La Bancă în epoca de piatră

Ajung azi la bancă în intenţia de a plăti o factură.
Factura minunată era în format electronic, adică din inboxul meu copiată pe un stick.

În afară de faptul, că banca respectivă mi-a dat fiori după designul din interior, tanti de la ghişeu îmi zice că … cum adică pe stick?nu nu nu, nu se poate. Că nu au voie să introducă nimic în calculator. Nimic personal.

Buuuuuuuun. Adică, trebuie să fac cale întoarsă până la un centru de xerox/listări. Am întrebat-o pe individă şi dacă nu cumva au un calculator care să nu fie prins la reţeaua băncii, unul pe care să-l poată folosi şi omul care mai are nevoie de una alta. Că nu i-am cerut să-mi scoată memoriile la imprimantă.

Lipa-lipa prin căldură (aici deja nu mai e vina băncii) îmi deplasez figura la cel mai apropiat xerox. Dau de un nene “foarte” impersonal -dacă-mi permiteţi. De fapt, de un nene drăguţ. Că până nu e urâcios omul fără motiv, îl putem încadra în categoria drăguţ.
Şi în timp ce meşterea el la butoane, încep eu să-mi scuip tot amarul. Acolo, la om în coşmelie.
!”#¤%&/(!”#)=!”#¤%&/”#¤%&”#¤%!”#¤
Cred că l-am speriat pe bietul, care nu avea nici o vină şi absolut nici o obligaţie să ma consilieze în vreun fel. S-a întors uitându-se fix şi mi-a zis: patruzeci de bani.
Ooooooooooukay (…).
Am mulţumit şi am ieşit “pe silent”. Puteam să-mi păstrez necazurile pentru mine şi să-mi aleg altă persoana căreia să mă confesez. Măcar vreun om pe care să-l ştiu striga pe nume?

Înapoi la banca minunată. Dau factura şi cardul, cu care speram să fie efectuată plata.
Daaaa’ … cu cardul ce-i?
-Păih, cum adică, vreau să plătesc cu card.
Nu se poate. Cash n-aveţi?

O, fir-ar să fie de cash şi de carduri şi de bănci şi de toată tehnologia asta care uneori mai rău ne încurcă decât descurcă! Cum mama soarelui să nu poţi plăti cu cardul într-o bancă?!?!?!?!

Nu, ne pare rău, nu se poate.

Noroc că aveam suma respectivă şi în portmoneu, nu numai pe card. Şi noroc că era tanti de la ghişeu aşa amabilă. Şi am mai zis eu ceva, ea încă ceva , a mai intrat un domn în discuţie, am râs un pic şi uite-aşa, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea…cu banca din epoca de piatră.

Articolul anterior

Vampiri energetici

Articolul următor

Bebeluşii nu vin cu barza

  1. Alexia

    Îmi place foarte mult cum scrii, am citit aproape toate articolele de pe blog 🙂
    De unde eşti de loc? Am dedus că nu din Cluj din moment de stai în cămin… Eşti din Baia Mare cumva? la figură parcă îmi pari cunoscută 🙂

    0
  2. o blonda cazuta... pe ganduri

    @ Alexia: sunt din Sibiu, de loc, cum se spune. Baia Mare? hmmm… am fost o data in ceva restaurant rustic unde am mancat cu degetele :)) precis stii 😀 yummy

    0
  3. Alexia

    Nu ştiu despre ce restaurant vorbeşti, mai ales că trec foarte rar, o dată la două-trei luni pe “acasă” 🙂
    Am fost şi prin Sibiu 🙂

    0
  4. o blonda cazuta... pe ganduri

    maih, am poze, promit! nu-s nebuna. :p
    si eu maine ma intorc la sibiu, normal! 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 156 queries in 0.200 s