La fel cum nu toţi bărbaţii politicoşi vor să te ducă acasă şi să-ţi numere bulinele de pe chiloţi, la fel nici fiecare status al “lui” de pe facebook nu e despre tine. Cu “lui” mă refer la fostul ăla la care te gândeşti sau nu te gândeşti, dar vrei totuşi să-l monitorizezi non-stop, că doar de aia te-ai împrietenit pe facebook, această Securitate a egourilor noastre, în variantă 2.0 bineînţeles.
Ce vreau să spun e că mare e grădina internetului, iar de când cu blogurile şi statusurile şi libera exprimare, nu numai că toată lumea poate scrie, dar oricine poate citi, chiar şi cei care nu pricep o iotă. (Apropo, de când cu Monumentala mea, am ajuns la concluzia că există 2 tipuri de oameni proşti: cei proşti şi cei periculoşi. Ea face parte din amândouă.) Revenind. De curând m-am întâlnit cu un fost prieten (dacă putem să-l numim prieten, că fost e sigur), care a început să-şi mărturisească nişte păreri faţă de sentimentele şi concluziile trase de mine pe blog din greşeală, asumându-şi cu umilinţă multe dintre suferinţele şi înţelepciunile mele. N-am vrut să-i stric bucuria şi am încheiat discuţia mulţumindu-i că urmăreşte atât de atent blondele. Într-un mod foarte sincer şi stingher, m-am simţit flatată.
Adevărul e că uneori ceea ce scriem noi pe facebook (si bloguri, care suntem mai blonde) poate induce rău de tot în eroare pe cei care citesc şi s-au intersectat în diverse circumstanţe cu bătăile inimii noastre. Uneori explicaţiile sunt mai simple decât vă vine să credeţi, alteori adevărul e mult prea dureros ca măcar să-l bănuiţi. Iar în cel mai rău caz, nici măcar nu e vorba despre voi.
Iar atâta vreme cât nu avem nici un control asupra statusurilor care urlă a “bagă-mă-n seamă, sunt aici şi mor de dorul tău, nenorocitule”, să învăţăm să le ignorăm e tot ceea ce putem face. Să le citim e voie, dar fără comentarii pe text, nici măcar din cele non-verbale, onomatopeice sau care implică degetul mijlociu de la mâna dreaptă. Fără interpretări libere, fiindcă nu mai suntem la română într-a cincea, când toată lumea ia 5-ul de trecere. Când e vorba de timp, ori ţi-a trecut ori încă-ţi plasă. Sau ţeapă. Sau plasă.
Şi da, acest text e despre tine. Şi nici o asemănare cu interpretarea ta nu e întâmplătoare.
😉
Mihaela Curea
Știi ce e ciudat? Atunci când e depre ei, nu își dau seama, atunci când nu vorbești despre ei, consideră că doar și doar despre ei poate fi vorba.
Și eu am pățit-o cu blogul sau pe blog, dar doar acolo unde nu ar fi trebuit :))
denisa
Buna Miruna, nu vreau sa fac nici un fel de presupunere etc, nu te cunosc, nu ma intereseaza iti spun doar ca am avut un feeling cand ti-am citit posturile despre fostul ca parca ceva mai este acolo in sufletul tau. Dar e treaba ta si viata ta si oricum ne trece cand ne trece nu e o regula la nimeni. Ce simte, cat simte si de ce simte cineva, e doar treaba lui si a nimanui altcuiva. O viata frumoasa!
copila blondă
Mihaela, hehe, doar acolo unde nu ar fi trebuit!!! lol
denisa, ştii ce e foarte nostim? faptul că nu e un singur fost, ci vreo câţiva, fiecare nenorocit în felul său. Deci nici asta nu e drept: să-şi asume unul singur păcatele tuturor. Dar tot nu i-am putut strica bucuria 😉
iar de amorul dramei, multe văd lumina blogului. Să ne revenim, totuşi cu picioarele pe pământ.
Cât despre ce ziceai că încă mai e ceva acolo, normal că întotdeauna va fi. Băiatul de care mi-a plăcut mie, indiferent la ce moment şi indiferent din ce motive nu mi-a mai plăcut după aia, a însemnat ceva în timpul şi spaţiul respectiv. Într-un fel anume îmi e încă drag de fiecare, deşi parcă uneori prea repede mă implicam şi prea brusc mă vindecam.
Pe mine doar 2 iubiri m-au ţinut mai mult de 2 săptămâni: cea de blog şi cea de un brunet creţ, care-mi va fi soţ şi tată de copii.
Merci pentru comentariu, te mai aştept cu presupuneri. Până la urmă, înseamnă că-ţi pasă. ceea ce pe mine nu mă poate decât onora.
idaho
Tocmai de aceea am încercat cât am putut eu să nu amestec blogul cu viaţa sentimentală, nu ştiu cât am reuşit. Bănuiesc că or mai fi răzbătut vreun regret sau reproş. Şi tare sper ca şi de acum înainte să fie la fel…
copila blondă
Felicitări şi tot repsectul. La mine ar fi fost mai greu, din moment ce doar cu astea-mi ocup gândurile toată ziulica 😛
Mihaela Dămăceanu
Bine că eu am depăşit perioada aceasta ce poate da naştere unor interpretări eronate, legate de sentimente. Dar mereu ceea ce ne preocupă se reflectă în scrierile noastre, câtă vreme avem bloguri personale şi nu tematice. Mie îmi plac crâmpeiele de viaţă, pe care le găsesc pe bloguri, că de aceea le citesc. O zi frumoasă şi un week-end şi mai şi!
Monica
Apropos de mentinerea prieteniei cu fostii ….pana de curand renuntasem la prietenia pe facebook cu fostul pentru ca ma durea cand il vedeam (ca nu face nimic si ca se transforma intr-un looser), dar de cand m-am vindecat( adica ma marit) si nu ma mai doare cand ma gandesc la el am reluat prietenia si totul e ok (desi in sinea mea imi pare bine ca nu a gasit una mai buna ca mine).
Pup.