Sosiri, flori și zâmbete pe buze

Prima dată când ne-am despărțit după ce ne-am început ”aventura la distanță” (și cam prima dată când îmi dădeam seama că-mi cam place de băiatul ăsta periculos de mult), el m-a pupat aproape scurt, din vârful buzelor și și-a văzut urgent de drumul lui în sus, spre muncă. Eu plecam la București, el rămânea în Cluj, dar ziceai că el s-a dus doat după pâine și ne mai vedem peste 10 minute și-n fiecare zi. Când noi nici nu știam dacă ne mai vedem vreodată (deși el acum zice că știa, dar eu cred că-i vrăjeală.)

Ciau, te pup, m-a pupat, s-a întors și-a plecat.

Nu am înțeles mare lucru, eu mă așteptam la măcar 5 minute de ”o să-mi fie dor de tine, ba mie, ba ție”, când colo, nimic. Insensibilul ăsta habar n-avea de cât dor declarativ erau capabili alți băieți la despărțire, la telefon, pe semeseuri. În fine, așa au fost și celelalte larevederi. Scurte și la obiect. Tipului nu-i plăcea să piardă vremea. Între timp, m-am măritat cu el, ca să nu mai fiu nevoită să mă despart atât de des și atât de la obiect. :))))))))))

alborg-airport

(Afiș din aeroportul din Iutlanda- devenit faimos pentru zona de parcări ”kiss and goodbye”, mai multe informații aici.)

———————————-

De fiecare dată mă gândesc la asta, când sunt într-un aeroport și cineva pleacă. E dureros și interminabil, îmi dau câte o palmă fictivă de fiecare dată când mă uit înapoi, îmi vine să urlu pe interior și să mănânc multă ciocolată. ”N-ai învățat nimic de la băiat, blondo.”

———————————-

La sosiri, oamenii așteaptă cu flori și zâmbetul pe buze. La plecări, le vezi bagaje triste și lacrimile-n ochi. Sunt două lumi total opuse, sub același acoperiș, cu aceeași parcare. Sunt avioane care pe unii îi duc și pe alții-i aduc. Ce filozofie penibil de ieftină, a unui dezrădăcinat cu acte-n regulă. Unde ne-a adus capitalismul, mi-a zis mama, după ce mi-a arătat pielea ei de găină. – O tipă mergea plângând pe lângă noi.

E o alegere, mamă. Și trebuie să ne-o asumăm.

Asta nu înseamnă că ne place.

Vom inventa un aeroport doar cu sosiri, flori și fericiri frumos mirositoare.

 

 

 

 

Articolul anterior

Înmormântare de vise

Articolul următor

Când faceți un copil, maică?

  1. Haaaaa, hai sa-l construim.
    Inteleg prea bine cu plecarile, cu sosirile, cu despartirile.

    0
  2. Daca va hotarati sa construiti aeroportul revenirilor si al fericirilor perpetue, sa bateti si la usa mea sa ma puneti la munca.

    0
  3. Despartirile sunt triste, dar fac parte din viata noastra. Ar fi perfect sa avem o viata numai de fericire, dar nu se poate, farmecul vietii este format si din bine si din rele.
    Sa auzim de bine.

    0
  4. Valeriu

    Mdeh… tot felul de oameni cu siteuri si pareri. :)) Totul e trist si bleh… stim dar de ceva vesel de la tine cand mai stim? Hm?!

    0
  5. ce bine ar fi daca ar exista un aeroport doar pentru sosiri, si in momentul in care sosesc toti sa se inchida.

    0
  6. Toate despartirile sunt doar popasuri sau stationari (in cazul asta le putem spune escale) :))
    Am intrat pe blogul vostru “sentimental” de pe http://www.ziare100.ro. Ma bucur ca oamenii privesc si altfel lucrurile astea! Totul tine de noi totusi!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 172 queries in 0.315 s

Inline
Inline