Cred că am un al şaselea simţ. O spun cu toată modestia. Şi tristeţea pe care v-o puteţi imagina.
Prevăd cursul tulburat al unor întâmplări. Şi citesc viitoruri apropiate din relatări subiective.
Din păcate nu îmi pot exprima deschis intuiţiile. Pentru că de multe ori ar strica dispoziţia celor implicaţi. Aşa că prefer să oftez în sinea mea şi …atât.
Nu înseamnă că şi înţeleg ceea ce se întâmplă. Doar mă supăr şi aştept să treacă. (Un fost prieten mi-a replicat odată, cu iz de repros, da’ ce te superi, dragă, că doar ştiai că nu o să ne vedem?) Între timp, mi-a trecut bâzdâcul, ba chiar înclin să-i dau omului dreptate. Doar că, pe vremea aia, mai întâi simţeam si doar apoi gândeam. Un “apoi” cu delay idiot exagerat. Şi nici măcar nu eram blondă pe atunci. :p
Încă nu mi-am pierdut darul minunat. Aseară, aflându-mă într-o cumpănă, în ghilimele, întorceam pe faţă şi pe dos situaţia căcăcioasă. Împreună cu mama. Până când am mărturisit teama cea mai mare. Pentru că o situaţie căcăcioasă nu are niciodată doar două feţe. Parcă i-aş fi povestit ce urma să se întâmple!
Şi culmea, vă puteţi imagina superlativul de la căcăcios?! eu l-am visat azi-noapte…
P.S. Cred că trebuie să îi spui celuilalt doar atât cât îl bănuieşti că capabil să priceapă.
Bogdan Buburuz
Superlativul cuvântului căcăcios nu poate fi altul decât căcăcăcăcios ! Ar trebui să-l propunem celor de la Şuie Paparude 😉