Ce faceţi cu organele dumneavoastră

Legat de condiţia de donator şi răspunsul la o întrebare simplă: da sau nu.

Nişte circumstanţe dureroase, legate de vârstă şi de hiperactivitatea mea la tastatură, nicidecum la terenul de tenis, mă obligă

să mă înregistrez la un medic de familie şi etc… (nu vă mai explic ce complicat este sistemul, i-am sunat disperată, că vreau programare sau măcar să vorbesc cu o minte luminată care să-mi spună ce să-i cer farmacistului, dar nu se poate nici vorbi cu minţile luminate până nu eşti pacient acolo, iar pentru a fi pacient, trebuie să completezi nişte formulare mai întâi, pe care le duci în persoană la recepţia cabinetului, să te vadă ăia la faţă, iar apoi să te programeze la paştile cailor, când, în general, ori îţi trece buba de la sine ori te omoară durerea, una din două, cert e că sistemul se decongestionează ignorând, welcome to GREAT Britain!)

Revenind. M-am conformat, că ce să şi fac, doar nu m-oi repatria acum în ţara tuturor posibilităţilor, unde să vezi un medic pentru ce te doare e o treabă de juma’ de oră şi un telefon la mama. Asta, dacă mama nu te poate rezolva, că de obicei le ştie pe toate, iar asta nu o zic ironic, femeia chiar e grozavă.

Completând formularele. Istoria medicală a mea, a căţelului şi a purcelului din curte, cu care n-am nici o legătură nici de rudenie nici de prietenie, dar noi să fim sănătoşi. Am completat. Până când ajung la partea, care nu mi se mai pare tragi-comică, da’ deloc. Zice aşa: “NHS organ donor registration”. După care urmează nişte căsuţe de bifat şi nişte organe printate, de nici nu mai ştiam că duc atâta avere pe picioare: rinichi, inimă, ficat, cornee, plămâni, pancreas sau şi mai simplu: orice parte din “my body”.

Gizăs craist.

Pauză de gândire.

Pauza întră-n prelungiri.

Cred că e una dintre cele mai grele întrebări care mi s-a pus vreodată. E legată de religie, de pregătirea profesională, de credinţele şi fricile cele mai adânci din sufletul şi corpul tău, dar şi de certitudinile cele mai ştiinţifice, ca să zic aşa, că habar n-am ce să răspund la întrebare: Da sau nu?

organs-donations-europe

Într-un final, cred că mă tratez singură şi arunc la coş formularele vieţii, că oricum peste două săptămâni mă duc la mama. Şi-mi face ea o cafea şi-mi spune o poveste de-mi trec toate grijile şi întrebările lumeşti.

foto

Articolul anterior

Alegria la Cirque du Soleil

Articolul următor

London, notiţe de pe telefon

19 Comentarii

  1. Toate foile alea sunt acolo pentru protectia lor, in primul rand. As fi de acord ca organele mele sa mearga la donatie, daca ar fi sa patesc ceva. Pe la noi nu am vazut ca medicii sa aiba un asemenea registru ori nu am mai dat de mult timp pe la doctor. :))

    0
  2. mo

    da. definitiv.
    asta sau donat vreunei universitati… curiosilor 😛
    care e diferenta intre posibilitatea unui cadavru (sau a unei legume) de a salva un om sau a se descompune intr-un mormant?

    0
  3. DA categoric, am si facut afereza pentru donare de celule stem. Cand esti singura sansa la viata pentru cineva, membru al familiei tale sau nu, crede-ma ca nimic nu e mai usor de decis.

    1+
  4. Manuel, asta cu protecţia cui şi pe cine o ştiu bine, crede-mă! Până când ajung bieţii pacienţi să mintă în formularele alea de teamă că nu-i mai vede nimeni dacă trec mai mult de 3 pastile înghiţite. Şi pe bună dreptate uneori, că , de se-ntâmplă ceva, nimănui nu-i e milă de medic.
    p.s. Nici eu nu ştiu cum e în România.

    mo, nu e vorba de ce se întâmplă cu ăla care moare, că aia e oricum ireversibil, ci cu ăla care e “salvat”, asta fiind o formă radicală de e interveni în planurile pe care viaţa şi le-a făcut cu cineva. Repet, nu ştiu ce să cred. Cert e că am semnat hârtia şi cred că e prima dată după mult timp când m-am simţit un om mai bun. Deşi există şi în asta un fel de egoism, e clar.

    mika, acum mă simt super prost că la mine a durat atâta.

    Cris, e foarte matur să gândeşti aşa. Doar că sunt lucruri la care nu ne place să ne gândim şi evităm să o facem dintr-o ignoranţă voită uneori. Exact ca subiectul vaccinului împotriva HPV la fetiţele de 10 ani.

    0
  5. Ela

    Buna, din cunostintele mele, un om mort nu poate dona organe, doar unul intrat in moarte clinica. Iar din moarte clinica exista posibilitatea sa te mai poti trezi. Ei nu scriu asta pentru ca nu e in interesul lor sa o faca.
    Voiam sa stii si asta inainte sa iei o decizie definitiva.
    Cu drag,
    Ela

    0
  6. Ela

    Da, ai dreptate, moarte cerebrala. Totusi sper ca sistemul acela e suficient de bun incat sa nu trimita la moarte oameni care mai pot fi salvati sau sa faca un fel de trafic de organe. Nici un sistem nu e incoruptibil.
    Eu, personal, din cauza asta nu as dona organe. Si poate si din cauza ca as vrea sa stiu la cine ajung organele, ceea ce e imposibil.

    0
  7. Sunt un sac de oase cu suflet. Cand sufletul nu mai exista, decat sa putrezeasca oasele alea aiurea, mai bine stiu ca undeva cineva poate are o sansa la viata. Am in general grija de sanatatea mea (nu sunt fumatoare, ‘viscerele’ imi sunt teoretic in bua forma), daca cineva ar putea sa gaseasca ceva bun printre toate astea, cand eu nu mai am nevoie de ele, este liber sa se serveasca.

    Nici macar nu merg pe idei din alea crete ca voi ‘trai’ in continuare in trupul altuia, din punctul meu de vedere, cand am murit, am murit, dar ma gandesc ca, daca eu sau cineva apropiat (fereasca al de sus de asa ceva) am avea nevoie de un transplant sa existe oameni care sa fie de acord ca ‘piesele lor de schimb’ sa ne salveze viata.

    all for donation deci 🙂

    0
  8. liana

    Cred ca se merge prea departe cu asta.
    Mori tu intr-un accident de masina si “norocosul” care si-a facut ficatul praf de la alcool, virusuri,sex neprotejat etc are zile in continuare datorita tie.
    Ce bine ca sunt tampiti care vin pe contrases si-ti fac creierul pilaf asa pot trai si taratii genetic cat sa-si transmita toate cele mai departe.
    Selectia naturala dar in sens negativ.Luam ceva bun ca sa ducem mai departe ceva rau.
    Nu se fac niste controale dentare(macar unu pe an scolar) la copii,nu dam o periuta/pasta de dinti/sapun unui copil dar ii dam organele dupa ce asta si le face praf p-ale lui prin fumat, obezitate, lipsa de igiena,alcool sau genetica proasta.
    Eu cred ca transplantul ar trebui sa functioneze numai in cunostinta de cauza:daca e cazul ii dau rinichiul meu sau o portiune de ficat sau piele sau etc..cuiva a carui viata conteaza foarte mult pt mine, altfel nu.
    (Am vazut in primavara asta un transplantat cardiac, la stiri:primise acum vreo 10 ani inima unui tanar, iar acum, tipul, la vreo 40 de ani era obez.Deci nu, daca inima cuiva drag ar batea acum in corpul unuia care n-are nici cel mai mic respect pt ea, eu zic pas.)

    0
  9. Ela, cred că ideea nu e cine merită mai mult, ci cine are nevoie, iar cine suntem noi să decidem aşa ceva-..

    Dojo, şi eu cred tot aşa. Când te-ai hotărât să ajuţi, ajuţi şi gata, fără alte condiţii.

    Liana, nu ştiu sigur, dar nu cred că alcoolicii au dreptul la transplant, cred că este o comisie care decide cine ajunge pe lista de transplant, dar habar nu am cum stau lucrurile în România. Cred că cele mai multe informaţii le am din Greys Anatomy 😛

    0
  10. Liana, eu sunt infiorata de gandirea ta inchistata. In caz ca nu stii, si oamenii buni se imbolnavesc, dincolo de situatiile astea particular negative pe care te concentrezi tu. Si iti doresc sa fii scutita sa afli pe pielea ta cum e sa nu ai raspunsul la intrebarea “DE CE?”, cand ti se pune un diagnostic din ala greu de reprodus cu voce tare, din care singura sansa de remitere o reprezinta un transplant (ca nici nu avem curajul sa spunem “vindecare”).
    Da, transplantul se face in cunostinta de cauza in ceea ce priveste implicarea ta, riscuri si consecinte pt care semnezi si pt care te intalnesti cu comisii de etica, tocmai ca sa se asigure ca intelegi ce faci. Nu te obliga nimeni la nimic, e voluntariat ce faci tu acolo. Altfel, mi se pare o autosuficienta colosala sa vrei tu sa stabilesti, simplu muritor de rand, cine merita si cine nu o a doua sansa…

    1+
  11. +1 Cris. Am simtit ca ametesc doar citind comentariul ala.

    1+
  12. Cancer nu fac oamenii rai, oricat credem noi, la tara, ca boala este ‘rasplata’ pentru pacatele noastre. Se imbolnavesc si oameni care nu si-au batut joc de viata lor, nu doar aia care si-au tratat corpul in bataie de joc.

    Nu ca asta ar fi problema mea. Daca o viata poate fi salvata pentru ca inima mea este buna sau ficatul meu functional, le dau cu cel mai mare drag, odata ce eu nu mai am nevoie de ele. Decat sa fiu hrana pentru viermi, mai bine stiu ca niste vieti pot merge mai departe.

    Poate si obezul ala are familie si familia aia l-ar dori aproape. Poate si fumatorul ala merita o noua sansa la viata, cine stie, poate asta ii este invatatura de minte.

    Nu sunt dumnezeu sa decid cine traieste sau nu, dar pot da o ‘mana’ de ajutor. Asa cum as face-o si in viata, daca cineva din familie ar avea nevoie de un rinichi sau o bucata de ficat. Crezi ca as sta sa despic firul in patru?

    1+
  13. liana

    Sa donezi sange ori celule stem, indiferent cui, e una( adica ceva simplu,banal,nedureros,cu riscuri minime dpdv medical si de bun simt dpdv moral,plus ca poate 90%dintre noi primin sange macar o data in viata).Cati or fi donat anul asta ceva sange?
    Sa donezi, in viata fiind, ceva, un rinichi de exemplu, unei persoane imporante pt tine e una DAR unui strain cu totul si cu totul altceva( se ofera cineva pt un necunoscut in suferinta?aud?bravo samariteanului si respect maxim!dar ma indoiesc sa fie prea mare aglomeratie).
    Sa semnezi ca dupa moarte iti donezi tot,de la cornee la inima, oricui, in conditiile in care pt tine nimic nu mai conteaza e de asemenea cu totul si cu totul altceva.Adica mai nimic daca nu chiar nimic curat.
    Ca eu m-am dus offtopic spre primitor hm…sorry pt sensibili.
    Iar cine vrea sa fie donator de organe, e liber s-o faca, din ce am citit pe net, acum,prin cardul de sanatate exista si o rubrica de genul asta.go for it.

    0
  14. DA! de multe ori m-am gandit la asta…chiar sa-mi introduc o clauza in testament… Suna macabru, avand in vedere ca am 20 de ani, dar mi se pare o decizie buna din n motive, deja dezbatute!
    si inca ceva: nu ma asteptam ca intr-o tara cu 1338745 etaje peste Romania sa fie probleme care sa se rezolve mai greu decat la noi! chiar sunt uimita rau!!

    0
  15. Da, stiu, mea culpa pt exprimare. Probabil cineva va mai cunoaste aceasta dorinta.

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 119 queries in 0.220 s