după un fapt real

Păstrăm locaţia, schimbăm personajele.

Trebuie să îmi vărs veninul stimulat de serviciile româneşti, care nici până în evoluata zi de astăzi nu au priceput atâta lucru că clientu’ nostru’ -stăpânu’ nostru’. În loc să îţi pupe picioruşele care te-au purtat până la ei în bodegă, care ar da faliment fără tine, stăpânul, angajaţii adoptă o atitudine cu efect direct de tăiere a poftei de mâncare.

Foame. Ăştia vor la Pizza Hut. Mie asta îmi aminteşte doar de o durere prea lungă de stomac, care şterge deliciul înfruptării din bucate. Dar nici nu apuc să zic nimic, că direct chelnărul ne hâşâie afară. Check this out: Noi =5 persoane. Mese libere sunt doar de 4 locuri. Propun să anexăm un scaun în aşteptarea unor vremuri mai bune. La care îşi deschide ăsta gura: da …de ce să ne înghesuim cinci persoane la o masă de patru, când putem să aşteptăm cu puţină răbdare să se elibereze una mare?

De parcă voiam să mă înghesui cu el. Şi să-mi şi facă cinste. Nu, dobitocule, departe de mine intenţia, iar tu, cu atitudinea asta de “aţi venit la noi, nici înghesuiţi n-aveţi voie să staţi, ‘raţ-ai dracului!” o să înfloreşti traficul de clienţi la taraba unde lucrezi. Traficul în sens DE LA Pizza Hut spre …oriunde altundeva. Felicitări, eşti bun!

Ca în Winamp, am dat skip şi am aterizat la următorul restaurant chinezesc. Căruia nu-i zice chinezesc, ci asiatic. O fi mai panoramic şi exotic în viziunea voastră, da’ sincer vă zic că numele restrânge puternic targetul. Că nu-i totuna China cu Asia iar omu’ are nevoie de date precise în ziua de astăzi. Mai ales omu’ care nu mai ştie exact pe unde a lăsat Dumnezeu şi ţara asta, doar e destul că ştie că e foarte mare. Sau aia o fi alta?  Of, geografia asta.

Ne aşezăm, vine unu’ după comandă. Vrem pacheţele de primăvară, ca toată lumea care are în plan o orgie culinară născută din orez. Nu avem, face. Avem orice, în afară de pacheţele. Dar…sper că nu vă grăbiţi, că durează. Avem numa’ doi bucătari. (oare uitasem să precizez că localul era aglomerat de noi şi încă un grup la o altă masă şi că tonul sugera: poate aveţi chef să mergeţi în altă parte şi vă reţin). Altceva? / O supă, zice vară-mea, că mă gândesc că asta merge încălzită şi vine repede. / Păi nu v-am spus că durează sau nu sunteţi atentă? Toate se fac pe loc!

Mda, şi e atât de multă lume, că servirea e aşa bună şi chelnării amabili, că nu fac faţă, domne, doi bucătari la o masă de clienţi. Să mă întreb retoric oare care e planul lor B pentru zilele aglomerate? Nu ar face sens, nu… Sau, am înţeles noi greşit şi ar trebui să fim chiar recunoscători că orezul se culege pe loc (ca o garanţie a calităţii), iar întârzierea şi incompetenţa au preţuri de lux. Şi să nu uităm de explicaţiile oferite de stimabilul angajat, care, fie vorba între noi, nu e plătit să ne facă nouă conversaţie de doi lei..

În doi timpi am dispărut de acolo.