După o viaţă în care am slăbit, în total, probabil de vreo trei ori actuala mea greutate, după studii personale, interpersonale, familiale şi nefamiliale, după prelegeri şi experimente, după, după, concluzia e următoarea: kilogramele pleacă, dar tentaţiile rămân. Şi uite-aşa, ne trezim la loc, ca în comediile alea banale, în care eroul se trezeşte mereu în aceeaşi zi.
Sunt într-o cafenea cu nume celebru şi cafea proastă, după ce-am băut o ciocolată caldă cu caramel şi-am mâncat o pseudoplăcintă cu măr, păcatul suprem în faţa bunicii mele atât de bunăfăcătoare de prăjituri. Fiecare bucată de dulce pe care o bag în gură poate fi considerată un afront personal la talentele bunică-mii. Dar, nici să umblu legată la ochi, la nas şi la gură nu pot, iar de funcţia cerebrală am nevoie şi în alte zone decât cea nutritivă. Deci, nici pe ea n-o pot închide.
- Zilele dinaintea menstruaţiei,
- o aniversare importantă,
- un eveniment rar.
- „Mănânc acum, că …cine ştie când mai apuc eu să pun gura pe cremschnitt-ul bunicii.” Aşa am ras ultima tavă de cremschnitt din viaţa mea, după care nici că mi-a mai trebuit să-l văd. Dar, să zicem că toleranţa la dulce mi-e ridicată, pragurile călcate pot fi recălcate sau reconfigurate cu uşurinţă.
- „Gust şi eu de la tine.”
- Un nou sortiment de ciocolată. „A, trebuie să-l ştiu!”
- Asta-mi aminteşte de copilărie,
- aialaltă de prima cură de slăbire (că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti: nici îngheţata, nici dieta)
- şi, uite-aşa, putem face o listă întreagă de scuze penibile şi tentaţii irezistibile. „We have art to save ourselves from the truth!” Autominciuna e o artă, pe care o stăpânim cu măiestrie. Cred şi eu, după atâta antrenament!
Între timp, am înfulecat acea plastico-prăjitură cu gust american, care nici măcar nu mi-a plăcut. Acum stau şi privesc golul rămas în pungă, resimt preaplinul din stomac, de unde vina cam dă pe-afară. Din luciul ecranului meu mic de notebook se reflectă, uriaşă, slăbiciunea fetei, dar nu despre măsura zero vorbim. Şi cum DUPĂ masă se iau întotdeauna cele mai bune decizii, haideţi să facem o listă cu scuze penibile. Ca să ştim de ce să ne ferim. Şi ca apoi să reflectăm nu slăbiciuni, ci caractere puternice. Da, a cădea pradă batonului Kingsize cred că nu dovedeşte putere de caracter, ziceţi ce vreţi. Aş vrea să existe un buton cu „ignore” ca pe messenger, unde să adaug pe listă tot ce înseamnă „numai de data asta”! Sau doar eu păţesc mereu să mănânc înainte de a-mi fi foame, ca o profilaxie a unei boli rare. Când, de fapt, ar trebui fix invers să fie: mai întâi foamea şi apoi mâncarea. Fără scuze.
Valeriu
Slăbicunile sunt atât de multe precum viruțile puține, alege calea de mijloc și gândul cel de pe urmă. Că ce ții acum în mână, mâine va fi doar un vis. Dulce-i azi și dulce-i mâine dar mai dulce-i fuga de poimâine…
Dan
Hei! Eu iti propun altceva. Bucura-te de formele tale si lasa-l si pe EL sa se bucure de ele in tihna:) cat despre scuze si diete..pfff.. am o prietena foare funny care e permanent intr-o dieta de ani de zile si de fiecare data cand ne vedem vrea sa guste “numai un colt de frunza de varza” ca sa sfarseasca in nici 5 minute cu vreo 2 pulpe de pui un bol de legume “la aburi” si apoi, ca sa i se aseze, un sfert de tort :)) nici macar n-are bunul simt sa astepte sa plecam sau sa n-o vedem cum baloteaza, dar ne e drag de ea in continuare :))
mo
pana la urma, a face dieta e un hobby, si in secret ne distram 😀 trebuie doar sa facem diferenta intre foame si plictiseala, dar in timpul experimentului, am realizat ca nu mi-e foame niciodata, numai pofta! eniuei, vine mail, cand ma intorc de pe insula 😛
brontozaurel
Aia cu zilele dinaintea menstruatiei eu n-o pot intelege. Pur si simplu nu pot.
Cu aniversarea/ evenimentul… doar daca exista ceva necunoscut si pare interesant si nu arata chiar asa de bine incat sa nu-mi fie mila sa-l stric.
Hmmm, nici pe aia cu ce gateste mamaia n-am prea mai cunoscut-o de multisor, pot numara pe degete ocaziile din ultimii ani. Ei i-as ceda. Nu prea tare, e drept. Ultima data s-a suparat pe mine ca n-am vrut sa mananc la ea, dar adevarul e ca nici n-am stiut ca-mi pregatise de mancare. Sunt asa de pe fuga si atat de putin atenta la semnalele celor din jur…
De gustat de la altii nu se pune problema. Cu o singura exceptie: cand “altii e” tati si ne impartim straturile/ componentele unei chestii dulci dupa preferinte. Preferintele mele. Ca eu iau doar ce-mi place mai mult si el restul. Adica ceva de genul imi alege stafidele si bucatile de nuca dintr-o felie de chec. In cazul asta nu refuz. Pentru ca stiu cat l-a enervat obiceiul meu cu ciugulitul cand eram mica… si acum a ajuns sa o faca el pentru mine…
La aia cu trebuie sa stiu fiecare sortiment de ciocolata cred ca e clar ca sunt cea mai vinovata de pe aici. Dar rar trebuie sa stiu inseamna mai mult decat primele muscaturi. Am terminat singura trei ciocolate in ultimele trei luni. De 20, 35 si 25g.
Copilaria nu e un motiv suficient in cazul meu. Pentru ca nu pot spune ca incadrez copilaria propriu-zisa la amintiri placute. Asa ca de ce as avea nevoie sa-mi aduc aminte de chestii neplacute.
Diete nici n-am tinut. Nu chestii bine definite. Ca am avut perioade in care am fost un pic mai “constiincioasa” e altceva. Dar partile interesante si de care imi amintesc au fost cu ceva ce am facut (miscare) nu cu ceva ce n-am facut (bagat in gura).
Daca are gust de plastic si nu iti place, n-o mananci. Daca iti dai seama ca nu-ti place poti sa spui bleah. Daca spui bleah poti sa o arunci. Sau sa o dai la o parte si sa ceri sa fie luata de acolo. E una din chestiile pe care le-am invatat de la degustarile de ciocolata. Cand esti legata la ochi si iti pune cineva o bucatica in gura si tu trebuie sa descrii experienta…
Ana Q.
Mnoh, io chiar nu sunt asa. Imi plac dulciurile, dar uneori trec saptamani pana cumpar ceva si atunci de regula iau ce am mai incercat si inainte
Roua
Zilele dinaintea, zici? Cand vine vorba despre ceva dulce, is mereu in SPM 🙂
copila blondă
Valeriule, ţie ţi se întâmplă ceva. Ceva bun.
Dane, şi eu sunt mereu la dietă, doar că nimeni nu ştie, iar toţi prietenii au impresia că mănînc doar gaura de la covrig. mai puţin cei apropiaţi, care ştiu că-mi place să mănânc singură 😉
mo, uaaaaaai, ce ne mai distrăm încă! Doar că secretul e aşa de bine îngropat, că nici noi nu mai ştim unde l-am pus..
cât despre foame, ce-i aia?
have fun pe unde mergeţi.
brontozaurel, tu eşti o specie aparte. Eu nici nu ştiam că există ciocolată de 25g 😛
Ana , îmi place de tine de nu mai pot, cât eşti de relaxată… bine, se vede şi la silueta ta… o fi de la cârlionţii din păr?
Roua, loool, exact 😉 Doar că atunci ai o scuză şi mai bună !
Ioana
Azi e duminica, nu se va depune nimic.
La masa cu familia, cum sa-ti refuzi ceva bun? Mai ales atunci cand stii ca va mai trece o vreme pana cand veti fi din nou in aceasi formatie.
Mi-a facut El pofta 😀
Asa mancare buna am gatit, cum sa nu mananc si eu macar o portie din ea?
Mi-e lene sa gatesc acum, ce bine ca am [name junk food] in frigider.
Ioi, de cand n-am mai mancat o pizza / saorma / ciocolata! (ideile astea vin de obicei pe rand, iar in final raul e facut mai des decat am vrea sa credem)
Trebuie sa ma premiez / consolez cu ceva bun! Pentru ca merit 😉