Sărbători aşa cum le ştiam

Iubesc vacanţele, sărbătorile, Sibiul şi patul meu de-aici. Iubesc locurile şi oamenii care-mi amintesc de mine în cele mai frumoase exprimări de care am fost capabilă vreodată. În vremuri de demult. Azi sunt bătrână şi tristă.

Anul acesta nu a ieşit de sub semnul farmecului tradiţional, cu toate că a fost un moment în care mi-am zis cu cea mai crudă sinceritate: Na, Miruno, ce-ţi mai trebuie? Fiindcă mai aveam puţin şi ajungeam la stele. Probabil ar fi fost îndeajuns să-mi întind mâna, dar deocamdată mi-e bine doar să le ştiu acolo. Mi-e teamă de visele devenite realitate. Îşi pierd din farmec. Şi mi-e teamă să nu ajung în pană de vise. Fiindcă nu ştiu cât am fost programată să-mi doresc. Tata zice că oricum nu percepem decât ceea ce cunoaştem şi ceea ce ne e permis să percepem. Eu mă bucur că pot vedea un cer cu stele. Atât de aproape, încât îi simţi mângâierea pe creştet. Doar puţină linişte de-ar fi. Pentru asta invidiez morţii.

Anul acesta nu a ieşit de sub semnul farmecului tradiţional, dar simt că mă pregăteşte de plecare. De parcă ar fi crescut sărbătorile şi vine vremea să-şi ia zborul din cuibul sufletului meu de 12 ani. Sărbători aşa cum le ştiam. Mă simt ca o mamă care se bucură să-şi vadă pruncii la şcoli înalte, dar suferă după plecarea lor.

Anul acesta a fost prima dată când, alături de cei plecaţi dintre noi, m-am gândit şi la cei care urmează să vină. La masa noastră de sărbători. Ca să inventăm pentru ei alte farmece şi mai frumoase şi să rescriem scenariul unor sărbători aşa cum să le ştie ei. E un alt mod de a-ţi asigura veşnicia. Când se-ntâlnesc suflete de 12 ani.

Hristos a înviat!