap de fiecare dată când mă sună.

you-want-to-have-sex-when-you-are-ovulating.

Poate unii nu-și doresc copii, sunt foarte fericiți împreună și nu simt nevoia unui mic urlăcios care să le tulbure nopțile. Și, cu siguranță, nu sunt obligați să-ți dea ție explicații. Poate alții își doresc un copil la fel cum își doresc să respire, dar ceva îi împiedică. Poate alții au cheltuit mulți bani pe tratamente complicate, poate au pierdut sarcini târzii, poate s-au îngrășat de la hormoni, poate nu vrei să sucești cuțitul în rană.

Deci, vă rog eu, haideți să ne vedem fiecare de treaba noastră și să ne scoatem prostiile din cap, dar nu pe gură.

foto

Sosiri, flori și zâmbete pe buze

Prima dată când ne-am despărțit după ce ne-am început ”aventura la distanță” (și cam prima dată când îmi dădeam seama că-mi cam place de băiatul ăsta periculos de mult), el m-a pupat aproape scurt, din vârful buzelor și și-a văzut urgent de drumul lui în sus, spre muncă. Eu plecam la București, el rămânea în Cluj, dar ziceai că el s-a dus doat după pâine și ne mai vedem peste 10 minute și-n fiecare zi. Când noi nici nu știam dacă ne mai vedem vreodată (deși el acum zice că știa, dar eu cred că-i vrăjeală.)

Ciau, te pup, m-a pupat, s-a întors și-a plecat.

Nu am înțeles mare lucru, eu mă așteptam la măcar 5 minute de ”o să-mi fie dor de tine, ba mie, ba ție”, când colo, nimic. Insensibilul ăsta habar n-avea de cât dor declarativ erau capabili alți băieți la despărțire, la telefon, pe semeseuri. În fine, așa au fost și celelalte larevederi. Scurte și la obiect. Tipului nu-i plăcea să piardă vremea. Între timp, m-am măritat cu el, ca să nu mai fiu nevoită să mă despart atât de des și atât de la obiect. :))))))))))

alborg-airport

(Afiș din aeroportul din Iutlanda- devenit faimos pentru zona de parcări ”kiss and goodbye”, mai multe informații aici.)

———————————-

De fiecare dată mă gândesc la asta, când sunt într-un aeroport și cineva pleacă. E dureros și interminabil, îmi dau câte o palmă fictivă de fiecare dată când mă uit înapoi, îmi vine să urlu pe interior și să mănânc multă ciocolată. ”N-ai învățat nimic de la băiat, blondo.”

———————————-

La sosiri, oamenii așteaptă cu flori și zâmbetul pe buze. La plecări, le vezi bagaje triste și lacrimile-n ochi. Sunt două lumi total opuse, sub același acoperiș, cu aceeași parcare. Sunt avioane care pe unii îi duc și pe alții-i aduc. Ce filozofie penibil de ieftină, a unui dezrădăcinat cu acte-n regulă. Unde ne-a adus capitalismul, mi-a zis mama, după ce mi-a arătat pielea ei de găină. – O tipă mergea plângând pe lângă noi.

E o alegere, mamă. Și trebuie să ne-o asumăm.

Asta nu înseamnă că ne place.

Vom inventa un aeroport doar cu sosiri, flori și fericiri frumos mirositoare.

 

 

 

 

Înmormântare de vise

Young-Dreams-Fog-Of-War-630x630

Așa de-o vreme, simt că mi-am pierdut centrul Universului. Parcă nu mai știu despre cine-i vorba-n propoziție și, mai ales, de ce.

În ultimele câteva luni mi-au murit niște vise văzând cu ochii, s-au stins în umbra nimicului din fiecare zi. Am uitat cine sunt și de ce. Mai știu doar dinți și pacienți și căcaturi. Mă stresez mai mult pentru alții decât pentru mine, mă gândesc 90% din timp în alte părți, de mine-mi amintesc doar când îmi vine ciclul sau când mă doare burta.

Bărbatu-mio e și el prin preajmă, mai mult nu înțelege decât înțelege. Le are pe-ale lui și el cu ale lui sunt departe, departe de tot de Univers.

Aș lucra tot timpul, și sâmbăta și duminica, de dimineața până seara, să-i ajut pe alții măcar, că pentru mine oricum nu pot face mare lucru. Am și început niște sâmbete, oboseala mi-a crescut un ditamai herpesul la gură, dar, măcar cu ocazia asta, m-am uitat mai des în oglindă. Să monitorizez evoluția leziunii, nu să-mi pudrez nasul. Durerile de spate s-au instalat ca la ele-acasă, nu contează că aveam în plan să mă descurc și fără deocamdată.

Aș zice multe, dar nu mai știu în ce limbă. Aș plânge cu sughițe, dar mi-e teamă de cine aude. Aș renaște din cenușă, dar cred că am pierdut zborul.

Și nici visele nu se reîncarnează.

foto

 

 

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 113 queries in 0.558 s