Sheffield, acest Cluj de mai apoi

Clujul pentru mine nu are conotaţii tocmai pozitive, că mai mult am amintiri chinuitoare decât bucurii de-acolo. Ăsta nu e un secret. Însă Clujul şi-a redresat imaginea în memoria mea afectivă de când am bătut prima dată toate bălţile lui reci sub o ninsoare ca-n poveşti. De mână cu el, în noaptea aia cu şosete... Deşi m-au mai plimbat tineri pe străzi clujene, întotdeauna frigul era mai aproape de oasele mele decât orice poveşti le născoceau gurile aburinde. Mie în Cluj mi-a fost frig şi dor de Bucureşti, chiar şi fără să ştiu. Însă, apoi, mi-a fost o vreme dor de Cluj din Bucureşti, dintr-un singur motiv brunet, cu păru’ creţ.

Acela a fost momentul când am înţeles câte am pierdut din Clujul studenţiei mele. Fiindcă motivul brunet stătuse în acelaşi cămin cu mine vreme de 2 ani, însă a trebuit ca eu să plec pentru a ne putea întâlni. Şi părea rău. Apoi au început fanteziile împărtăşite despre cum am fi mers amândoi în weekend la Cora să facem aprovizionarea. Despre cum m-ar fi putut aştepta în colţul Babeşului ca să ne plimbăm prin grădina botanică sau despre cum ne-am fi putut îmbrăca frumos şi merge la un restaurant studenţesc, să mâncăm ciorbă de burtă cu mult usturoi. Ori despre cum am fi putut împărţi motorina de mers acasă. Şi de întors. Despre ce prieteni ne-am fi înmulţit între noi şi ce piese de teatru am fi văzut cu ei. Mna, din astea… de am reuşit să reabilitez Clujul. (Acum, când scriu, simt miros de covrigi proaspăt scoşi din cuptor pe Napoca, un soare cu dinţi şi o mână-n buzunarul lui…)

Sheffield e Clujul nostru de apoi. Aş fi zis de mai târziu, dar am încredere că toate lucrurile au motivul lor pentru a se raporta la anumite momente şi la anumiţi oameni. Sheffield-ul e atât de studenţesc, încât seara ne ducem la supermarket ca într-o vizită, deşi de cele mai multe ori avem mâncare acasă. Ori am putea comanda. Ne simţim de-ai locului şi locul ne simte de-al lui. Ne acceptă în adidaşi şi geci de Himalaya. Suntem vecini cu grădina botanică şi-avem o grămadă de restaurante studenţeşti, unde putem merge îmbărcaţi frumoşi. Doar ciorba de burtă lipseşte, deşi am meşterit şi-o din asta aseară. Şi-am mâncat-o printre lumânări înalte (aprinse de el, pe motiv că economisim curent!), valize nedespachetate şi pungi mari cu miros de cauciuc. Şi ştiţi ceva? A fost mai frumos şi mai cald decât ar fi putut vreodată Clujul şti să facă pentru noi. (E-adevărat, m-am cam scăpat la chilli…)

Fără supărare, ce-ar fi putut Clujul să fie şi încă de cinici ori atâta o să fie Sheffield-ul pentru noi.

p.s. Despre ciorba de burtă “semipreparată în casă” trebuie să vă mai povestesc.

fotos