În Liverpool, ca-n Bucureşti

Ieri am fost în Bucureşti. Cu mintea. Fiindcă se spune că suntem acolo unde şi gândurile noastre sunt.

Mi-am dat drumul la nişte radio românesc la maxim, un maxim pe care mi-l permit doar când sunt singură acasă. Şi-am făcut curăţeniile de sâmbăta, plecând la plimbare prin capul meu. Până m-am trezit spălând WC-ul (da, şi blondele fac treaba asta, adică cele care n-au alţi sclavi care să o facă pentru ele…) şi căutând peria mea roşie cu capul cotit. Evident, am căutat-o probabil cu privirea o fracţiune de secundă, după care mi-am dat seama că niciodată n-am avut perii roşii în Liverpool. Dar o căutam de parcă nici n-aş fi ştiut asta sau nu ar fi contat şi de parcă vremea, muzica şi asemănarea toaletelor m-au teleportat.

Aici e un cer clar ca-n reclamele cu detergenţi, nici o pată de nor. Şi e aşa de vreo câteva zile. Aseară ne-ntorceam pe la un 11 acasă, iar cerul era încă portocaliu. Locuinţa noastră este chiar pe docuri, deci vedeam apa, lebedele şi pescăruşii scăldaţi în apusul ăla târziu cum nu cred că am mai văzut vreunul. În zare se vedea silueta unui turn de biserică rusească, ce se arată doar în zilele de sărbătoare şi-n cele fără nori.

În dimineaţa asta (aici e abia 9), mi-am făcut o cafea cu spumă albă, cum nu-mi ieşea decât în Bucureşti, în ceştile mele albe cu dungă verde. Şi mi-am deschis geamul, ca să intre lumină şi muzică de la biserică. Vineri seara şi duminica dimineaţa, întreg peisajul se îmbracă în sunet de orgă şi clopote. Eh, astăzi am băut în Liverpool o cafea ca-n Bucureşti. Cu spumă albă, deşi eu nu pun lapte. Deci, dacă omul se duce după gândurile lui, de ce n-ar putea şi gândurile, la un moment dat, să îl urmeze?

Cred că cerul va mai rămâne senin o vreme.

Sau că eu am adus Bucureştiul cu mine.

Articolul anterior

Mesaj de la Iubitul care NU se-nsoară

Articolul următor

Viaţa fără deodorant şi (cu) alte obsesii

8 Comentarii

  1. Tavi

    Ai niscaiva privelisti.Simt cum ma’nghionteste invidia.

  2. Da, e foarte frumos aici. Mai ales pe vremea asta!

  3. Tavi

    Nu-i bai, ca te-oi inciuda inapoi cu niscaiva privelisti de prin Sibii.

  4. Ernest

    Dar vezi, nu intotdeauna iti urmezi gandurile. Construiesti ale tale pe ale gandului si nu gandul pe ale tale. Iluzii ca suntem stapani pe toate si putem controla cele ale firii prea omenesti si prea slabe pentru un spirit ce mereu iti va da de lucru uitand in final si de fiecare data ca o singura viata e prea putina pentru cate idei ai avut si cate ganduri inca n-ai implinit.
    …prea putin inseamna si-un veac… 🙂

  5. mihaela

    Se pare ca Bucurestul s-a mutat la Liverpool sau invers, ca de ceva vreme ploua la B ucuresti mai ceva ca la Liverpool. Dar polua si la Sibiu acasa la tine asa ca savreaza-ti cafeaua. Pofta buna.

  6. Imi este dor de Liverpool, a trecut ceva timp e cand nu am mai fost…

  7. Eu nu-am fost niciodata si este una dintre destinatiile unde vreau sa ajung! Soon very soon!

  8. catalin

    Ce blonde fraierute, sa spele WC-uri. 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 133 queries in 0.404 s