Ochii care nu se văd, se uită.
Adevărat. Aplicabil într-un singur caz: apariţia unei noi perechi de ochi în ecuaţie.
Altfel, mintea umană ţese scenarii pudrate cu zahăr tos şi îmbibate în amarul unei realităţi diferite.
Cu toate, că şi să îţi plângi de milă e o activitate intensă. Vin de la o cafea, unde a trebuit să simulez compasiune faţă de domnişoara care “nu găseşte forţa interioară de a face click pe DELETEul din dreptul pozei cu ticălosul, pe hi5”. Şi nici pe cel din interiorul creierului ei. Pentru că vreau să cred că în sufletul ei, valabilitatea a fost de maxim 30 zile. Ca la picăturile de ochi, ce devin toxice la acelaşi termen după dezvirginare.
Plângere frumoasă, veşnicie scurtă îţi doresc!
Radu Gaspar
Ochii care nu se văd, se uită… asta în ideea că vrei să-i uiţi, dacă nu vrei nu-i uiţi 😛 cât despre plânsul de milă este o activitate fără scop şi toţi ştim asta dar am practicat-o fiecare măcar odată :))… vorba unui bun prieten, sunt destui peşti în mare numai să ai momeala potrivită.
o blonda cazuta... pe ganduri
dada… momeala potrivita si sa te duci la balta… ca altfel, nu vine balta la tine. sau?
Radu Gaspar
În cazul ăsta, mai vine şi balta la tine, problema e că tu vrei o apă ceva mai limpede 😀 balta e prea nesigură 😛 (scuzaţi metaforele) 😀
o blonda cazuta... pe ganduri
daca tot suntem la capit metafore,cred ca toti cautam izvorul, nu baltile statute 😛
acuma, stii tu, si saraci si cu pretentii! :)) glumesc.