Ce-i în guşa unei blonde

*Atenţie, post lung şi răutăcios. Post care nu periază poponeţe fine, ci zgârie neciopliri alese. Machiate hidos şi scoase pe stradă. Huoo!

Am prostul obicei de a-mi exprima gândurile şi sentimentele într-o concordanţă intimă cu natura lor. Şi numai de pierdut de pe urma asta. Dar totuşi se câştigă ceva: duşmani 🙂

Dacă ai o rochie urâtă, care îmi aminteşte de tanti de la trapez din circul copilăriei mele, care îţi şi stă de parcă e de căpătat, am învăţat să îmi înghit părerea pe gâtlej în jos şi să o las să piară sub acţiunea acidului organic, în locul privirilor tăioase ale purtătoarei de rochie urâtă. Un schimb cinstit, dup părerea mea. Şi după zicala, gusturile nu se discută. Iar rochia propriu-zisă nu mă deranjează. Şi dacă străluceşte prea intens de la atâţia metri pătraţi de paiete, se rezolvă cu ochelari de soare şi fără duşmani.

Dar, când prind 5 MINUTE un om drag, aflat în vâltoarea unui eveniment major, la o poveste comprimată într-un colţ de canapea, şi apare madama X de Bucureşti, păih nu numa’ că mă trec toate transpiraţiile, îmi urcă tot volumul sanguin la cap şi jugulara face valuri. Toate astea, invers proporţional cu bunul meu simţ, intrat la apă instantaneu. Nu de alta, dar aşa se poartă. Deci, stau liniştită într-un colţ separat cu vară-mea şi povestesc de poate 3 minute pe ceas. Într-o poziţie din aia de bot în bot şi şezut pe jumătate de scaun, de nici că ne interesa ce e în jur. Când se trezeşte fiţi asta să se minuneze ce frumoase suntem şi să îşi aprindă o ţigară cu noi.

Tanti, în primul rând mă întrerupi. Tocmai vorbeam. Şi NU CU TINE. În al doilea rând, mă sperii. Că peste machiajul de săptămâna trecută ţi-ai mai pus încă un rând şi ieri şi azi. Ştiu că intenţia e nobilă, dar rezultatul le provoacă noaptea coşmaruri celor mici. În al treilea rând, mă deranjezi. A, asta am mai zis o dată. Deci, eu nu fumez, nici ea, numa’ mata ai asemenea practici. Iar noi, n-avem nici o vină. Deci, du-te de-ţi intoxică ploadele, pe noi lasă-ne cu poluarea atmosferică. N-ai grijă, şi aia face rău la ten. Da’ tot n-o să te-ntrecem la urâţenie vreodată. În al patrulea rând, zâmbetul lu’ vară-mea de “nu, nu ne deranjaţi” şi vocea ei mieroasă sunt false. Ea e gazdă şi tre’ să te pupe-n dos. Dar adevărul îl citeşti pe mutra mea sincer şi brusc acrită la apariţia ta.

Nu te aşeza lângă noi. Şi nu te mai minuna de mine, că şi-aşa nu m-ai mai văzut din scutece. Deci, n-ai ce comparaţii face. Ori, ba da, cu odraslele tale chinuite de capriciile varstei şi ale mostenirii genetice neînduplecate. Asta e, sunt urâte. Dar îţi seamănă -e maximul de compliment ce-l poţi stoarce de la mine. Şi nu te îngrijora, tot sinceră sunt.

Baba asta cornută m-a enervat într-un mare fel. Fiindcă nu pricep de ce ar fi trebuit să îi fac ei conversaţie despre vreme şi efectul razelor de lună, când puteam să-mi continui poveştile de suflet cu verişoara mea scumpă, pe care am privit-o de la depărtare cu drag infinit şi admiraţie nepotolită un weekend întreg. Şi cu care meritam probabil încă 2 minute pe lângă cele 3 trecute. Fără martori hidos coloraţi şi făcuţi proşti grămadă. S-a aşezat individa lângă noi, imaginaţi-vă faţa mea sfidând superlativele “acru”-lui, şi a cerut o scrumieră. La care eu i-am indicat terasa, ca loc destinat tuturor celorlalţi fumători. “AIci NU cred că SE FUMEAZĂ, că i-am văzut pe TOŢI retrăgându-se pe terasă, la ţigară. Dar nu ştiu, că noi NU FUMĂM.” Cu accent pe cuvintele cheie. Vară-mea întreabă în stânga dacă se fumează, între timp apare scrumiera. Şi pleacă blonda, căci mă aflam în pericolul de a mă autocondamna la închisoare.

Dar, dilema continuă, căci familia mă ia la şuturi pentru dovada de nesimţire de mai devreme. Mare dreptate. Mare nesimţire. E mai important să zici poezii despre vreme, decât să simţi bucuria lângă al tău. Prima dă bine oricând, dar a doua deranjează prea des. Iar eu nu pot educa toate cuconiţele aterizate, printr-o întâmplare nefericită, din coşmarurile copiilor ,în mijlocul bucuriei mele.

p.s. şi la următoarea situaţie de genul, o să-i zic necioplitului pe faţă că ma deranjează şi să plimbe ursul. De vreme poţi vorbi cu oricine, chiar şi singur dacă eşti aşa urât. Dar de bucurat, e altă poveste…