Data: 20 August 2008

Jaf în blogosferă

Zilele trecute primesc la postul ăsta un comentariu de la Telly, care îmi spunea că citise articolul pe un cotidian online. M-am mirat, că de obicei wordpress-ul îţi arată toate linkurile spre tine, iar de data asta -pauză.

Explicaţia e simplă, nu îmi arăta dashboard-ul linkuri, pentru că ele nu existau! Domnii din redacţia site-ului au fost atât de amabili încât să nu-şi mai obosească muşchiul şi neuronul făcând click pe trei butoane ca să îl adauge. Şi cercetând problema, obeserv că ei au o întreagă categorie numită BLOGOPRESA, unde publică articole preluate, împrumutate fără dobândă, împodobite hidos cu ghilimele ieftine şi retuşate cu două mâini stângi. Într-un cuvânt, furate. Pentru că da, aşa se cheamă când iei ce nu-i al tău şi pui un nume, cât să îţi linişteşti conştiinţa. Oare asta e în chineză?!

Am văzut articole ale Ligiei, furăciuni de la Arhi (cică “un bărbat trecut de prima tinereţe”, da’ ce, dragă, l-aţi căutat în buletin?! ), dono, buddha, cabral (pe care îl dau “îngrozit de ţinutele „sexy” ale româncelor plinuţe”. Măih, e mare păcat când multe citeşti, dar puţine pricepi!) sfinxu, ahilosu, piticu şi zoso, etc. Eu atât am avut răbdare să caut, care mai sunteţi curioşi şi nu v-aţi mai enervat de mult, e timpul sa daţi un search pe interesulpublic.ro.

Personal, le-am trimis email, civilizat -nu vă speriaţi- ca să dispară textele mele de pe site. Fiindcă nu semnez vorbele altora. Auziţi, cică am zis eu:

„Bărbatul trebuie educat, fată!”

şi cu atât mai puţin cretinităţile lor.

LATER EDIT: Acesta este răspunsul pe care l-am primit de la domnul Victor Bratu, redactor-şef al ziarului:

Continuare

Vacanţe cu părinţii

Vă amintiţi vacanţele acelea cu părinţii la mare, când îţi fierbeai creierii într-un drum de 8 ceasuri (cam aşa era de la Sibiu) în Daciile fără klimă? Când încăpeam de-a lungul pe bancheta din spate, care se transforma într-un culcuş pentru copii? Când făcea mama bagajele pentru toată familia (obicei care dăinuie în unele cazuri) şi ne ungea cu cremă de protecţie? Mai ştiţi vata de zahăr din satul de vacanţă din Mamaia, care trebuia consumată doar înainte de a merge la hotel, pentru că te zângăleai iremediabil. Şi camerele alea comuniste cu pături la geam, unde praful din ele era all inclusive? Teatrul de Vară şi spectacolele cu Mirabela Dauer şi gara noastră mică, la care mergeam în rochiţă? Cred că rochiţa era singura chestie care îmi făcea plăcere la tot episodul ăsta artistico-pseudocultural.

Turele cu tata pe Montagne Russe şi în Trenuleţul Groazei? Joaca în valuri, când ţi se tăiau picioarele de spaimă, dar tot nu ieşeai? Când m-a înghiţit marea, dar m-a recuperat tata, transformându-se în eroul salvator al vieţii mele. Îmi amintesc ce mult uram să stau la soare pe plajă, aşa pierdere de vreme mi se părea. Mă enervau că mă obligau să beau apă minerală, care nu îmi place nici în ziua de astăzi. Pfui! O lăsam într-un pahar neacoperit câteva ore, să se “trezească” de acid, doar aşa mă puteam chinui s-o dau pe gât în jos. O dată am găsit o muscă bălăcindu-se în apa mea, iar, de supărare, am început să beau de la duş, pe sub ascuns. Şi am pus de o minunată diaree cu greţuri şi vărsături la superofertă. Se tot minunau ai mei de unde mi se trage, dar până acum vreo 2 ani nu am dezlegat misterul. Pentru că, după ce am prins schema cu apa de la duş, am continuat în fiecare an. Şi cred că am numărat vreo 2 în care să nu păţesc vreo boală din asta 3 în 1 în miezul concediului la mare. Şi se tot minunau ei, ce intoleranţă ciudată prezint.

Îmi aştept azi părinţii să se întoarcă din vacanţa lor de 10 zile. În general, îmi place singurătatea,

Continuare

Oooops again

Ieri am schimbat hostul şi se pare că am pierdut două articole 🙁 Unul era postat şi altul în drafts. Observ că şi comentariile de la precedentul s-au pierdut. De acum înainte ar trebui să fie în regulă.

Nu-i bai, noi să fim sănătoşi ca să gândim în continuare!

Linkuri

Îmi cer scuze din nou pentru defectele tehnice. Azi-noapte nu am dormit acasă. Şi momentan nu am ce posta în afară de 🙁 şi 🙁 şi :(. Aşa că am hotărât să pun câteva linkuri, să arăt lumii ce mai fac pe alte bloguri:

Am scris ca invitat la Bobby Voicu pe blog, unde am promis o continuare a articolului respectiv, însă evenimentele neprevăzute mi-au pus simţul umorului în cui şi am uitat ce-am vrut să spun. Chiar dacă aseară am stat în poveşti până târziu. Poveşti de digresiune şi poveşti de suflet. Şi am adormit pe o canapea, cu rochiţa în care mă găseam şi un pulover pe mine, după ce am vorbit la telefon cu un om care îmi mulţumea pentru ceva ce nu aş fi dorit niciodată să mi se mulţumească. Şi pentru care nu vreau să mulţumesc vreodată. Nici ei. Nici nimănui.

Am adormit gândindu-mă la singurătatea omului din punctul T-0 până în T-final. Iar că unii mai sunt binecuvântaţi între timp cu o soră, un frate, care sunt sprijin real, sprijin prim în criză. Eu n-am aşa ceva. Nu mă refer la crize, ci la fraţi. În schimb am doi părinţi în ale căror braţe să ajung a fost norocul major al existenţei mele… Şi am adormit gândindu-mă la prieteni. Care cică la nevoie se cunosc. Oare? /Care la bucurie se cunosc. Pe cât de sincer se bucură pentru tine. Oare? /Care cică plâng cu tine, dar rămân acolo pentru a se asigura că îţi ştergi lacrimile. /Care te iau în braţe şi nu te întreabă dacă vrei, ci îţi dau pur şi simplu. Prieten e ăla care te anunţă că vine la tine şi căruia îi poţi spune că n-ai chef. Fiindcă ştii că nu se va supăra.

Am învăţat multe de la oameni cărora le eram dată drept exemplu, am învăţat. Multe. Şi mi-am uşurat mintea de gânduri, ajungând la concluzia că, nu, nu cel care face toate astea ţi-e prieten. Ci prieten îţi e cel pentru care ai face tu toate astea. Iar iubirea poate fi educaţie.

Şi chiar dacă e marţi, suportaţi şi voi o revelaţie.

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 138 queries in 0.228 s