Hunger Management- înainte de continuare

Acesta ar trebui să fie marele final? Nici vorbă de aşa ceva! Fiindcă finalurile sunt periculoase, mai ales că s-ar suprapune cu perioada post-vacanţă, când parcă doar cutia cu bomboane m-ar mai putea scoate din mohoreala acestui mai. Toată cutia cu bomboane! Noroc că nu s-au terminat iaurturile-n magazine, iar alimentara mea de peste drum se aprovizionează regulat cu gama Slim de la Tnuva 😉 Dacă sunt mulţumită de rezultate? Cu siguranţă! Dacă sunt mulţumită de cum arăt? Nici vorbă. Pentru asta mi-ar trebui o promovare la rangul de dumnezeiţă Hunger Management şi jogging prin parc. Mi-ar trebui încă vreo 5 centimetri în fiecare femur, şi o cupă în plus la sutien. Sau doar un creier mai isteţ, care să înţeleagă că sufletul contează şi nu culoarea părului. Al meu ăsta de acum, creieraşul zic, ştie treaba asta, dar nu o simte cu fiecare circumvoluţiune. Mai sunt unele scăpări prin şanţuri, care te fac să nu te deranjeze când întoarce careva capul după tine pe stradă. Cei de faţă se exclud, de asemenea, muncitorii necalificaţi, de pe marginea şantierelor.

off the record: De curând, cineva îmi spunea că aş fi putut profita mai mult de această ocazie ca să fac un statement mai puternic. Eu nu ştiu ce-i ăla statement, dar promit să mă interesez. Iar de profitat, cred că n-am ştiut exact cât să profit de situaţie, ca să nu profite ea de mine. Poate nu mă fac înţeleasă, dar treaba asta cu kilogramele în sus şi-n jos e delicată a naibii. Nu e bine să devenim sclavii cântarelor, ai pantalonilor, ci doar ai bunului simţ. Ceea ce am şi promovat împreună cu Tnuva Slim. Cu foarte mult bun simţ. Ştiţi, eu nu sunt o vedetă. Eu sunt o fată care şi-a arătat fundul într-o pereche de pantaloni. Şi care-şi pune aproape zilnic sufletul pe-o tavă. Care se numeşte blog. Şi e cu blonde.
Poftiţi de-o judecaţi.