Viitorul.Meu.Soţ.

Pe măsură ce îmbătrâneşti, începi tot mai mult să-ţi înţelegi părinţii: cum se pot iubi de-atâţia ani şi unul pe altul, nu numai fiecare pe sine însuşi, şi cum pot participa la (atâtea) nunţi, astea fiind doar câteva dintre dilemele vieţii mele în ceea ce-i priveşte pe ei. Tot pe măsură ce îmbătrâneşti, te obişnuieşti cu tot felul de cuvinte, precum “soacră”, “verighete”, ieşite din propria-ţi gură şi-ntr-un acord aproape gramatical corect în propria ta viaţă. Care nu mai ştii exact cum s-a întâmplat şi de ce şi când au trecut 4 ani jumate şi unde-i copila care zicea că ea nu se va mărită niciodată… (Despre seria eşuată a lui niciodată în naivele-mi mărturisiri, într-un episod viitor) Acum înţelegeţi şi legătura cu indignarea mea faţă de mersul cu religiozitate la nunţi, de zici că ai mei nu ştiau că-i voie să mergi la biserică şi fără să-ţi dai salariul pe jumătate de an. În fine.

Sunt în Sibiu, am dat o fugă motorizat înaripată, special pentru o nuntă, Doamne, ce-am îmbătrânit! Iar asta nu fiindcă prietenii mei se însoară, nici fiindcă tocmai a fost ziua mea, ci fiindcă am început să înţeleg o nuntă. ŞI SĂ-MI FACĂ PLĂCERE. Să-mi facă plăcere. Dada, să-mi facă plăcere. Astea nu-s sentimentele mele, nu ştiu ce-aţi făcut cu mine, dar ştiu precis că nunţile nu fac bine la buget decât dacă sunt ale tale. În fine.

Ţi-l prezint pe viitorul meu soţ. A fost un moment. – “Ţi-l prezint pe viitorul meu soţ” a ieşit aşa, de ziceai că vorbesc despre vreme. Despre vreme din aia cu soare şi mult cer albastru şi curcubee şi fluturaşi, deci mă-nţelegeţi. Foarte natural şi bucuros, mai ales bucuros. De ziceai că io vorbesc serios, şi chiar vorbeam. În fine, serios. A fost într-o discuţie în care un coleg mi-a

prezentat-o pe soţia lui. Proaspăt soţia lui. Eu i l-am prezentat pe viitorul soţ al meu. Şi momentul a fost atât de firesc, adică fără panică şi cu factorul wow, de zici că ne arătam, uite, mi-am luat şi eu în sfârşit iPhone. / Şi eu, ultimul model. / Faină carcasa, s-o stăpâneşti cu plăcere. :))

——————-

Soacră, verighetă, viitorul meu soţ. Vedeţi, le pot şi scrie fără să-mi tremure mâinile pe tastatură. Pe măsură ce îmbătrâneşti începi să vezi tot din alt unghi farmecul vieţii. Ca atunci când vezi o poză în diferite lumini. Şi ajungi să pricepi că, dincolo de romantismul apusului, stă întotdeauna înţelepciunea răsăritului.

——————-

Eu am fost “viitoarea lui soţie” într-o zi mai demult. Cu emoţie şi onoare. Nu ştiu pentru el cum s-au simţit cuvintele, dar eu m-am bucurat că eram îmbrăcată frumos. Aşa ştiu eu că-i sărbătoare. Da, iubirea mereu face casă bună cu admiraţia. Îl iubeşti pe celălalt, însă e foarte important să-l şi admiri. Prima are de-a face cu inima, a doua are de-a face cu mintea. Ţineţi minte lucrurile astea şi nu vă sfiiţi să bateţi la uşi. Mie mi s-a întâmplat să îmi răspundă amândouă acolo unde m-am aşteptat mai puţin. Ţi se poate întâmpla şi ţie,

Crede-mă-Pe-Cuvânt.

foto