De Crăciun, britanicii nu fac doar abuzuri culinare

Subiectul acestui post este sexul de sărbători şi o campanie ca un apropo. Doar că nu puteam s-o spun aşa direct, din titlu.

Se pare că obiceiurile de Crăciun diferă de la o cultură la alta, iar eu am norocul să observ şi să raportez de la faţa altui loc. Pare-se că britanicii mai au un obicei, pe lângă masa tradiţională în familie. Şi anume, sexul. Neprotejat, de cele mai multe ori. Sau, cel puţin, aşa arată statisticile lor faimoase: Cică pe timp de sărbătoare britanicii fac mai mult şi mai neprotejat sex, de se aleg cu cele 3 kg de după sărbători nu de la sarmale şi cozonaci (ca românii), ci de la prea mult ficki-ficki-bumsi-bumsi (care, contrar zvonurilor, nu e întotdeauna consumator de calorii). De fapt, aici cantitatea chiar e neglijabilă. În schimb, calitatea materialului genetic face toată diferenţa. Că e suficient unul singur din ăla mic şi viguros, ajuns la locul potrivit, la momentul potrivit e arhi-suficient pentru ca miracolul să se numească “accident”.

Aşadar, Marea Britanie tocmai a fost zguduită de scandalul în care ceva asociaţie (The British Pregnancy Advisory Service) are o campanie prin care sfătuieşte femeile să-şi facă provizii la pilula de a doua zi, pentru perioada Crăciunului. Menţionez că această metodă contraceptivă ar trebui să fie una de urgenţă, nicidecum una de obişnuinţă. De fapt, campania e destul de haioasă, cuvântul sex fiind scris cu beculeţe de sărbători, care se sting şi se aprind. De la faptul că, de sărbători, cică se “aprinde” cheful în oameni. Bineînţeles că asociaţiile Pro-life s-au scandalizat. În fine, a fost circ. Şi mai haios e că cică cererea fiind mai mare decât oferta, acum nu mai au atâtea pilule de a doua zi, pe câte femei disperate plănuiesc nişte sex neprotejat. Doar că… cum să faci aşa ceva?!

Mai ales că, nu v-am spus, în ţara asta, contraceptivele sunt gratis!!! Cu reţetă, le iei moca de la orice farmacie.

În loc de concluzie: o campanie de succes până la urmă? Să vedem ce-am înţeles: Că sexul neprotejat e întotdeauna periculos şi nu numai din cauza posibilităţii de a se lipi nişte BTS-uri de tine, ci mai ales când… e de Crăciun. Iar Crăciunul e o sărbătoare de familie, asta se ştie…. :))) Acum înţeleg. Fiindcă uite ce se mai se ştie: că înmulţirile în familie dau, de cele mai multe ori cu rest! Sunt ori mutante ori incompatibile cu viaţa. Deci, lămuriţi-mă: să nu le evităm pe ele, ci doar pe consecinţele lor?

O fi de bine, dar să te fereşti.

foto

Articolul anterior

După Moş Crăciun vine Moş Reducere

Articolul următor

Celor singuri de Crăciun

5 Comentarii

  1. Miruna

    Probabil la noi povestea lui Mos Craciun include si un pic mai mult sex :)) . Poate dupa acest criteriu Mosul considera ca ai fost cuminte si meriti toate cadourile din luuuume !! :))

  2. Gizas! La beutura multe tampenii se fac :)).
    Spaniolii sunt linistiti, se strang in subsoluri sau restaurante, beau, mananca si apoi acasa, liniste totala, fara scandal sau mieuneli in miez de noapte.

  3. mo

    imho un prezervativ ar fi mai potrivit, dar bine ca se ofera si optiunea asta. cu toate farmaciile inchise, parca n-ai vrea sa se fi rupt mai sus mentionatul si sa n-ai ce face… decat dupa sarbatori.

    now “12 Days of Christmas” parody songs can start with:

    “On the first day of Christmas, my true love gave to me a convenient and free dose of Plan B”

    rather than

    “On the first day of Christmas, my true love gave to me a tragic unplanned pregnancy.” Progress!

  4. Miruna, mai uşor cu astea, că citeşte şi tata blogul :))

    Roşcato, pfuu, şi n-ai zice despre ei. Unde e spiritul latin şi focul din sânge?
    p.s. Britanicii beau zilnic, măcar de Crăciun să facă ceva deosebit.

    mo, jus că am citit “On the first day of Christmas, [mi] true love gave”
    Trăiască progresul! :))
    ăştia n-au ţigani cu care să facă şi la înmulţit concurs

  5. interesant, bine de stiut, trebuie neaparat sa-mi planific un Craciun in UK :))

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 128 queries in 0.422 s