Prostia loveşte capota

În inima ţării, în urbe cu pretenţii de civilizaţie şi iluminat public

Anu’ trecut pe vremea asta, devoram oferta de pe piaţa auto ca un haplea nesătul. Ştiam tot ce mişcă, pe câţi cai putere şi cu câte zerouri în coadă. Începusem să visez la palete de culori, şosele impecabile şi mămăruţe pe volan. Însă toamna m-a surprins cu vestea că părinţii mei aveau alte priorităţi financiare şi maşinuţa mea mai putea să aştepte. Am înghiţit găluşca amară şi mi-am purtat drumurile prin autocare şi trenuri obosite. Am înţeles situaţia fără tânguieli şi văitături, nici măcar urlete ori dat din picioare. Doar cu înjurături silenţioase la vederea fiecărei fufe care-şi plimba atitudinea pe patru roţi, în curtea clinicilor. Căci îmi aminteam cum mă conversez cu tanti Dispecera, o maşină pe Babeş la hotel Siti Central, vă rog. Dada, deasupra cantinei. Frază ajunsă pe culmea abuzului fonetic, scuzaţi-mi franceza.

Dar Crăciunul a venit cu o altă surpriză, când am găsit sub brad cheia de la cea mai frumoasă maşină din lume. Mi-au copt ai mei mare bucurie, cel mai cel dintre Crăciunuri. Asezonat cu cele mai sincere lacrimi de bucurie. Şi un urlet care elibera toată amărăciunea îngurgitată în toamnă.

Iar azi mi-a venit să urlu din nou, că deh, e toamnă şi ciclul se reia. Fiindcă prostia loveşte, dar nu înţeleg de ce tre’ să lovească taman capota maşinuţei mele. Care prezintă o încrustare amicală cu cheia personală a unui trecător binevoitor. Dintr-un capăt în altul, cât e ea de lungă; să nu credeţi că s-a zgârcit omul.

Iaca un mesaj pentru toate animalele bipede aflate în libertate la ore repezi ale zilei: noi, ăstia victime ale sălbăticiei voastre tridimensionale, după ce vă înjurăm cu patos şi vă blestemăm tot neamul în vecii vecilor şi pentru totdeauna, ne calmăm pe interiorul obiectului afectat de iremediabila voastră imbelicitate. Adică, la volan :D. Rulând cu Baniciu pe play şi cu soarele pe parbriz, multe supărări trec, credeţi-mă pe cuvânt. Căci numai frustrările sunt de si pentru toate zilele. Ale voastre. Care veţi petrece o viaţă trezindu-vă la 5 dimineaţa, ca să nu vă ia şeful la ture, că iar aţi întârziat, şi zgâriind cu cheia de la coliba-domiciliu stabil- maşinile. Ale altora.

Articolul anterior

Sperieciori de dimineaţă

Articolul următor

Un somn uşor s-aveţi

10 Comentarii

  1. Andrei Bugeac

    Stiu cum e…urata treaba…dar se repara pana la urma:)

  2. poate ai parcat aiurea?

  3. stai se vezi cand se vor apuca sa isi deschida usile lor in usa (sau chiar in usile tale) eu m-am ars, nici o usa nu mi-a scapat neatinsa, numa in parcarea de la mall-ul din sibiu nu au toti loc de masina ta ( in cazul asta e vorba de Dacia mea)…de aia acum parchez unde e cel mai liber …ca poate oboseste “al’ cu coarne” si nu mai are chef sau putere sa o mai si zgarie

  4. Emma

    urata treaba.. si eu am o cicatrice pe partea dreapta..de la portiera din spate pana in fata. Tot de cheie. O fi avand ceva cu masinile rosii?

  5. Andrei, stiu. Da’ na… 🙁 ma uimeste rautatea oamenilor. In Cluj se practica ridicatul stergatoarelor daca te blocacheaza cineva. Sau chematul politiei. Doar in jungla isi fac aia singuri dreptate.

    Arhi, ar fi asta oare o scuza? intr-adevar, blocam o poarta. Poarta mea!

  6. sosobigman, multe vietati in parcarile Domnului…e si vina mea, ar fi trebuit sa o bag in garaj. Dar nu stiam ca s-a dat cod galben la dobitocime

    Emma, se pare ca avem amandoua un fan si ala isi face simtita prezenta! Saptamana viitoare o sa socializez cu Politia, Asigurarea, Service-ul si cine stie ce s-o mai ivi, ca din moment ce tot sunt pusa pe fapte mari…

  7. Helly

    poate criminalul nu putea accepta ca si blondele gandesc:P

  8. O da ce sa zic asta e romania nu cred ca exista prea veche nezgariata

    A mea are 1 an si are 3 zgarieturi frumoase 2 pe capota una pe usa siferului (ma pupat cred co fufa care nu stie sa parcheze) in fine asta e nuj de ce esti oripilata …

  9. Cristian

    niste nenorociti

  10. costi78

    a mea este lovita in buclierul spate de unu care a uitat sa franeze…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 135 queries in 0.397 s