Habar n-am dacă dragostea durează 1, 2 sau 3 ani, că pe mine nu mă ţine mai mult de 2 săptămâni. Singura dragoste care mă ţine de aproape 3 ani e bloguşorul ăsta, dacă se pune. În rest, mai am până la aniversări importante.
Dacă-mi întreb părinţii care şi-au sărbătorit anul trecut nunta de argint şi care au acelaşi job cam de când se au şi unul pe altul, îmi vor spune că există dragoste pe viaţă. Dar ei sunt oricum parcă din alt film, fiindcă îi bănuiesc a se iubi cu scântei chiar şi la momentul ăsta. Pe mine, în schimb, angajamentele pe termen lung mă sperie. Fac parte din generaţia pentru care o relaţie standard se compune din împreunat şi despărţit, cu intervale variabile, acte şi averi împărţite între timp. Uneori şi copii. Fac parte dintr-o generaţie pervertită de televizor, net şi pragmatism, chinuită de poveştile cu prinţi şi prinţese pe care le-am mai prins când eram mici. Faptul că pruncii din ziua de astăzi nu le mai au nici nu cred a fi aşa o mare pierdere. O suferinţă-n minus, pe care mi-o doresc şi eu. Fac parte din generaţia pregătită să nu se mărite pentru totdeauna, să n-aibă acelaşi job toată viaţa şi nici un domiciliu stabil. Văd mai des străinătatea decât îmi văd părinţii. Şi vorbesc mai frumos cu necunoscuţii decât cu proprii mei bunici. Singura bucurie din săptămână mi-e când o văd pe aia mică, fiindcă atunci pot avea şi eu 2 ani din nou. Dacă despre asta-i vorba-n viaţă, mă scuzaţi, eu ies din joc.
Fac parte din generaţia al cărei motto e “Merge şi altfel!”. Suntem nişte oameni îndrăzneţi să nepricepem (intenţionat am scris aşa) la toate, dar prea comozi să fim şi bucuroşi. Preferăm să vorbim despre problemele noastre decât despre-mpliniri. Dintr-un respect absurd faţă de celălalt şi dintr-o teamă bolnavă să nu stârnim invidii. Fiindcă necazul naşte cele mai sincere empatii. La bucurii e mai greu. Ne consumăm ca ridichea pe răzătoare şi ne evaporăm ca apa din pahar. Spre nicăieri.
Ne schimbăm culoarea părului, maşina şi iubitul. Cu frecvenţe variabile şi rezultate identice: toate se uzează moral la un moment dat. Dacă părul te ţine până la prima decepţie-n amor, maşina până-i expiră garanţia şi iubitul până găseşti unul mai nou, cu jobul cum e? Mărturisesc că eu sunt încă la-nceput. Cu fluturaşi în burtă. Dar vreau să învăţ din experienţa dumneavoastră, căci pe ai mei n-am ce-i întreba. Ei sunt nişte veşnic îndrăgostiţi.
Mihai Voiculescu
Multi inainte! 🙂
nina
Nuuu, nu tine trei ani, dureaza fix atat cat iti place jobul sau partenerul.
Uneori mai mult, alteori mai putin, niciodata cat ai fi crezut la inceput. Pentru ca ce-ar mai fi viata asta daca am sti cum vor fi toate, inca de la inceput?
Nu pierde vreme punandu-ti intrebari, traieste azi si bucura-te de dragostea lui si-a jobului pe care-l iubesti azi. Maine va fi probabil la fel, dar peste un an, doi, nu merita sa ne gandim de acum ce-a fi sa fie. Ne va arata viata singura asta, si-s sigura ca te vei lovi si tu la un moment dat de dragostea aia ce scoate scantei chiar si dupa 50 de ani. De convietuire. 😀
Gerhald
Eu sunt de parere ca e nevoie de schimbari in viata. Macar la cinci ani sa avem parte de schimbari bruste, nu de alta, dar sa nu ne plictisim. 😉
modniza
dragostea mea de job ma tine deja 20 de ani si nu imi trece.in rest-totul e trecator.te pup,o zi minunata!
Iulia
Nu functioneaza acelasi principiu din cazul iubitului? Ca si-acolo e cu fluturasi la inceput, dupa care, in cele mai multe cazuri, se plafoneaza lucrurile, fluturii isi iau zborul etc. Dar exista si exceptii:) dupa sufletul omului:D si alte variabile.
Mioara Roncea
Eu zic ca e bine sa visezi Miru’ la dragoste din asta pana la adanci batraneti. Si poate si la intelepciunea de genul acesta. Cu jobul este mai dificil. Angajatorii sunt cei care ne pun bete in roate. Daca se poate sa lucram pe gratis… Poate sa aducem si mancare de acasa… Stiu si eu. La capitolul acesta sunt dezamagita si dezgustata. La capitolul dragoste, din aceea de care povestesti tu, eu cred ca exista. Numai sa o gasesti. Si sa reusesti sa o pastrezi. Suntem atat de prinsi intre credite, job, stres, mai am timp sa mai fac copii, merita sa ii mai fac, se topeste gheata la Pol, mai am job maine…?
Este foarte greu. Si genul acesta de stres ne impinge sa facem greseli. In dragostea asta adica. Pe care merita sa o cultivam. Sa ii dedicam mai mult timp.
cristina
Poate e trist, dar uneori dureaza fix trei ani. Dragostea aia frumoasa de job.
Paul
Dragostea de job dureaza asa mult?!?! Daca un job e privit doar ca o modalitate de castig a existentei sunt sigur ca nu dureaza atat de mult. Daca acel job implica si pasiune pentru un anumit domeniu – atunci ar trebui sa fie dragoste eterna, atat timp cat nu avem colegi sau sefi idioti.
Tavi
De “job” in general, sau de un job anume?
Laura
“Choose a job you love, and you will never have to work a day in your life.” – Confucius
dar problema care se pune: cand vom sti asta , cand vom simti asta si care este acel job….putini se nasc si stiu de mici ce vor …si aia fac cu multa pasiune si placere si ajung foarte buni.Sunt n exemple- pentru ca nu ai cum sa nu ajungi bun cand faci ceva ce iti place din tot sufletul….dar…care este acel job,acel ceva ce iti place din tot sufletul…gaseste-l si pune-l in aplicare …la noi mai e vesnica pb:ca la noi in tara, in romanica, cu greu ajungi sa si iti castigi un trai cand faci chiar ce iti place , sau nu iti permiti sa faci ce iti place …si n alti factori! dar se poate!!!?ca ne trezim ca facem chestii care nu sunt tocmai our dreamjobs!!si nu cred ca sunt singura din cate vad, care vede acest lucru. :))! cius miru
Valeriu
Instabilitatea ta e cea mai curata forma de stabilitate, dupa cum stabilitatea parinților tai vine dintr-o instabilitate ce poartă numele tau. 🙂
Iar cu job-ul, folow your instinct, iț the greatest tool you’ll ever have.
Nu exista domn’e job pe viața, altul decât viata! Iar viața îi așa un job fain când devine un hobby acaparant.
Haide nu iți mai face griji, se aranjează ele lucrurile în așa fel încât nu te vei mai sătura de stabilitatea instabilității. 🙂
boby
eu nu cred ca este vorba de instabilitate, ci de o cautare permanenta a eului implinit profesional si sentimental.
Cautarile sunt benefice, pentru ca te fac sa progresezi, sa descoperi noi si noi valente ale personalitatii tale.Esti la inceput de drum, iar faptul ca acumulezi experienta, este un mare avantaj.
copila blondă
Valeriu, în ceea ce priveşte jobul meu, e cum am spus: fluturaşii se zbenguie. Eram doar curioasă cam cât mă mai ţine 😛
Mihai Motrescz
cam asa ne sfatuia pe noi un doctor de la ginecologie…sa avem grija ce meserie ne alegem ca dragostea de meserie trece dupa 3 ani si dupa aceea ne e greu daca avem o meserie prea solicitanta..el vorbea din experienta
Aniola
Si la mine dragostea de job a tinut 3 ani, insa au fost primii mei 3 ani, pe care nu o sa ii uit niciodata. Cat despre dragostea de blog, o sa iti spun in iulie cand voi implini 3 ani.
Pe curand.