Accept legea compensaţiei, chiar dacă nu întotdeauna o şi înţeleg. Balanţa s-a echilibrat. Să o înclin spre fabulos va fi o frumoasă provocare.
Zilele astea citeam despre puterea pe care o avem inclusiv asupra trecutului. Nimic nu e îngheţat, nici măcar lacrimile pe care le-ai plâns pentru nenorocit. Până şi în trecut te poţi întoarce ca să-l schimbi, în tabloul percepţiilor tale. Pe trecut, că nenorociţii sunt iremediabili.
Nu să ştergi lacrimile, ci să le dai alt sens.
Când el mi-a spus că eram cea mai grozavă fată din viaţa lui şi că precis va mai trece mult până (cu nuanţă de dacă) va găsi alta la fel, l-am urât, fiindcă nu mă mai puteam opri din plâns. Iar azi, când am certitudinea că fiecare lacrimă şi-a urmat calea cea dreaptă la acel moment, trecutul de atunci e altul. L-am rescris fără să ştiu, ştergând definitiv durerea. Am înlocuit-o cu înţelepciune.
Şi dacă nici măcar trecutul nu mai e bătut în cuie, iar noi suntem sclavii percepţiilor noastre, revin la compensaţia de care vorbeam. Şi care pe mine mă va înţelepţi. (De ce nu s-o fi inventat cuvântul ăsta până acum?!) Fiindcă nu te poţi hrăni din puf ca să-ţi crească aripi. Fiindcă ori te îneci, ori faci alergie.
Iar acum, rămâne să îmi exersez înţelepciunea. O să fie tare distractiv, promit. Fiindcă, să gândeşti -când eşti blondă- e lucru mare, taică! Parol.
Ciupercutza
Cateodata scrii niste lucruri asa de simple si intelepte incat, daca nu te-as cunoaste, ti-as da dublul varstei tale …
Si asta e un compliment sa stii 🙂
Nicu
Nu stiu cum sa definesc asta …cred ca ipocrizie…si ne caracterizeaza pe toti fara exceptie.Macar din perspectiva “self protect-ului”
Stam in fata lui/ei ne tremura genunchii ca la puii de curca cand ne strange in brate si ne spunem ca suntem cei mai cei, iar cand totul se duce de rapa din mai stiu eu ce motive ne dam seama cat de urat(a) era si pe pe afara si pe interior….sau unii mai cuminti ne radem in barba acuzandu-ne de infantilism.
Cred ca trebuie pretuite momentele.Atat, si nimic mai mult…
Nicu
P.S.
…si fa ceva cu ceasul ca incep sa am atacuri de panica crezand ca m-am trezit mai devrme cu 1 ora 😛
căpcă1
mie-mi zici ce greu e sa gandesti? poi, fata blonda, io-s politist!!! din fericire, nu-s din caracal, localitate celebra pentru crash-ul unei carute plina de …in fine, nu-s din caracal!
daca as fi misogin as spune despre tine ca , sigur, nu esti blonda si, cert, nici fata nu esti ,ci, probabil, baiat. si atunci, nu ti-as mai urmari blogul.
dar, fin’ca nu-s misogin, abia astept sa vad ce postezi…ma obliga sa gandesc ceea ce scrii, si-i greu a dreaq,, ma strange cascheta! :))
ardeleanu'
Pentru așa ceva nu se plânge. Știu că e ușor de zis.
Nu pierdem din viitor încercând să percepem trecutul altfel?
strumfitaa cu esarfa
Iorga spunea ca cei care nu invata din greselile trecutului sunt condamnati sa le repete.
:* copila
Tavi
“Pain at the cost of wisdom; or wisdom at the cost of pain?”
Zany
ti-as zice ca ai mai invatat o lectie.. dar m-as repeta.
be cool.
esti mare.
esti copil mare 🙂
big warm hug.
corina
Cel mai important este sa privim trecutul ca pe ceva din care avem de invatat. Mi-am schimbat si eu mult perceptiile asupra lui, am plans pt nenoricit, dupa nenorocit apoi l-am urat, apoi m-am urat pe mine si acum pot spune ca nu o sa mai fac aceleasi greseli.
BOBY (eu si...)
Fara trecut nu am fi.Sa-l schimbam ar trebui sa o luam de la capat. Lacrimile spala sufletul incarcat de durere. Pornim la drum, de fiecare data, cu hotarirea ca, nu o sa mai repetam greselile trecutului.Si uite asa devenim mai intelepti in prezent, ca sa cladim un fundament solid viitorului.
copila blondă
Ciupercutzo, pentru mine chiar e un compliment! Majoritatea oamenilor îmi dau vreo 15 ani, aşa că… :=)
Nicule, eu nu am zis că era urât. Ci că avea dreptate. În momentul ăla nu l-am înţeles, dar timpul mi-a deschis ochii. Iar băiatul era chiar fain. Şi mă făcea să râd. Dar nu am fi ajuns nicăieri.
p.s. nu am observat, bine că ai zis de oră!
căpcă1-ule, sunt onorată să am asemenea oaspeţi pe blog! Iar faptul că te strânge cascheta nu poate fi decât semn bun!
ardelene, dar oare ce viitor putem croi pe un trecut deşirat?
ştrumfiţo, eşti atâta de drăguţă! 🙂 şi de cei care învaţă, ce-o zis?
Tavi, depinde din ce unghi priveşti
Zany, şi mă mai fac. Am veşti.
Corina, aştept să-mi povesteşti că nu “ai mai făcut” aceleaşi greşeli. Măcar să fie altele 🙂
Boby, cred că ai răspuns foarte bine ardeleanului. Serios.
Ella
imi place mult cum scrii:)
Zany
ma bucur :).
astept sa vorbim 🙂
Nicu
@ Copila Blonda
Treaba cu “ajunsul undeva” ma omoara. Ma omoara pentru ca tot asta as fi spus si eu. Nu pot sa disociez momentele frumoase de o inchipuita finalitate pozitiva.
Miruna
cred ca asa ar trebui sa procedez si eu insa .. e greu 🙁
arrowsmaker
Să influenţezi trecutul? Eşti sigură că nu vrei să te mai gândeşti?
Ziceai undeva de adevărul impus al prezentului şi de alegerea altora pentru noi. Păi…eu nu pot schimba prezentul şi tu încerci să mă faci să mă gândesc că aş putea avea vreo influenţă asupra trecutului? Hmm…
Dar..până la urmă, dacă eu nu înţeleg nu înseamnă că tu greşeşti 🙂
copila blondă
il poti schimba la nivel de perceptie. Incearca sa privesti lucrurile altfel si vei vedea. SI prezentul si trecutul se pot influenta. Dar niciodata nu vei rezolva o problema folosind acelasi tip de gandire ca atunci cand ai creat-o.
Succes! 🙂
Maria
Păi nu despre asta este şi vorba? Să transformăm experienţele în înţelepciune?
StandBy
Si uite cum viitorul iti schimba trecutul…
Alexandru Husaru
Nu vreau să vorbesc la articolul ăsta.
Am râs şi am lăcrimat.
Te îmbrăţişez!
anonim
sau al rebeliunii