Cozonacii Boromir au învăţat să meargă

În orice colţ al lumii, unde există serviciu de livrare pachete. Uitaţi-vă  la spot-ul ăsta:

Mi se pare foarte drăguţ, foarte foarte drăguţ, ca atunci când eşti departe (inclusiv de România) să poţi primi un cozonac tradiţional şi câteva gânduri scrise pe felicitarea ambalajului. Căci la un panettone, de exemplu, cel mai bun lucru e cutia roz. (Aţi observat că de obicei e roz? Şi eventual are şi puţin sclipici.) Căci gustul e de plastic natural şi snobism autentic. Eu n-aş fi avut curajul să bag aşa ceva în supermarket, dacă supermarketul ar fi fost al meu. Şi nici în gură, dacă gura ar fi fost a mea.. Exact ca şi cu pişcoturile. Îmi e dor de numa’ de cele româneşti, clasice. Ăstealalte au gust de praf. Bleacs.

Iulia (PR-ul care mi-a povestit despre ce-i vorba) mi-a arătat inclusiv nişte poze de la o mişcare masivă, organizată de Boromir pentru a trimite mai mulţi cozonaci în Spania. Sunt mulţi care lucrează acolo. Mi-a părut rău că pozele nu vorbesc, dar mi-a părut bine să îmi imaginez cum s-au bucurat. Şi vorba aia, nu e mare lucru, ci doar un cozonac. Dar e încărcat de emoţie şi de gustul de-acasă.

Eu i-aş trimite unul Adei, prietena mea cea mai bună şi mai zăpăcită, de când eram mici. Zăpăcită e şi-acum, iar prietena mea va fi întotdeauna. Nu cred că-mi citeşte blogul, dar sunt convinsă că primeşte gândul bun.

p.s. Eu astăzi plec acasă. Mi-am luat cafea fără cofeină, ca şirul poveştilor cu mama să nu ţină cont de orele serii…