…dar nu ştiam cât de greu e să iubeşti şi să fii mereu singur.
(Comparaţia cu divinitatea e bineînţeles aberantă, doar mi-a plăcut fraza. O păstrasem cu o poză pe hi5, care nu mai este.)
Şi nu m-am putut abţine să nu vă spun. Mai nou, citesc Aivenhov. Nu caut acuma simboluri ca să-i scriu corect numele, aţi priceput şi-aşa. De fapt, recitesc. Pentru că se adaptează la noi evenimente ale cititorului 🙂
Şi spunea că suferinţa e reprezentată de Entităţile negative acumulate şi că omul, pentru a depăşi momentul trebuie să le “reactiveze” pe cele pozitive. Că e foarte important să privim spre lumină, spre sus.
Doar că adesea facem greşeala de a ne concentra pe cauza suferinţei şi a o hiperanaliza. O întoarcem pe toate părţile. Mai ales fetele. Mai ales gemenii. (Asta nu mai zice el, ci eu) Iar în felul ăsta îi dăm amploare.
Uite un exemplu, ca să ne înţelegem: atunci când ne invadează insectele casa. Întâi le exterminăm prin toate metodele posibile. Pe ele, insectele. Adică problemele, suferinţele.
Astfel încât, propun să încheiem capitolul -al cărui nume nici nu îl voi mai tasta.
Şi pentru că ştim cât de rău e să reprimăm sentimente, va trebui să ne transformăm intenţia în realitate. Să nu ne mai plângem de milă, chiar dacă saltă traficul pe blog.
Şi să vă mai spun că există oameni care aduc zâmbete pe buze fără măcar a fi interesaţi de motivul lipsei lor -zâmbetelor. Uneori, gesturi mici au ecouri puternice 😉
Aşa zilele trecute, după postul “Astazi nu am chef” am găsit în inbox un mesaj de cheer up de la un prieten drag, care şi-a atins scopul cu succes. Era link-ul către o fotografie (Astronomy Picture of the Day) iar el spunea că viaţa e frumoasă fiindcă trăim într-un Univers frumos…
Leave a Reply