Secretul dimineţilor fericite

Ştiţi, lucrez pe postul visurilor mele. Şi al multor altor fete, poate mai multe decît cele care şi-au trimis aplicaţia pentru interviu. Iar lucratul ăsta m-a „crescut” cît nu vă închipuiţi, cît nu se vede nici în felul în care îmi aranjez părul, nici în cel în care îmi pun rujul pe buze. Ba chiar în ultima vreme am început să umblu cu părul prins în coadă şi fără ruj, că nu ştiu pe care să-l aleg dimineaţa. E tare ciudată industria asta a frumuseţii! Cu cît o cunoşti mai bine, cu atît mai mult începi să apreciezi ceea ce ţi-a dat Doamne-Doamne sub părul ăla. Sau sub rujul colorat. În doze optime, gura şi capul omului pot face minuni! Iar în ponderi inegale, dezastre.

De cînd sunt la ELLE am uitat cum e să te trezeşti înjurând dimineaţa. La mine devenise un soi de obicei al dimineţilor „all inclusive”. Nu vă imaginaţi acuma că sunt fresh de fiecare dată, că abia-mi aştept ceasul să sune, dar durerea despărţirii de pernă îmi trece până ajung să-mi dau cu apă pe faţă. Şi, în felul ăsta, în fiecare dimineaţă văd în oglindă un chip zâmbăreţ!

Poate aţi crede că e roboţeală ce mi se întâmplă. Poate nici nu v-aş contrazice. Fiindcă nu m-ar deranja. Nici să credeţi, nici să-mi spuneţi. Ce bucurie mai mare să fie decât să găseşti secretul unor dimineţi repetat fericite? Nu „unor”, pardon, ci „celor mai multe”. Ca să nu zic „tuturor”.

Iar de seri nu mă-ntrebaţi, că nu mai ştiu ce-s alea.

Articolul anterior

Că nu mă doare click-ul!

Articolul următor

Miruna (de la Şi blondele gândesc)

9 Comentarii

  1. E mare lucru sa te trezesti cu drag diminetata. Si mie mi se intampla, cel mai des sambata si duminica. 😀

  2. nu ştiu dacă jobul perfect îţi poate aduce asta, dar cunosc satisfacţia lucrului bine făcut ce te menţine treaz.

  3. Valeriu Costea

    Ziua buna se cunoaste de dimineata, prin urmare daca zilele sunt bune esti intr-o perioada faina. 🙂

  4. Oliwer

    si totusi, care este secretul ? 🙂

  5. dom’ne, halal de viata ta!
    sincer, e tare frumos sa te trezesti cu chef de viata! asa si eu, in fiece zi, cand ma trezesc, imi zic ca-n ziua aia tre’ sa reusesc…si totusi, ori se rupe funia, ori nu tine grinda…da’ nu ma las !!!

  6. Oliwer, nu s-a-nţeles? 🙁

  7. La mine nu pot spune ca nu am un job care sa ma multumeasca sau o viata anosta, insa oricat de fericita mi-ar fi existenta, parac dimineata cand suna “monstrul” imi vine sa imi pun lipici pe perna si sa nu am las dus de acolo. Noroc cu Matei care vine si ma trage de nas si faca Gang, Gang, gang! Si atunci imi infloreste un ambet arg pe fata si ma trezesc cu adevarat! 😉

  8. Kmi

    E minunat sa faci ce-ti place ,sa-ti gasesti rostul,sa te simti util.E minunat sa te trezesti dimineata cu zambetul pe buza fara sa te gandesti”la naiba,iar ma duc la munca”.Stiu cum este dar din pacate eu ,in timp mi-am cam pierdut entuziasmul.Cred ca am nevoie de o noua provocare.Una peste alta tot ceea ce facem sunt alegerile noastre……deci putem alege sa ne trezim cu fata la cearceaf si sa ne mearga rau toata ziua sau putem alege sa zambim si deja ziua devine mai frumoasa.

  9. Dar la ce ora te trezesti de esti mereu fresh? E adevarat ca daca faci ceva placut abia astepti sa te trezesti

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 129 queries in 0.421 s