Viitorul.Meu.Soţ.

Pe măsură ce îmbătrâneşti, începi tot mai mult să-ţi înţelegi părinţii: cum se pot iubi de-atâţia ani şi unul pe altul, nu numai fiecare pe sine însuşi, şi cum pot participa la (atâtea) nunţi, astea fiind doar câteva dintre dilemele vieţii mele în ceea ce-i priveşte pe ei. Tot pe măsură ce îmbătrâneşti, te obişnuieşti cu tot felul de cuvinte, precum “soacră”, “verighete”, ieşite din propria-ţi gură şi-ntr-un acord aproape gramatical corect în propria ta viaţă. Care nu mai ştii exact cum s-a întâmplat şi de ce şi când au trecut 4 ani jumate şi unde-i copila care zicea că ea nu se va mărită niciodată… (Despre seria eşuată a lui niciodată în naivele-mi mărturisiri, într-un episod viitor) Acum înţelegeţi şi legătura cu indignarea mea faţă de mersul cu religiozitate la nunţi, de zici că ai mei nu ştiau că-i voie să mergi la biserică şi fără să-ţi dai salariul pe jumătate de an. În fine.

Sunt în Sibiu, am dat o fugă motorizat înaripată, special pentru o nuntă, Doamne, ce-am îmbătrânit! Iar asta nu fiindcă prietenii mei se însoară, nici fiindcă tocmai a fost ziua mea, ci fiindcă am început să înţeleg o nuntă. ŞI SĂ-MI FACĂ PLĂCERE. Să-mi facă plăcere. Dada, să-mi facă plăcere. Astea nu-s sentimentele mele, nu ştiu ce-aţi făcut cu mine, dar ştiu precis că nunţile nu fac bine la buget decât dacă sunt ale tale. În fine.

Ţi-l prezint pe viitorul meu soţ. A fost un moment. – “Ţi-l prezint pe viitorul meu soţ” a ieşit aşa, de ziceai că vorbesc despre vreme. Despre vreme din aia cu soare şi mult cer albastru şi curcubee şi fluturaşi, deci mă-nţelegeţi. Foarte natural şi bucuros, mai ales bucuros. De ziceai că io vorbesc serios, şi chiar vorbeam. În fine, serios. A fost într-o discuţie în care un coleg mi-a

prezentat-o pe soţia lui. Proaspăt soţia lui. Eu i l-am prezentat pe viitorul soţ al meu. Şi momentul a fost atât de firesc, adică fără panică şi cu factorul wow, de zici că ne arătam, uite, mi-am luat şi eu în sfârşit iPhone. / Şi eu, ultimul model. / Faină carcasa, s-o stăpâneşti cu plăcere. :))

——————-

Soacră, verighetă, viitorul meu soţ. Vedeţi, le pot şi scrie fără să-mi tremure mâinile pe tastatură. Pe măsură ce îmbătrâneşti începi să vezi tot din alt unghi farmecul vieţii. Ca atunci când vezi o poză în diferite lumini. Şi ajungi să pricepi că, dincolo de romantismul apusului, stă întotdeauna înţelepciunea răsăritului.

——————-

Eu am fost “viitoarea lui soţie” într-o zi mai demult. Cu emoţie şi onoare. Nu ştiu pentru el cum s-au simţit cuvintele, dar eu m-am bucurat că eram îmbrăcată frumos. Aşa ştiu eu că-i sărbătoare. Da, iubirea mereu face casă bună cu admiraţia. Îl iubeşti pe celălalt, însă e foarte important să-l şi admiri. Prima are de-a face cu inima, a doua are de-a face cu mintea. Ţineţi minte lucrurile astea şi nu vă sfiiţi să bateţi la uşi. Mie mi s-a întâmplat să îmi răspundă amândouă acolo unde m-am aşteptat mai puţin. Ţi se poate întâmpla şi ţie,

Crede-mă-Pe-Cuvânt.

foto

Articolul anterior

Monumentala loveşte din nou

Articolul următor

Interpretare pe status la prima vedere

13 Comentarii

  1. Iti doresc sa traiesti sentimentul asta mereu. La orice varsta sa te mandresti cand te prezinta drept “sotia ta” si invers 🙂

    0
  2. Schmidt Ronald

    Sunt un sibian mandru ca am descoperit acest blog. Am trecut si printr o experienta recenta cu 2 masele si o stomatoloaga blonda, o scumpa si o profesionista, cred ca m am indragostit de ea. Pacat ca orasul in care sunt acum, nu e la fel de frumos precum Sibiul, si nu am intalnit o acolo, dar miercuri cand ma duc la control din nou o sa i spun de blogul tau. O zi faina !

    0
  3. Mada

    Ce-mi place cum scrii! E atat de natural, de firesc, mai ca nu-mi vine sa cred ca lucrezi in domeniul stomatologiei. Mult succes in continuare!

    0
  4. Astăzi vreau să scriu şi eu două vorbe, căci de multe ori am trecut şi am citit cu plăcere. Aşa cum spune Mada mai sus, scrii atât de natural şi de firesc, că parcă te-ai născut pentru asta. Adaug, însă, că şi foarte frumos.
    Referitor la articolul de azi, cred că orice femeie te înţelege. De la anii în care fie visezi la aceste vorbe, fie le respingi, trecem uşor la cei în care le spunem fără nicio emoţie. Dar, nu întotdeauna conştientizăm toate momentele acestea. La mine, un foarte mare impact a fost la primul te iubesc, nerostit niciodată în viaţă, până mi-am cunoscut soţul. Vroiam să-i răspund, pentru că asta simţeam, dar parcă buzele mi-erau încleştate. Mi se părea că aceste cuvinte nu se pot rosti, ci doar simţi. Au trecut ceva ani de-atunci şi mu pot să-ţi descriu ce simt acum, când îmi aud copilul spunând: “Mami, te iubesc!” şi cât mă bucur că nu l-am crescut şi pe el, aşa cum am fost crescută eu. Eu, care nici acum nu le pot spune părinţilor mei, cât de mult îi iubesc.
    O zi frumoasă, Miruna, şi o viaţă şi mai frumoasă!

    0
  5. Îmi amintesc când soțul meu mă prezenta prietenilor, vecinilor ”viitoarea mea soție”, cât de bine suna!
    Acum e și mai frumos ”soția mea” 😛

    0
  6. hehe, blondo…si cand ma gandesc ca te citesc de dinainte de aia 4 ani si jumatate, cand inca nu aveam blog si scrierile tale erau despre cum n-o sa se intample, cum esti inca prea tanara si prea zburdalnica pentru astfel de legaturi eterne.
    Eu va urez din tot sufletul casa de piatra (timpuriu inca stiu) si sa fiti fericiti si sa va iubiti tot mai mult cu fiecare zi pe care o petreceti impreuna!
    Si un intarziat si sincer LA MULTI ANI!

    0
  7. Mihaela, îţi mulţumesc frumos pentru comentariul frumos şi cuvintele de laudă. Ce mi-a plăcut cum ai povestit şi cu “mami, te iubesc” :)) abia aştept să aud şi eu din astea.

    Mihaela, La mulţi ani!

    Ana Q, nici nu mai ştiu cum era… atât de puţine aşteptări am avut de la povestea asta şi atât de multă încredere! În prezent, a fost tot ce aveam noi la fiecare moment.

    0
  8. Io zic că nu-i vorba că îmbătrânești. E mai simplu, simți. Și e bine că simți. Cât de mult, cât de intens, cât de autentic. Viață plină, viitoare soție. Blondă. 🙂

    0
  9. Tu esti intotdeauna imbracata frumos!

    0
  10. Ce frumos ai povestit, talent adevarat. Am trecut si eu prin aceleasi momente. Primul “viitorul meu sot”, prima verigheta probata, tot.
    Si totusi, au ramas undeva, acolo, doar intre noi. Niciodata n-am putut sa descriu in cuvinte tot.

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 103 queries in 0.210 s