Putem sări peste ziua de mâine?

Nu fiindcă nu ne-am dori flori de la jumătăţile noastre mai păroase, nici fiindcă ne-ar sta în stomac vreo cină la lumina lumânării. Nici pentru că ne e teamă de ridicol, nici pentru că nu distingem roşul de verde sau inimioarele de alte forme geometrice. Era să zic anatomice.

Noi, grupul celor obosiţi de abundenţa iubirii care vine peste noi. Noi, ăia care nu avem nevoie de o zi dictată de alţii pentru a ne iubi. Fiindcă noi ne iubim tot timpul. Nu o arătăm prea des, dar asta se încadrează cu atât mai bine în peisaj, că nu ne scoate din confort. Pe noi, ăia care nu credem în felicitări cu scris încârligat. Noi, ăia care ducem buchete de flori când vrem noi să cumpărăm, nu când vor ei să vândă. Deci, noi, ăia pentru care nu contează diferenţa între garoafe şi trandafiri. Tot o buruiană. Noi, ăia care nu ne-am pus problema că poate pentru alţii contează. Dar noi gătim cine şi aprindem lumânări şi lăsăm un playlist de pian în surdină, iar asta se întâmplă zilnic. Nu cunoaştem diferenţa între speciile de plante înfloritoare fiindcă le achiziţionăm personal, prin rotaţie, nu prin curier. Noi ăia care nu lăsăm o zi să treacă fără să spunem “te iubesc”. În format post it, sms sau www. Noi, ăia care întotdeauna venim acasă cu un cadou, chiar dacă e şi-un zâmbet. Noi ăia care mergem săptămânal frumos îmbrăcaţi la teatre, opere sau cinematografe.

Hai, să fim serioşi. Putem sări peste ziua de mâine, evident că putem, că doar facem toate lucrurile alea! Dar mai bine (şi mult mai frumos), hai să ieşim din rutina stupidă a lui “anti-Valentin” şi să reinventăm buruiana.

Doar cei care duc flori în fiecare zi au voie să ia o pauză. Restu’ să vorbească cu Mugur. Ştie el ce ştie 😉

foto