Cum vă place şi Anglia şi aveţi de gând să vă întoarceţi sunt întrebări standard zilele astea. Apar în conversaţie în prima jumătate de oră sau în prima jumătate de conversaţie, în funcţie de durata ei.
Cum ne place, nu prea ne place, deşi nu ne plângem, că doar nu stăm acolo de rău ce ne e. Învăţăm multe, iar ăsta e principalul avantaj. Dar de învăţat, învaţă şi colegii noştri, că doar nu a terminat nimeni facultatea gata-nvăţat. De plâns nu se plâng nici ei, deşi în seara asta am auzit ceva de genul “aş da săptămânal examen la chirurgie doar să mai fiu în studenţie”.
Ne-am întâlnit şi am vorbit despre pacienţi şi materiale şi, pentru prima dată din anu-ntâi, mi-a plăcut şi mie. Ce de schimbări pe lumea asta! Noaptea tot despre revista ELLE visez şi, întotdeauna, în româneşte. Iar de realitatea noastră englezească mi s-a făcut de câteva ori dor, cu un colţ de inimă pe care nici nu ştiam că-l am. Capabil de doruri de regină.
Iar în concluzie, vieţile noastre cam tot asemenea sunt, că de muncit, muncim cu toţii, iar de văzut, nu mai e ca-n studenţie. Orice cod poştal am avea. Şi indiferent în ce limbă numărăm dinţii pacienţilor noştri. Din toate celelalte puncte de vedere, nimeni nu se laudă de prea mult bine. Iar dacă una dintre prietene mi-a zis că îşi vede iubitul cam 10 minute pe zi, după care el adoarme îmbrăcat, eu pe-al meu îl văd mult mai mult de-atâta. Exceptând zilele şi nopţile cu gardă, dar alea nu-s în fiecare zi.
Deci nu-i nici Regina aşa de-afurisită. Cu cât stau mai mult acasă, cu-atât îmi place viaţa mea mai mult. Şi cu cât vorbesc mai sincer cu prietenii mei, cu-atât înţeleg mai bine că n-are de-a face cu locul, ci cu vârsta. Şi că e totuşi bine că ne-am făcut mari. Decât să fi rămas mici, iar timpul să treacă fără noi.
—————-
Sper c-aţi avut sărbători frumoase şi liniştite. Eu încă mai sărbătoresc, căci sunt acasă. Mi-e rău de oboseală, dacă poţi obosi şi bând cafele. Dar ce oboseală plăcută.
Andrei Răduţu
Frumos spus. Toate cele bune si mult succes in continuare !