Beauty editorii – din print în online

Piaţa publicităţii se duce la vale momentan, rostogolindu-se (ca să nu spun călcând) peste mulţi dintre cei care au hrănit-o la sân, să zic aşa. Pe 19 februarie apare ultimul număr al revistei Look, o altă publicaţie care moare cu zile, ca după o boală grea, de care însă doar bogaţii se pot trata. În fine, povestea e în felul următor, pe scurt: Look era la Edipresse, care a fost preluată de Ringier, care Ringier mai avea pe Joy, care Joy e un fel de Look. Şi pe sistemul “prioritatea primului venit”, Look zboară de pe faţa tarabelor româneşti.

Ei, mare pierdere, veţi zice, o revistă mai puţin, plină de publicitate şi pantofi! Dincolo de acest aspect, pe care nu-l discut acum (dacă avem sau nu nevoie de reviste glossy, şi, dacă da, de atâtea?!), e un moment trist. Fiindcă întâmplarea face să cunosc redacţia aia. Pe oamenii ei. Şi fiindcă îmi amintesc cum a fost când s-au mai vândut/desfiinţat şi alte reviste din Edipresse, pe vremea când lucram acolo. Azi mergeai la birou, salutai pe toată lumea, povesteai în pauza de ţigară, îţi dădeai rând la WC, iar a doua zi, nici praf nu mai era pe birouri. Nici rând la budă, nici ceşti de cafele băute, în chiuvetă. Era un gol din ăla, care te trimitea cu gândul direct la toţi oamenii aceştia, care nu ştiau ce să înceapă cu dimineţile lor. Şi că, desigur, puteai fi tu în locul respectiv. A fost o senzaţie ciudată, ca atunci când îţi pare rău de ceilalţi pasageri care se scufundă pe corabia de pe care tu te salvezi.

Acestea fiind spuse, multe reviste se închid, multor jurnalişti le tremură chiloţii şi noaptea în vise, există o foarte mare parte dintre ei care-şi doreşte ceva în online. Majoritatea nu ştie cu ce se mănâncă, de unde să înceapă şi cum se face o comunicare transparentă şi liberă. Mai ales, liberă. Apoi, cei care rămân şi chiar fac primul pas pe wordpress, îşi dau rapid seama că e mai complicat decât şi-au imaginat. Că lumea nu te aşteaptă cu un covor roşu, doar pentru că eşti tu prinţesa din Cacăsburg şi te dai cu multe creme. Ba lumea te mai şi judecă, unii chiar ştiu înjura. Live, la tine pe blog. (Dragilor, se întâmplă şi se întâmplă al naibii de des!). După vreo săptămână, ăştia care fac faţă primei judecăţi de valoare, transmisă de vreo gâscă din Cocârlaţii de Jos (de foarte jos şi fără prea mult simţ ortografic, aspect desigur trecut cu vederea de jurnalistul rănit în amor propriu), se prind de faptul că e mult mai multă muncă pe online decât pe print. Păi să vedeţi, dacă pentru o revistă, ai de scris 4,5 articole pe lună (pe lună!!!), pe blog se cam cere câte ceva măcar o dată la două zile. Dacă e mai des, e mai bine, dar nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Următoarele probleme sunt de conţinut. Cum să scrii când nu mai trebuie să mulţumeşti pe nimeni, când tu ţi-ai format deja un fel în care ştii că nu-ţi întoarce de 10 ori clientul un advertorial? E un stil în sine şi se formează greu! Să scrii la comandă e mai greu decât pare la prima vedere. Iar asta trebuie reformatat. Când scrii pe online, trebuie să fii tu. Când scrii la o revistă, trebuie să fii revista. Ştiu cât mi se repeta mie silabisit: “Miruna, sti-lul revistei ELLE!” fiindcă trebuia să fie o diferenţă. Dacă l-am învăţat şi practicat bine, habar nu am, cert e că mi-am dat silinţa. Uneori cu preţul de a nu mai şti cine sunt.

Beauty editori din lumea-ntreagă! Online-ul e atât de simplu de făcut, fiindcă nu ai şefi, nu ai reguli şi nici ore fixe. Însă zilele sunt libere doar pentru cei care cu adevărat simt că nu muncesc, chiar şi când o fac. Nu poţi fi pe blog ca la birou, pe blog trebuie să fii ca din tot sufletul. Altfel, vei ajunge să-l urăşti ca pe serviciu şi asta transpiră imediat. Nici măcar înjurături nu mai capeţi.

Dintre blogurile pe care le ştiu:

• Dana Sota are unul de mare succes şi mereu actualizat. Bravo, Dana!
• Liliana, beauty editor la Tabu, face primii paşi şi îi face cu drag, se vede.
• Ramona (am cunoscut-o la Look) nu scrie foarte mult de beauty, ceea ce îmi place cu atât mai mult! E bine să-ţi laşi mintea să viseze în ce forme aurite vrea ea şi să ai ceva al tău şi numai al tău, departe şi independent de alţii. Sunt convinsă că după revista Look, Ramo o să facă lucruri mari cu blogul ei şi nu numai!
• Olivia (am cunoscut-o la Joy) nu scrie atât de des pe cât mi-aş dori eu. Sincer, cred că e o fire ea în sine prea dinamică pentru doar o tastatură şi un mouse. Pe Olivia trebuie să o cunoşti, să o auzi cum râde şi cât de tare vorbeşte. Asta e, Olivia nu încape într-un post de blog, iar asta nu are nici o legătură cu silueta ei de invidiat!
• Pe Lioara Bradu (am cunoscut-o la ELLE) o cert: ultimul post e din iulie 2011?! Cred că, la Lioara, cuvântul nu mai e de mult o prioritate, de când îşi are copiii şi familia ei. Ceea ce nici nu ştiu dacă e chiar de certat.
• Cristina Sima (am cunoscut-o după plecarea ei şi venirea mea la ELLE) văd că scrie tot mai des. Însă anii de la revistă au transformat-o mult şi e vremea să se detaşeze de spiritul printului. Văd că a început să se adreseze altfel în discurs, într-un fel mult mai natural blogului.

Primesc şi alte sugestii de bloguri ale colegelor beauty editori de print, cu blog, cerând scuze că nu le-am aflat mai devreme.

foto