M-am trezit la 7.10 am cu ochii umflati si entuziasmul intrat la apa. Orarul imi arata un viitor intesat de laboratoare peste laboratoare si cursuri din categoria “must”-urilor de sezon.
Cu o greutate care nu ma caracterizeaza, mi-am rimelat genele sucit, dar mi-a fost prea lene sa-mi pun si gloss .Nu tot pe gene, evident. Hello?! Earth to me! Repeat! Earth to me!
La 15 min dupa ce m-am trezit, am primit sms de la o prietena ca s-au luat cativa si s-au dus. Spre tari straine azi-noapte si, prin urmare, ei nu mai ajung la scoala. Atata mi-a trebuit ca sa fiu scoasa definitiv din realitate si proiectata intr-o lume paralela. Una din cele multe de care apartin de la o vreme.
In continuare, m-au plictisit aia ingrozitor la primul stagiu. Am depus eforturi dupa eforturi sa-mi autostimulez sau simulez, in fine, un minim de interes pentru ceea ce se intampla in jurul meu. Dar, ca orice efort, urmarea logica e oboseala, epuizarea. Nu conteaza ca era nici 10 am.
Mi-am petrecut stagiul povestind cu un coleg de grupa si dezlegand jocuri din acelea cu chichite, de te apuca mancaricii ca nu iti pica fisa. Si nervii. De ti se urca sangele in obraji, ca celalalt stie deja rezolvarea. Pacat ca se opreste acol, ca daca ar iriga si vreo zona cerebrala ar mai ramane ceva sanse de salvare a reputatiei. Si egoului. hehe. glumesc. Ne-am amuzat, dezmortit putin si suportat mai usor …trecerea timpului.

Insa a doua parte a debutului celui de-al doilea semestru, in ciuda golului din stomac si cafelei care isi facea de cap zgomotos pe-acolo, a fost senzational.
Am revazut figura cea mai luminata din facultatea asta, profu nostru de morfopat. Care,in sine, e un paradox . Dar ca om nu ne intereseaza din perspectiva bancilor facultatii. Ci doar ca dascal. Iar barbatul asta daca stie ceva, apaih stie sa-i explice si lu’ nea Nelu din varfu’ dealului cum sta treaba. Sa-l faca si pe ala doctor in medicina. Conditia e sa il asculte minutele alea ce vorbeste.
In fata lui se sta “drepti”. Si respiratia ti-o controlezi. Impune un respect care paralizeaza. Si stimuleaza totodata. Cel putin pe mine. Intr-un mare fel. Intr-un fel pozitiv. Intr-un fel in care n-a mai reusit nimeni. Decat sa ma scoata din sarite. Iar efectul era cel invers si puternic amplificat. Metodele au fost divers aplicate, din generala pana in liceu, si acum, la facultate, cu un succes rasunator… de trist. Rasunator in toate pieile de pacienti care vor incapea pe mana medicilor iesiti. Nu a tuturor, dar sunt unii… vai de capul lor! …al pacientilor,evident.
Si dupa gura asta curata de medicina, de unde pleci mai bogat, mai destept si mai doctor decat erai cand ti-ai baut cafeaua de dimineata, urmatorul stagiu.
Anesteziologie. Asistent tanar. Zambaret. Fara pretentii de chip preastiutor si fumuri de superioritate. Nu ca n-am fi obisnuiti cu asa ceva. Ne vorbeste cu “dumneavoastra”, chiar daca e doar cu cativa ani mai mare-imi permit sa spun- decat noi.
Ne-a vorbit nu din carti, ci din experienta, ne-a explicat de ce trebuie sa tragem tare la inceput, ne-a aratat ce e important, a ras si el in minutul 2 de plictiseala. A stiut sa glumeasca, sa-si construiasca o atmosfera degajata, fara pretentii absurde ori santaje profesionale. Caci nu ne-a fluturat catalogul pe sub nas si nici nu ne-a aratat cine detine pixul, adica puterea absoluta. S-a uitat la noi si ne-a vazut oameni mari, nu niste cacati cu ochi. Chiar daca, probabil, echivalentul nostru profesional nici nu e foarte departe. Dar sa nu mai spuneti la nimeni ca am zis asa ceva. Nu as recunoaste vreodata.
Am incheiat ziua, cumva…multumita. Ca uite si scoala asta a mea tot nu e degeaba. Ca ajunge si la mine pana la urma. Ca m-a reactivat. Mi-a trezit bucuria titlului pentru care muncesc. Pentru ca trebuie sa fiu sigura ca mertia. Caci pretul pe care il platesc se masoara in neuroni. Si credeti-ma, in comert nu exista refill de substanta cenusie. Oricati bani ai avea. Tot mai bine minte. Cu toate ca ambele, in exces, pot duce la dementa.
Deci, noroc ca nu suntem nici putred de bogati, nici morti de destepti. Succes la scoala!