Cea mai mare genialitate eşuează izbindu-se de forţa nelimitată a vulgarităţii. Planeta a fost fabricată, pare-se, pentru ca omul mediocru să domnească de-a pururi. De aceea e important ca nivelul mediu să fie cât mai ridicat cu putinţă. Şi ceea ce face magnifice popoarele nu sunt în primul rând marii lor oameni, ci altitudinile nenumăraţilor mediocri.
Jose Ortega & Gasset
Erau vremuri când lăudam şcoala românească şi o criticam pe cea abstract denumită “străină”. Erau vremuri când nu vedeam utilitatea calculelor algebrice pe hârtie. Au venit vremuri în care cred cu tărie că zicala “funcţia întreţine organul” se aplică la orice vârstă, cotă intelectuală şi regiune anatomică.
Lăsaţi copiii să înveţe poezii pe de rost, obligaţi-i să ştie tabla-nmulţirii pe sărite. Explicaţi-le că şi mintea face muşchi, un fel de antrenament al sportivului care se pregăteşte pentru maraton. Trebuie să se apuce din timp, nu cu două săptămâni înainte. Căci, chiar dacă s-ar califica la concurs, nu va rezista cale lungă. Fiindcă incompetenţa se autoelimină.
Iar pentru copiii noştri ne dorim să vadă finishul nu numai în reviste. Pentru ei, ne dorim să-l trăiască.