La plajă, la sfârșit de noiembrie

De la câteva grade peste 20, doar cât să nu-i transpire omului mustața, din spatele unui espresso lung, pe o terasă de la malul mării, vă scriu cât să vă spun că-i bine, dar tare bine mai e să te bucuri de soare când tot restul lumii se pregătește de Crăciun. În câtva ore ne urcăm în cel mai mare avion din lume, care ne va transporta direct înapoi la realitate, cu escală prin Paris.

Ieri, atâta am stat în apă, că mi s-au încrețit buricele degetelor ca atunci când eram mică. Mai știți? Din geantă, mi se vede înghesuită geaca de fâș, care în momentul ăsta mi se pare cea mai stupidă invenție. Normal, în nici 24 de ore o să mă răzgândesc urgent. E profund ciudat și tulburător să vezi cum se schimbă vremuri și temperaturi, stări de spirit și odihneli necafelite. Cum îți cumperi lipsa de griji în câteva zile departe de toate și cum le culegi înapoi-pachet, de parcă nici n-ai fi plecat vreodată.

Am fost Încă sunt pe malul Mării Caraibilor, în Cancunul cel tânăr și deloc umbrit.
A fost una dintre cele mai frumoase vacanțe și nu vă imaginați doar stat cu burta la soare și bălăcit leneș, că după prima zi, noi ne-am plictisit ori doi. După care-a început distracția. Și vă povestesc într-un alt articol câte poți face, cât e de orientat spre turism și aventură Mexicul ăsta aici și cât de bine te poți simți chiar și ca blondă care nu bea tequilla!

Pentru prima oară, după nu mai știu cât, m-a luat un dor de scris, dar un dor din ăla, de zici că eu aș putea salva lumea amețind niște cuvinte pe un ecran. Iar între noi fie vorba, au fost momente când (mi-)am salvat lumea doar în cuvintele mele. Așa să știe toți cei care se uită și râd fără să-nțeleagă cum alții se bucură pe niște taste. Fără tequilla.