In afara de faptul ca dau in blogoree, mi-am dat seama ca uit cu o frecventa ingrijoratoare. Uit date, fapte, obligatii, promisiuni. Uit nume, chipuri si cifre.Cu numele nu m-am descurcat niciodata prea bine, deci nu sufar din cauza asta. Dar la cifre m-am priceput dintotdeauna. Numere de telefon mobil ale prietenilor, CNP si CI, fara cusur. Numai noul cod postal al strazii mele nu-l stiu. Nu l-am stiut niciodata ;))Dar azi mi-a cerut cineva seria si numarul de buletin. Si… pauza. Vidul din capul meu nu aducea un raspuns, asa ca am apucat cartea de identitate si l-am dictat atenta de acolo. Acum il stiu, din nou. Ceea ce nu stiu insa, e…pana cand.
Oricum, la asta vom ajunge cu totii mai devreme sau mai tarziu: Alzheimer. E ceea ce se cheama scleroza, atunci cand ti se usuca din ce in ce mai tare creierul.Pana ajungi sa porti o stafida giganta in loc de circumvolutiuni lucioase in cutia craniana.
Si ma gandeam ca daca tot e sa uitam, de ce sa nu uitam ticalosii care ne-au pricinuit lacrimi in perna si nopti de nesomn. De ce sa nu uitam filmele proaste pe care ne-am irosit clipe si achizitiile neinspirate din perioada reducerilor. Indigestiile aducatoare de dureri si menstruatiile din luna de miere.
Sau de ce sa nu uitam sa fim rautaciosi si utilizatori ai unui hidos vocabular. De ce sa nu uitam sa incruntam fruntea si sa ne mintim parintii. Sa stricam prietenii sau sa gresim ireversibil.
Asa ca vin cu o propunere.
Sa uitam a fi nefericiti si mizerabili. Sa uitam ca ne e foame de succes si sete de faima. Ca ne dorim bani si uitam de simtire.
Si sa intelegem ca fericirea, ca sanatatea, e starea de normalitate. Si o putem comanda mintii noastre, cum 
comanzi o pizza prin telefon. Si sa intelegem ca degeaba avem bani daca nu avem cui cumpara o floare din ei. Sau ca degeaba ne impartim patimas frigul apartamentului si golul frigiderului. Stiti vorba aia, ca dragostea tine de foame? Nu e adevarata. Si nici temperatura de sub plapuma nu se mentine crescuta la nesfarsit. Iar ambele situatii nasc frustrari si frustrati.
Asa ca, hai mai bine de ele sa uitam, sa traim dupa vibratia inimii, in bataia vantului. Sa uitam de “maine”, ca sa ne putem bucura de “azi”.
Am si uitat de unde am inceput post-ul asta…
Adrian
hmmm….din cate stiam eu, creierul actioneaza ca un pahar cu apa.il umpli, il umpli si merge cat merge si cand se gata paharul, apa(informatia) da pe din afara si deci se pierde(uita).
Stateam acum cateva zile si ma gandeam la subiectul abordat de tine aici.Eram la o trecere de pietoni si ma uitam la masini si fara sa vreau le citeam numerele.Si le retineam.
Am uitat multe lucruri din viata mea.Si uite asa stateam si ma gandeam cum,poate, fiecare numar de la fiecare masina, “varsa” cate o amintire din capul meu.
Dar asa e viata…ce poti face?!
In alta ordine de idei…pizza…food…mmmmmm:D
aikisan
Pe scurt, sa uitam de egoism.. Iar dragostea daca e autentica tine de foame!
Sa.. sa.. ce usor ar fi daca ar fi asa simplu.
o blonda cazuta... pe ganduri
hehe… esti un optimist romantic. Si iti doresc sa si ramai asa. Sa nu afli niciodata contrariul, ca dragostea tine de foame…cel mult o vreme.