Sosiri, flori și zâmbete pe buze

Prima dată când ne-am despărțit după ce ne-am început ”aventura la distanță” (și cam prima dată când îmi dădeam seama că-mi cam place de băiatul ăsta periculos de mult), el m-a pupat aproape scurt, din vârful buzelor și și-a văzut urgent de drumul lui în sus, spre muncă. Eu plecam la București, el rămânea în Cluj, dar ziceai că el s-a dus doat după pâine și ne mai vedem peste 10 minute și-n fiecare zi. Când noi nici nu știam dacă ne mai vedem vreodată (deși el acum zice că știa, dar eu cred că-i vrăjeală.)

Ciau, te pup, m-a pupat, s-a întors și-a plecat.

Nu am înțeles mare lucru, eu mă așteptam la măcar 5 minute de ”o să-mi fie dor de tine, ba mie, ba ție”, când colo, nimic. Insensibilul ăsta habar n-avea de cât dor declarativ erau capabili alți băieți la despărțire, la telefon, pe semeseuri. În fine, așa au fost și celelalte larevederi. Scurte și la obiect. Tipului nu-i plăcea să piardă vremea. Între timp, m-am măritat cu el, ca să nu mai fiu nevoită să mă despart atât de des și atât de la obiect. :))))))))))

alborg-airport

(Afiș din aeroportul din Iutlanda- devenit faimos pentru zona de parcări ”kiss and goodbye”, mai multe informații aici.)

———————————-

De fiecare dată mă gândesc la asta, când sunt într-un aeroport și cineva pleacă. E dureros și interminabil, îmi dau câte o palmă fictivă de fiecare dată când mă uit înapoi, îmi vine să urlu pe interior și să mănânc multă ciocolată. ”N-ai învățat nimic de la băiat, blondo.”

———————————-

La sosiri, oamenii așteaptă cu flori și zâmbetul pe buze. La plecări, le vezi bagaje triste și lacrimile-n ochi. Sunt două lumi total opuse, sub același acoperiș, cu aceeași parcare. Sunt avioane care pe unii îi duc și pe alții-i aduc. Ce filozofie penibil de ieftină, a unui dezrădăcinat cu acte-n regulă. Unde ne-a adus capitalismul, mi-a zis mama, după ce mi-a arătat pielea ei de găină. – O tipă mergea plângând pe lângă noi.

E o alegere, mamă. Și trebuie să ne-o asumăm.

Asta nu înseamnă că ne place.

Vom inventa un aeroport doar cu sosiri, flori și fericiri frumos mirositoare.

 

 

 

 

Articolul anterior

Înmormântare de vise

Articolul următor

Când faceți un copil, maică?

7 Comentarii

  1. Haaaaa, hai sa-l construim.
    Inteleg prea bine cu plecarile, cu sosirile, cu despartirile.

    0
  2. Daca va hotarati sa construiti aeroportul revenirilor si al fericirilor perpetue, sa bateti si la usa mea sa ma puneti la munca.

    0
  3. Despartirile sunt triste, dar fac parte din viata noastra. Ar fi perfect sa avem o viata numai de fericire, dar nu se poate, farmecul vietii este format si din bine si din rele.
    Sa auzim de bine.

    0
  4. Valeriu

    Mdeh… tot felul de oameni cu siteuri si pareri. :)) Totul e trist si bleh… stim dar de ceva vesel de la tine cand mai stim? Hm?!

    0
  5. ce bine ar fi daca ar exista un aeroport doar pentru sosiri, si in momentul in care sosesc toti sa se inchida.

    0
  6. Toate despartirile sunt doar popasuri sau stationari (in cazul asta le putem spune escale) :))
    Am intrat pe blogul vostru “sentimental” de pe http://www.ziare100.ro. Ma bucur ca oamenii privesc si altfel lucrurile astea! Totul tine de noi totusi!

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 83 queries in 0.159 s