Sunt blocată-n simţiri. Să scriu nu mai ştiu. Toţi gemenii plâng.
Tu cauţi, tu frângi. Răscoleşti şi condamni, speri şi încerci.
Tu pui diagnostic şi tot cauţi leac. Aştepţi şi nu vezi, poţi să nu vrei.
Tu iei o distanţă şi vrei să revii, te joci cu simţirea. Nu suntem copii.
Plătim în pierderi. De timpi si răbdări. Nu ştiu unde sunt, dar măsor în dureri. Credeam că mai ţin, credeam că nu cad. Că mereu am dreptate. Şi-i crud că nu-i adevărat.
Dar stiu că de azi, păstrez încuiat…
Toată intenţia şi gândul şi dorul. Oricine m-ascultă sau vrea să-nţeleagă, nu poate să vadă doliul dinăuntru. Şi nici cu părerea să nu îşi mai dea.
Citeam undeva cât de dăunătoare e fragmentarea psihospirituală. Şi cât de important e să ne amintim de noi ca întreg şi să ne identificăm cu acesta. Eu sunt gemeni. Tot timpul doi. Dar mereu solitară. Unul ba cântă, când celălalt doarme. Ba tace, când urlă. Ba zburdă, când zace. Ba speră, când uită. Ba simte, când ştie.
Şi mă mai mir ce haos domneşte?
Când amândoi încep să vorbească, să simta şi să gândească…
Şi mai citeam că orice reprimare a emoţiilor şi negare a sentimentelor poate crea grave blocaje energetice.
(Umanitatea a ajuns să înţeleagă anatomia ezoterică şi să publice manuale de întrebuinţare. Nu numai ce se vede există. Exact cum prin vene şi artere curge sângele nostru, tot aşa prin canale şi meridiane, circulă energia noastră. Omul are nevoie de mai mult decât un substrat fizic şi chimic.)
Şi mult prea deşteapte erau cuvintele alea pentru mintea mea blondă si mult prea adevărate pentru sufletul trist.
Mi-aş scoate corsetul în cel mai sincer gest de exprimare. De iubire. Mi-aş strica somnul şi stoarce creierii să-i fac o bucurie bărbatului căruia i-aş dărui Universul.
Aş împuşca toate inconştientele care îşi părăsesc pruncii in voia sorţii. Aş aresta toţi sălbaticii din ţara asta. Şi mi-as trimite acasă mare parte din pedagogi.
Şi mi-aş înfiinţa propria mea ţară, pe care aş numi-o Utopia. Şi v-aş chema şi pe voi acolo, la mine. Nu pe toţi, doar pe unii.
Andrei
pe mine ma iei? vreau!
aikisan
Cata violenta 😀 Auzi, si pana atunci ce facem?! Pana faci tu Utopia?! Putem oare incerca acte singulare si aleatoare de omenie? Poate asa vei avea mai multi cetatenti in tarisoara ta 🙂
o blonda cazuta... pe ganduri
putem încerca, dar nu aleator. Ţintit. Vai, câtă mărinimie! Că tot eram in Postul Mare… 😮
Anonymous
foarte frumos scris, pe alocuri deosebit de poetic si ritmat. continua tot asa!
o blonda cazuta... pe ganduri
eah, întotdeauna e loc şi de mai bine 😉 multzam fain!
Anonymous
sper ca azi toti ‘gemenii’ iti zambesc! o zi buna!
o blonda cazuta... pe ganduri
azi cu siguranta 😉