Nici ei nu au ştiut de la-nceput

Oricât mi-aş freca vana din baie, n-o să reuşesc s-o fac să lucească aşa ca cea de acasă. Şi oricât de scumpă mi-aş lua salteaua, n-o să mai fie vreun pat care să mă odihnească aşa ca cel de acasă. Patul meu. Iar prăjiturile nu vor fi nici în cele mai alese bucătării la fel de gustoase ca prăjitura cu măr a bunicii. Cu porţie dublă de mere şi mult zahăr pudră.

De data asta, am fost musafir la mine acasă. Genul acela de musafir care şi-ar dori să aibă asta şi la el în casă. Genul acela, care ia fără să-ntrebe, îndeasă-n tolbă şi se face dus. Vă zic, i-aş fi luat pe toţi cu mine, aşezaţi în felu-acela-n juru’ mesei, cu lumânările aprinse-n mijloc şi urmele colindelor din radio. N-o să încep a descrie un tablou de familie, nici măcar cu stângăcia pictorului care n-are atâtea lumini şi culori în cuvinte, cât să reproducă fidel şi să dea mai departe. Acea stare de “mi-e bine”.

Iar ai mei au fost într-unul din puţinele lor momente în care eu să-i percep împreună, ca entitatea “părinţii mei” şi nu luaţi separat, mama şi tata, ca de-obicei.
Poate că nu i-am mai văzut demult, chiar dacă şi pe hol am poze cu ei. Poate că mi-a fost foarte dor, chiar dacă vorbim şi de mai multe ori pe zi la telefon. Precis mi-a fost drag, un drag din ăla, pe care l-ai privi încă puţin, doar-doar ţi se ia şi ţie ceea ce vezi. O armonie aşezată. O hârjoneală de copii mari. O complicitate câştigată nu din lupta cu timpul, ci din prima lor întâlnire. Asta e senzaţia pe care ţi-o lasă părinţii mei. Că merită invidiaţi, chiar dacă uneori te poţi întreba cum au rezistat o viaţă împreună. Dar asta te întrebi tu, ăla cu invidia. Ăla cu dorinţa de a căpăta ceva asemănător. Ăla cu spaima ascunsă-n oase că n-o să ştii face paşii care să te-ndrepte pe un drum. Ăla paralizat de imaginea viitorului în tribunale. Sau în pernele udate nopţi la rând.

Aş zice să nu mai întrebăm neştiutorii. Ci să-i ascultăm când au ceva zis. Voi credeţi c-a ştiut vreun careva de dinainte? Doar au avut curaj să nu se oprească din mers. Ca să treacă pe la o masă cu patru lumânări şi-o coroniţă, cu o copilă blondă şi-o plăcintă cu măr şi zahăr pudră. Iar la anul jucăm la nunta de argint.

Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.