Eticheta: Sanatate (Pagina 4 din 7)

Personal, nu cred!

În această vedetă devenită peste noapte, apărută în prime-time pe toate posturile TV şi buzele oamenilor, gripa nouă.
Pentru unii e show, pentru alţii e o mare afacere. Şi pentru câţiva, o tragedie. Iar restul se ocupă cu promovarea panicii la foc automat. Că masele sunt cel mai uşor de manipulat ştim cu toţii. E destul de simplu de convins 100 de oameni s-o apuce într-o direcţie, când ai 5 voci puternice, care te urmează, şi 95 de nehotărâţi.

Dar au murit atâţia oameni!

Şi uite că ajungem la vorbele cele dintâi ale blondei. Adevărul nu mai există. Sursele sunt atâtea, încât nu mai ştii ce să iei şi ce să laşi. Teoriile conspiraţiei – consumate pe nerăsuflate şi propovăduite mai ceva ca Evanghelia printre creştini. Spaima – primul gând al dimineţii şi cel mai puternic impuls de a scoate bani din portofel. Criza economică – un subiect demult fumat.
Oamenii mor zilnic. Ni se umflă capul şi titlurile ziarelor cu numărul deceselor cu gripă porcină. Oare s-a întrebat cineva care era până acum rata mortalităţii la gripa obişnuită? S-a întrebat cineva dacă nenorociţii ăia mai sufereau de vreo altă bubă pe vreundeva? Sau e ca în bancul ăla, când moare unu’ care fuma. Călcat de maşină, în timp ce-şi aprindea o ţigară.

Bun, şi pe ce te bazezi când spui că e invenţie?

Pe nimic. Şi nici nu spun că virusul ăsta vedetă nu există, de fapt. Nici că nu e inventat nu spun, că până n-or vorbi porcii să ne zică de unde l-au căpătat, n-om şti adevărul. Cu toate că-i prostie să ai încredere în porci! 😛

Şi-atunci ce, stăm liniştiţi?

Ba bine că nu. Ne putem agita ca sifonul în sticlă, ne putem costuma la metrou ca in filmul Mumia, ne putem da de ceasul morţii de 3 ori pe zi. Adică, să fim serioşi, pretextul îl avem! Dar putem să ne vedem şi de ale noastre alte dureri şi datorii la bancă, nu de alta, dar cu atâta atenţie pentru gripă, plâng săracele că-s marginalizate. Nu vedeţi şi dumneavoastră? Brusc nu mai contează banii, sănătatea-i importantă!

Era şi până acum, fraţilor, dar sănătatea costă, ascultaţi la mine. Luaţi şi mâncaţi calitativ, nu cantitativ, că straturile adipoase de pe abdomen nu ţin decât cămaşa la distanţă. De curea. Cu virusul n-au de-a face. Băgaţi în voi vitamina C şi alţi antioxidanţi, cu simţul măsurii, nu cu simţul lăcomiei. Vitaminele nu îngraşă, să nu v-aud cu prostii din astea, gagici! Dar grija asta trebuie manifestată tot timpul, nu doar când ne spun ăia de la televizor.

Masca pe figură? Iertaţi-mi îndrăzneala, dar e hidoasă şi nu ştiu cât de eficientă. Măsurile alea repetate obsesiv în media sunt bune de aplicat, plus: feriţi capul dacă strănută careva lângă voi. Dar nici asta nu e noutate. În rest, să facem şi o rugăciune, tot din capitolul măsuri bune de luat. Tot timpul, nu doar în criză. Sau gripă, nici nu ştiu cum mai era.

Unde mă găsiţi săptămâna asta

De marţi până vineri sunt aici, la Târgul pentru Sănătate şi Frumuseţe (nu că ar duce careva lipsă de astea două, dar o vorbă din bătrâni zice că întotdeauna e loc şi de mai bine 😉 ). Dacă treceţi, musai să mă salutaţi, iar dacă sunteţi cuminţi, v-o prezint şi pe mama. 🙂

Azi voi lipsi de pe la 5, în rest, promit solemn că rămân. Deocamdată nu m-am învârtit prea mult, dar vă ţin la curent cu ce e de văzut şi de mâncat pe cia. Dada, noi stăm chiar aproape de standul cu dulciuri! ;)) Undeva pe culoar, îm stânga, blondele nu-s greu de reperat!

Kit-ul bronzului perfect

Vreau să vă arăt o şmecherie, cu care mă bronzez super rapid şi foaaaarte plăcut. Din principiu, nu-mi place să stau la soare, mă plictiseşte îngrozitor. De când eram mică.

*Pe postul ăsta încerc să-l fac un fel de tutorial; ideea e bună, acuma sper să mă şi explic cum trebuie. În principiu, ar fi frumos să existe o curte -proprietate personală- dacă nu, şi a bunicilor sau a vecinilor merge…

Elemente necesare:

-un furtun,          puţină sârmă şi o foarfecă,       ace de seringă

– furtunul se îndoaie la un capăt şi se leagă cu sârmă, pentru a creşte presiunea în interiorul acestuia

– apoi se înfig acele înaintea locului cu îndoitura (şi nu râdeţi, că pe partea cealaltă nu ajunge apa )

– celălalt capăt al furtunului se conectează la o sursă de apă şi cam aşa ar arăta la final:
Ideea e că ploaia asta măruntă răcoreşte şi relaxează mai ceva decât vă imaginaţi. Iar apa se încălzeşte puţin la soare şi pică numa’ bine pe toată pielea. Vă zic, m-am înnegrit aşa în 3 zile în curte, cât nu m-am bronzat 2 săptămâni la mare (bine, la mare nu-mi place să zac..).

Atenţie! Figura asta e atât de şmecheră, că te poţi prăji cu plăcere dacă stai ca nehalitu’. Soarele tot arde, chiar dacă nu-l simţi pe moment. Aluniţele tot se transformă, chiar dacă nu îţi fierbe sângele în vene. Eu am arătat doar cum e plăcut. Dar orele de expunere şi durata trebuie respectate cu sfinţenie!

p.s. Şi un truc dacă sunteţi gata prăjit: (poate ştiaţi deja) în ORICE arsură cel mai miraculos e albuşul de ou, crud. E proteina naturală care reface straturile de piele, fără cicatrici şi alte cele. Arsură de la foc sau de la soare, tot aia e. Pielea distrusă trebuie să se refacă! (Acum 2 ani, de tăntă ce-am fost, m-am prăjit la mare ca puiul în tigaie. Aşa că mi-am luat un carton de ouă, le-am spart, iar albuşul l-am întins peste tot. Ştiţi cum se făcea? Ca ochiurile pe plită. Că proteina din albuş se coagulează la temperaturi înalte. ) Nu e vrăjeală, oul e mai bun decât orice remediu din farmacie, care conţine şi puţin anestezic, de până să te lase durerile, te ustură de-ţi vine să escaladezi Carpaţii. Pe cuvânt de tăntă onoare.

Cât e de obositor să stai…

…ore în şir la birou.

Nici oboseala nu mai e ce-a fost

Când am citit chestia asta prima dată mi s-a părut foarte ciudat, tocmai prin faptul că oboseala presupune să faci ceva, apoi la acel ceva se adaugă o prelungire în timp şi intensitate, deci, a face ceva “mult” ca adverb temporal şi calitativ mă oboseşte numai să-mi explic.

Cert e că indiferent ce faci, dacă stai în picioare sau în fund pentru o mai lungă perioadă de timp, devine obositor. Explicaţia e simplă: pentru a menţine o poziţie, musculatura stă încordată ca să susţină şi menţină scheletul acolo. Gândiţi-vă puţin cum e când faci abdomene şi rămâi în flexie la 45 grade cu solul. Ştiu, e greu. De la un moment dat, doare. Na, fix aşa păţesc ceilalţi muşchi, pe care nu îi mai lăsăm să se întindă sau să-şi schimbe poziţia. Mişcarea de pe scaun la WC şi înapoi, plus cea de la birou la maşină e mult insuficientă.

Sportul înseamnă sănătate? Fals. Fiindcă nu toţi non-practicanţii de sport sunt bolnavi. Şi nici toţi sportivii, sănătoşi. Mişcarea înseamnă sănătate? Corect! De la sport la mişcare e cale lungă, există oameni care nu sunt sedentari fără a practica vreun sport. Sedentarismul presupune lipsa mişcării, sportul e ceva mai complex.

Ce putem face acum:

  • să avem grijă ca ecranul calculatorului să fie la nivelul ochilor noştri, pentru a permite o deviere minimă a coloanei cervicale, de la “normal”.
  • să avem spătar la scaun pentru sprijinul zonei lombare. Nu stăm tolăniţi ca în bar.
  • poziţia corectă nu e cu bustul împins ca pamela anderson, ci cu omoplaţii aliniaţi. Nu împingem pieptul, ci tragem umerii. Mie îmi e atât de străină şi greoaie poziţia asta, că mă simt tare artificial când o adopt.

Şi nu uitaţi, o poziţie de gâb ne face să arătăm mai graşi, ne scurtează optic gâtul, iar asta denotă lipsă de încredere în sine. De la agenţii FBI citire 😉

Când îmi place o campanie

Zilele astea m-am gândit mult la timpul şi energia noastră şi la felul în care alegem să le cheltuim. Sau să le investim. Chestia e de nuanţă, însă când vine vorba de beneficiu, nuanţele devin evidente.

Adică, ziua îşi are orele ei, pe care oricum le derulăm ca nişte maşinării stricate. Câţi dintre noi se pot lăuda că fac măcar zilnic măcar 3 lucruri pe care nu le-au făcut şi ieri? (Şi nu mă refer la constipaţii trecuţi pe Dulcolax.) Vă invit, ridicaţi-vă! să am şi eu ce invidia. Sau la ce spera, în fine…

De fapt, m-am gândit mult la timpul meu şi energia mea. La felul în care mă plâng că-mi sunt împovărate de diverse tâmpenii, care în general au legătură cu şcoala şi pe care oricum trebuie să le rezolv. Mai devreme sau mai târziu. Doar că ultima variantă vine cu un bagaj mare de timp auxiliar, pierdut cu povestea asta, “săraca de mine”.

Timpul oricum trece. Examenele oricum le luăm. Şi impozitele trebuie să le plătim. Şi mă gândeam… de ce să treacă timpul aiuria, examenele, pe lângă noi şi impozitele, pe lista de pierderi. Când putem transforma nimicurile de fiecare zi într-o listă de investiţii.

Când îmi place o idee, o promovez cu drag. Şi nu numai pe blog 😉
fundatia pentru smurd

Weekend-ul ăsta sunt la Sibiu

De astăzi până duminică, la Casa de Cultură din Sibiu are loc ceea ce se cheamă Salonul Internaţional de Frumuseţe şi Sănătate, o expoziţie care se întâmplă live, acolo. Eu abia vineri ajung în oraş, că am examen şi-i musai să particip. Dar o să fiu la expoziţie de dimineaţa până seara, şi nu doar în calitate de gură-cască 😉 ci de susţinător înfocat şi consumator fidel al suplimentelor nutritive cu Aloe Vera. Care au făcut minuni în familia mea şi apoi, mie. Nu vă povestesc cum am ajuns la ele, că e trist. Important e impactul lor. Despre asta sunt gata să vorbesc ore în şir.

Dacă mă vedeţi, trageţi-mă de mânecă. Doar aşa e frumos, să-ţi saluţi cunoscuţii. Super, deci, în weekend-ul ăsta avem program! De înfrumuseţare! :>

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 113 queries in 0.665 s