A fost odată…

Povestea copilei şi a rochiei

Imaginaţi-vă cea mai frumoasă rochie de pe lume. Cu cele mai unduite linii şi cele mai armonioase curburi. În cel mai scump magazin din oraş.

Imaginaţi-v-o în cabina de probă. Cu rochia pe ea.
Şi cât de mult îi place. Cât de bine îi vine. Cum se potriveşte culoarea cu ochii ei căprui. Şi cum se confundă materialul cu pielea ei fină. Cât îi strălucesc buclele pe broderia discretă. Şi sclipirile din privire. În cristale de apă.

Dintotdeauna a ştiut că nu e pentru ea. Că nu o va putea niciodată duce acasă. Că va fi a altcuiva.
Dar asta nu a oprit-o, ca în momentul acela, în cabina restrânsă a distinsului magazin, să se viseze la cele mai elegante baluri, la braţul celui mai adevărat cavaler, pe ritmul celor mai tandre acorduri.
Iar în final, a părăsit magazinul şi povestea din vis, în hainele şi bucuriile ei. Rochia a rămas, iar copila a plecat. Va aparţine altcuiva.

Emoţionantă întâmplare, deosebită rochie, împăcată copilă.

De ce-ai intrat, nefericito, doar ai ştiut cum o să fie…
-Pentru că, uneori, e de preferat să-ţi aminteşti un magazin şi o cabină, decât doar să îţi imaginezi cum ar putea fi ele.
Imaginaţia singură alimentează iluzii. Care nasc frustrări. Însă realitatea e cea care traduce mituri. Şi te ajută să nu umbli dezbrăcat, doar fiindcă nu poţi umbla în rochia din vitrină.
Şi uneori, vitrina pune rochia în valoare. De multe ori, e vorba de context.
Şi a ajuns acasă. Nici măcar cu o pereche ruptă de blugi în bagaj. Căci acolo purta altceva.

…ca niciodată.

p.s. Şi v-aş mai spune-o povestioară. Cu o copilă şi îngheţata preferată. Dar nu mai ştiu aroma…