Nu e prilej de suferinţă

Trăiesc.

Realitatea Clujului are întotdeauna un efect de lifting de moral pentru mine. Chiar dacă Sibiul, cu toţi ai lui, mi s-a cuibărit în suflet şi în vise.

Căci am intrat în inerţia cotidianului. Mi-am pus durerile în cui şi mi-am înăbuşit oftatul.

Şi mi-am târât paşii pe uliţele bătute de ploaie. E o vreme căcăcioasă. Nici asta nu mă ajută vreun pic.

A fost prima zi din post. Nu sunt neapărat cea mai bisericoasă persoană, chiar dacă fereastra mea se deschide spre capelă. Nu cred că în asta stă credinţa omului. Nu în fuste lungi şi genunchi juliţi, nici în baticuri pe cap sau acatiste nesfârşite. Nu pot să spun de câte ori picoruşele mele au trecut pragul bisericii de peste drum. Şi, credeţi-mă, nu din modestie.
Nu fac propriile mele reguli, dar îmi port credinţa după convingeri raportate la interiorul meu. Pentru că am înţeles că Regulile au fost înfiinţate tot de oameni, în alte timpuri, din varii motive. Şi pentru că am înţeles că Biserica e cea mai mare putere a lumii, fiind singura care are acces nelimitat la mintea maselor. Şi multe alte lucruri nici nu vreau să le înţeleg, mă opresc la a le intui, traduce si percepe în limbajul meu propriu. Atâta timp cât ceva funcţionează ca pozitiv, nu mă interesează să-i cunosc mecanismul.
Ştiu că Dumnezeu există, asta nu mai e demult o discuţie pentru mine. Dumnezeu ca divinitate, ca energie, ca forţă. Nu dezvolt, pur şi simplu ştiu.
Şi mai ştiu că azi, pentru prima dată în multă vreme, paşii mi-au fost reorientaţi înainte de a ma urca în maşină. Am aprins 4 lumânări. Şi am spus o rugăciune. Nici nu mai ştiam cum se face.
Le-am aşezat în formă de cruce şi le-am urmărit lumina.
Câtă linişte în flacăra unei lumânări!
Dar nu asta voiam să vă spun. Ci, să nu înţelegem postul ăsta ca interdicţie de la carne şi ouă. Toate felurile de ouă. Să nu mergem de 3 ori pe săptămână la biserică, pentru că aşa “trebe”. Dacă aşa simţim, e ok să mergem zilnic.
Să nu adăugam un stres în plus pe listă din cauză că iubita refuză amorul în aşternuturi. Eu cred că iubirea însăşi are ceva dumnezeiesc, iar ceva dumnezeiesc nu poate fi păcat.
Dar asta nu stabilesc eu.
În schimb, putem folosi perioada asta. S-o facem un prilej.
Să începem ziua fără înjurături către deşteptător. (ştiu, uneori, poate şi le merită…) Să zâmbim fără motiv portarului de la cămin. Să salutăm un coleg marginalizat. Nici nu ne imaginăm bucuria pricinuită. Am avut colegi, care erau bucuroşi să fie sclavi. Doar pentru a fi sclavii cuiva.
Să nu ne mai plângem înainte de ora 12. (râde ciob de oală spartă, ştiu!)
Să ne savurăm cafeaua în linişte. Fără radio, TV ori email. Cafeaua merge cel mai bine cu o prietenă. Dacă nu putem face rost de una, ne rămânem noi înşine. Mintea are mare nevoie de pauze recreaţionale. Asta nu e bullshit. În ziua de astăzi, mintea noastră primeşte informaţii într-un ritm halucinant. Unii nici pe WC nu iau o pauză.
Să mergem în pas vioi si să ne jucăm prosteşte cu pruncii. Să ne sunăm şi bunicii din când în când. Chiar dacă nu sunt ei cei care au uitat să încarce cardul.
Să adormim într-o cameră aerisită, nu în sonorul buletinului de ştiri. Să închidem ochii, cu gândul la ce frumos vom visa. Şi nu la cât de devreme ne vom trezi.
Să ne reinventăm mai optimişti, mai coloraţi şi mai iubitori.

Am ajuns la o concluzie.

Să iubesc mai mult eu pe celălalt decât celălalt pe mine. Să se reverse iubirea din fiecare por, cu fiecare respiraţie. (sper că aţi sesizat ghilimelele la “celălalt”). Pentru că atunci vibraţia se amplifică. Si se transformă. Şi umple cu bucurie.

Postul nu e prilej de suferinţă, e vremea deşteptării. Măcar câteva ceasuri…

Articolul anterior

Şi dac-o fi să mor zilele astea…

Articolul următor

Sfat pentru mine

6 Comentarii

  1. aikisan

    De acrod. Bine ar fi sa continuam si dupa post.

  2. Nebunul cu ochii inchisi

    Ma bucur ca ti-ai revenit dupa ultimul post (as in “scriitura pe blog”)… Nu stiu daca intereseaza pe cineva, dar vreau sa spun ca daca incercam sa explic cuiva conceptia mea despre post si despre chestiile astea…nu cred ca puteam sa o fac mai bine decat ai facut-o tu, adica…ma regasesc 101% in ce ai scris, si sunt de acord mai ales cu ideea ca toate aceste reguli au fost facute tot de oameni…si nu respectarea lor la sange inseamna credinta, si o oarecare impacare cu tine insuti, faptul ca te culci seara cu zambetul pe buze avand cat de cat o mica multumire legata de tine in ziua ce tocmai s-a sfarsit… Oricum, ce mi-a placut cel mai mult din ce ai scris e legat de lucrurile simple, care pot sa faca diferenta atat pt tine cat si pt cei din jur, care pot aduce soarele intr-o zi in care toate merg prost, care pot face diferenta in orice moment… Sunt de acord cu pauza pt mintile noastre, cu un salut spus tare si cu un zambet larg pe buze indiferent cui, cu respect, comunicare si aer curat… hai ca deja aberez… Nu stiu daca ma crezi, da’ chiar ma gandeam sa o sun azi pe buni :D, ceea ce am sa si fac acum… Merci mult pt post…mi-a trezit ceva acolo… O zi senina iti doresc!!

  3. o blonda cazuta... pe ganduri

    @ aikisan: ideal ar fi sa traim intr-o lume perfecta. e imposibil asa ceva. Dar asta nu inseamna sa nu ne straduim 😉

    @ nebunul cu ochii inchisi: azi a iesit soarele la cj… o sa-i faci o mare bucurie bunicii tale. Parca am contribuit si eu cumva la ea 🙂

  4. Cosmina

    wow:D

    sincer m-a impresionat textul.nu m-am gandit niciodata sa privesc atat de atent asupra postului dar acum ca mi-ai deschis o fereastra mi se pare mult mai interesant.
    felicitari, e superb ce ai scris si ce simti.

    daca se poate spune asa.. un post fericit plin de regasire:)

  5. Anonymous

    foarte frumos scris, doar ca ar fi bine sa fie mai scurt.. ca-i mai de efect

  6. o blonda cazuta... pe ganduri

    dada , ştiu! ăsta e un defect de care nu mă pot descotorosi! Şi, crede-mă, de fiecare dată îmi dau silinţa să concentrez informaţia. Doar că nu-mi prea iese…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 131 queries in 0.126 s