Am văzut Sex and the city, filmul. Era şi cazul, ştiu.

Ce să vă zic, decât să mergi la unicul şi execrabilul cinematograf Arta din fosta capitală culturală (RUŞINE DE TREI ORI) mai bine te uiţi la Tom şi Jerry cu odrasla vecinilor. SFAT: nu călcaţi pe acolo decât dacă vă găsiţi în lipsă de inspiraţie şi fără chef de conversaţie cu “jumătatea” de vara asta.

Am fost cu o prietenă, care îmi şoptea la intervale regulate, tulai, da urâtă-i asta! referindu-se (evident, pentru unii) la Carrie Bradshaw, miss rolul principal în frază. Eu am urmărit cu sfinţenie fiecare episod din toate seriile. Şi mi-a plăcut mult. Aveau chiar şi ceva deştept..

Ei comedie, acum, însă… rochii urâte, replici fumate, acţiune trasă de păr. Şi făcând o comparaţie între ce au fost şi ce-au ajuns personajele, concluzia a fost înspăimântătoare: atrăgătorul Mr. Big era mai voinic şi mai bronzat ca niciodată, ba chiar îi veneau bine cele două-trei kile în plus, în schimb, fetele deveniseră urâte cu crengi. (Că unele au fost dintotdeauna, nu intru în detalii.) Însă mereu am susţinut că femeia aranjată îşi poate depăşi natura. Dar acum am constatat că poate trece foarte uşor în ridicol. Şi ridicolul nu intră în categoria frumosului.

Au degradat-o pe Carrie (şi nu mă refer la scenele unde trebuie să arate în suferinţe). Nu am înţeles rolul laţelor ei parţial vopsite şi nici semnificaţia rochiei de mireasă cu penele alea pe cap.

Concluzie prim: nici la bătrâneţe, când te ajunge menopauza din urmă, nu ai vreo o şansă să te asemeni cu bărbatul. Că degeaba rămâne el mai frumos la figură şi te lauzi la vecine, da’ când treci de aparenţe şi ajungi în dedesubturile pantalonilor de pijama cu dungi, te apucă regretul după fiecare durere de cap pe care o acuzai în vremurile “bune”, seara la culcare. Pardon, la adormit copiii.