Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din străinătate

Sau cum ne-a crescut asigurarea la maşină din vina altcuiva!

Să vă explic pentru mai multă claritate în text şi sens: în UK, îţi iei maşină în funcţie de asigurarea la maşină, fiindcă e foarte-foarte scumpă. Ceva în jurul a 2mii de lire/an. Normal, în funcţie de model, an de fabricaţie, motor, vârsta asiguratului şi (in)experienţa lui, precum şi în funcţie de istoria de incidente/accidente. Se asigură şoferul pe maşină. Adică, nu poţi conduce decât maşina ta, pe a vecinului nu, decât dacă te-a trecut pe poliţă. Femeile dentist -până nu demult- plăteau printre cele mai mici asigurări la maşină, între timp nu mai e chiar aşa. Nici cu femeile, nici cu dentiştii.

În fine, pe noi ne costă asigurarea aia obligatorie pe an cam jumătate din cât am dat în total pe maşină. Deci foarte mult oricum.

Prin vară, s-a nimerit una cu maşina în mine, eu pe stradă principală, stăteam şi-ntr-o coadă la semafor, ea venea de pe o secundară, toţi eram adormiţi de dimineaţă, era urât şi ploua şi ştiţi cum e, sau ba nu, nu ştiţi, că acolo de unde citiţi dv rândurile astea încă e cald şi soare. Femeia nu m-a văzut. Şi s-a oprit în mine. Ne-am speriat amândouă civilizat, am înjurat în gând, iar eu am sperat din suflet să nu ajung târziu la cabinet. Ne-am înţeles la asigurări, fără circ, fără oase rupte. Maşina mea era cam zgârtiată, nu-i nimic, am reparat-o pe asigurarea vinovatului, toate bune. Ba am mai şi primit maşină de înlocuire în cele 2 săptămâni cât a noastră a stat în service!

Nici o problemă până aici. Până când… vine înştiinţare că iar trebuie plătită  asigurarea, care ghici ciupercă, era mai crescută cu 400lire!!! opaaa. Ceva nu-i bine. Undeva e o greşeală.

Ba nu, s-avem pardon cum zice englezul, aici aşa se socoteşte. Carevasăzică nu se pune că eu n-am avut nici o vină că mă găseam la timpul şi momentul nepotrivit în locul cu pricina. Am făcut circ (în stil regal, desigur, adică ne-am exprimat profunda dezamăgire şi nemulţumire faţă de situaţia de faţă), drept pentru care am primit 100 de lire reducere la suprataxă! Uau, ce norocoşi suntem! În loc să extraplătim 400GBP, nu dăm decât 300 în plus. Pe lângă celelalte 15 sute sau cât… În afară de asta, am fost informaţi că foarte puţine alte companii ne-ar mai asigura maşina de acum încolo fiindcă a fost lovită şi reparată. Un pic uşa îndoită. Şi ciocănită îndoiala la loc. Şi vopsită. Un pic.

images

Aş putea scrie o carte: “killed by absurdity”. Musai să fie în engleză, să înţeleagă şi ei.

Aţi văzut filmul Elysium? Ştiţi cum vorbea ăla umanu’ cu ăla robotu-poliţist -degeaba! Exact aşa mă simt eu în ţara asta în mare parte a timpului.

foto

Articolul anterior

Să vorbeşti limba ţării în care stai- o obligaţie?

Articolul următor

Voi purtaţi centura?

18 Comentarii

  1. mo

    ca in romania tare simplu e… macar acolo nu iti sugereaza politistii sa le aduci un cartus de tigari data viitoare cand ii deranjezi… 😛

  2. sergiu capatina

    S-au mai schimbat lucrurile si pe la noi…

  3. Adriana

    Dar e o prostie!

  4. liana

    Aia cu “toti eram adormiti de dimineata” ai grija sa n-o vada vreun asigurator englez ca-ti pune suta redusa inapoi!

  5. Daca scrii cartea, s-o traducem si in franceza, pt ca Belgia e in competitie stransa cu Uk la absurditati…si la vreme…

    • Corina, vrem detalii! Ca să nu mă mai simt singurul inadaptat, cum zicea Mo într-un comentariu mai demult. După 2 ani, încă mă lupt cu ideile acestui sistem. Dar mi-e teamă totodată că nu mă voi mai şti descurca în România. Aud de la prieteni nişte poveşti îngrozitoare despre reguli care nu există şi tot felul de mitici care le fac pe parcurs. Iar miticii ăia nu-s numai la capitală, deci fiţi pe pace 😉

  6. Valeriu

    Dude, eu am conduc o dacie 1310 Berlina daia zabmetul lu’ Iliescu. Am luat-o special pentru acordarea prioritatii de trecere. Aprox. 1000 Euro am dat pe ea si face toti banii. Nimeni nu vrea sa isi amestece vospeaua cu jegul de pe masina mea. 😀
    Satisfactia cea mai mare vine din foiala usoara pe la colturile masinililor oprite pe avarii in mijlocul strazii. :))
    Acum ca i-am pus cauciucuri de iarna si i-am facut plinul aproape ca i-am dublat valoarea. :))

  7. Valeriu

    Imposibil. Ea ma nestapaneste pe mine. :))

  8. Lorena

    Cat de absurd pare, situatia nu e singulara. Eu locuiesc in SUA, si am avut un accident similar – in care nu am fost vinovata. Normal (!!!) – asigurarea ne-a crescut. Motivul? Asigurarea noastra ‘s-a deranjat’ sa se ocupe de cazul meu, deci au fost folosite resurse (umane, caci nici nu am avut nevoie de masina de inchiriat macar). Acum port tinicheaua vreo 3 ani in coada – orice asigurare va vedea asta si ma va taxa corespunzator.

    In cazul tau, zic eu, asigurarea ta a platit pentru masina ‘de inchiriat’, care nu este implicit pe o asigurare. Tu platesti o suma lunara sa ti se ofere, daca este nevoie – corect? Deci ‘ai folosit asigurarea’ 🙁 Oricat de absurd ar suna. Si platesti cu varf si indesat.

    Alta absurditate ‘made in the US’: atat eu, cat si sotul lucram de acasa. Am avut mult timp 2 masini, dar una, de fapt, statea nemiscata. Asa ca am vandut-o. In mod logic, te gandesti ca asigurarea se injumatateste – sau pe acolo. Corect? Nu. Asigurarea a scazut cu vreo 30$ pentru 6 luni. Motivul? E ‘normal’ ca orice familie sa aiba 2 masini, asa ca asigurarea la cea de-a doua e ‘un cadou’ pentru ca ai o masina asigurata cu compania respectiva.

    Asa ca eu personal am incetat sa-mi bat capul. Cu multe, nu numai cu asta 🙂

    • Lorena, nu asigurarea mea s-a ocupat de maşina de închiriat!!! Ci asigurarea femeii care m-a lovit! Asigurarea mea doar a fost înştiinţată, atât.
      Asta e foarte tare cu a doua maşină!!! :))) Dacă aţi fi ştiut de dinainte, n-aţi mai fi vândut-o?

  9. Lorena

    Ei, atunci ti-au marit rata tocmai pentru ca ‘au fost instiintati’ si cineva s-a ‘obosit’ sa ia la cunostinta 🙂 Nimic nu e gratis pe lumea asta, nu :-)?

    Cat ne priveste pe noi: am fi vandut-o oricum. Nu aveam nevoie de ea, si cineva, undeva, si-o dorea. Si s-au intalnit 🙂 Comentam numai absurdul situatiei 🙂

    • Lorena, dada, absurdul l-am înţeles, eram doar curioasă dacă, ştiind cum stă treaba de dinainte, n-aţi mai fi vândut-o 😀
      Cât despre asigurarea noastră, i-am înştiinţat doar fiindcă asigurarea tipei m-a sfătuit să fac asta. În rest, asigurarea noastră nu a avut absolut nici un fel de implicare. Mă gândesc că operatorul ăla care mi-a răspuns la telefon merge plătit din cele 1500 de lire pe care le plătim anual, nu?

  10. Lorena

    Vezi că acum începe să se înfiripe o explicație? Nouă așa ni s-a zis, și ți-am zis și eu la rândul meu. După cum ziceam, eu nu mă mai revolt. Nu, nu sunt oaie, ci îmi aleg numai bătăliile.

  11. adriana

    E,la noi nu-i asa.Un biet batrinel mi-a intrat in portiera din spate si cum era vina lui nu mi-a afectat cu nimic asigurarea.Dar,depinde de constatul pe care il completezi,asta daca la voi exista.Pe baza constatului, companiile de asigurari negociaza intre ele.De altfel, era s-o iau in barba pentru ca am completat gresit si noroc cu agentul de la asigurari ca a dus munca de convingere cu mosulica, ca de nu,ma costa si pe mine ,desi nu era vina mea.

  12. Stiu cand am fost eu in Anglia si l-am rugat pe tipul care ne cazase sa ma lase sa conduc sa vad cum e cu volan pe partea dreapta, si m-a lasat asa pe stradute mici, pe care rar venea o masina, si atunci mi-a explicat sstemul de asigurare englezesc. Ciudat, dar cred ca e bine gandit pentru ei!

  13. Cris

    🙁 stiu ce spui, te inteleg perfect! sunt in Dubai de o luna si mi se pare ca toti gandesc altfel decat e normal, “normalul” meu evident. In timp, cred ca ma voi lovi de multe chestii absurde.. Stay strong!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 156 queries in 0.458 s