restul poveştii -la Pamflezistul 🙂
p.s. pozele astea din the One (am văzut pictorialul) mi s-au părut sfidătoare. Atunci şi acum. În contextul în care profesorii cerşesc procente din buget şi medicii ameninţă cu greve generale, alţii se laudă cu “bucle perfecte” prin reviste de pretenţii. Nu mă îndoiesc că n-ar deţine doamna ministru genţi şi pantofi de mii de euro, dar… zău aşa?! Sfidător ziceam?! Mă mai gândesc..
Secolul vitezei. Noroc că oamenii îşi fac timp. Pentru lucrurile importante. Noroc că “asfaltele” sunt proaspăt reparate. Cu patru benzi pe sens. Că şosele sunt public iluminate. Iar nopţile, natural senine.
Păcat, însă, că avem timp, dar îl folosim să ne grăbim. Păcat că avem formule de asfalt perfect, dar două benzi pe drum. Şi multe găuri în perfecţiune. Păcat că am inventat BECUL dar nu ştim unde să-l folosim. Identificaţi obiectul din imagine.
A doua medalie de aur a Romaniei -la canotaj
Felicitări, fetelor!
Olimpiadele din China sunt noul sex din presă. Poate sună murdar, dar aşa este. Inclusiv bloggerii în pană de trafic şi idei, la ceas de august, postează titluri şi dau cu bold peste cuvinte, poate-poate or intra mai mult în graţiile gogului. Şi cum spuneam, dacă sexul şi Olimpiadele vând, ia să-mi dau şi eu cu părerea că prea m-am abţinut până amu.
Avem şi noi câţiva oameni care muncesc, transpiră zi de zi şi se abţin de la ciocolată(!!!!!!) şi cozonoci de Crăciun, oameni care îşi sacrifică oase, copilării şi sentimente pentru a atinge un scop. Şi mai avem încă douăzecişiceva de milioane de leneşi care stau cu degetu-n … telecomandă, emoţionaţi până la lacrimi în momentul premierii. Care aceste milioane de “restul” se bat cu pumnii-n piept, felicită -e drept- şi spun cât sunt ei de mândri.
Unde brusc mi se taie filmul şi încetez a mai înţelege substratul acestei afirmaţii. (?!?!?!) Că te bucuri pentru un compatriot, înţeleg. Că îl feliciţi, bravo ţie, ai cei şapte ani de-acasă. Dar că îţi atribui prin transfer nişte succese ale lui, nu mai pricep. Oamenii sunt încă suficient de ignoranţi naivi încât să creadă că un buletin le dă nişte drepturi?
Nu, dragilor, nu eşti mamă fiindcă scrie în certificatul de naştere aşa, ci pentru că te trezeşti noaptea de grija copilului tău. Nu îţi împarţi viaţa cu un om, fiindcă te-ai jurat când erai mic şi credeai în basme, ci pentru că viaţa ţi se îmbogăţeşte cu el, nici vorbă de diviziuni. Analog pentru naţionalitate. Într-a şaptea am luat menţiune la olimpiada de lb. română, faza naţională. La şase luni spuneam o poezie. Iar la patru ani încă mai făceam pe mine. Şi da, sunt mândră să fiu eu.
p.s. dacă mai vrea careva să-i transfer una din proprietăţile mele mai sus menţionate, rezolvăm. Nu vreau nimic în schimb, doar s-o facem oficială. Că cine ştie cui i-o mai trebuie şi pe asta…
Later edit: încă un aur la atletism! Bravo lor! îi felicităm pe toţi sportivii de acolo. Nu doar pe cei medaliaţi 🙂
pietoni pe autostradă şi pietoni pe autostradă traversând autostrada
O să ziceţi că am înnebunit de tot, însă nu am avut halucinaţii, promit. Oamenii ăştia nu pricep că pe autostradă degeaba te uiţi în stânga de 5 ori şi treci doar după. Pe autostradă nu vezi maşina când vine ca vântul şi ca gândul. O vezi numai că trece…
Aşa. Un altu’ pedala pe bicicletă , dar, culmea!, pe banda opusă sensului de deplasare. Ştia el bine ceva, că pietonii au obligaţia de a circula pe partea stângă a drumului, dar cei cocoţaţi pe biciclete nu mai sunt pietoni. Drept să spun, nici nu-mi imeginez cum vedea cărarea, că maşinile aveau farurile aprinse că deja era seară bine.
Iar domnu’ şofer de la AG 92 CDA, care este un ditamai dărăbana de tir, (dar nu mai “dita” decât nesimţirea şoferului), de ce #¤%!”#¤%&/()=?* nu v-aţi dat la o parte pe Dealu’ Negru şi aţi insistat să circulaţi pe banda rapidă cu fantastica viteză a melcului turbat?!?!?! Luaţi un sfat de la un şofer neprofesionist: banda aceea e specială pentru cei care îi depăşesc pe dihaniile alea ca dumneavoastră. CEI CARE POT, dacă mă-nţelegi… Mda, tot Dealu’ am urcat şi am coborât în fundul insensibilului domn. (insensibil la blitzuri, claxoane şi “#¤%&/&%¤#”¤%& )
E vorba de 3 lucruri pe care le-aş schimba în patria noastră-n trei culori, dacă mi-ar sta în putere. Condiţionala asta mi se pare uşor pesimistă, căci teoretic ar trebui să credem că putem contribui cu ceva bun de la nivel individual. Fiindcă, să fim serioşi, câţi dintre noi ajungem preşedinţi? Eu una încerc să nu-mi arunc gunoaiele pe jos, ci să le bag în geantă până ajung la primul coş. Ştiu că ar trebui să existe din 5 în 5 metri. Dar faptul că nu se întâmplă chestia asta nu e scuză ca eu să fiu ŢĂRAN (nu din ăla ca-n reclamă).
Deci:
1. Aş da o lege prin care aş interzice unora să aibă copii. De ce? Fiindcă unii pur şi simplu sunt pericole sociale. Un program de castrare naţională ar funcţiona, ca să nu mă acuze careva că îi interzic plăceri animalice, că oricum mai mult de Dânsa-ntr-însa nu pricep ăstia. Deci, ficky-ficky-bumsi-bumsi în vecii vecilor, dar fără consecinţe, vă rog. Că noi, ceilalţi, nu avem nici o vină.
(părinţii nu pricep că au fiinţe umane lângă ei şi nu nişte animale care trebuie hrănite şi spălate. Nu înţeleg să renunţe la “Îţi explic când creşti mai mare“; copilul nu e tembel, dar părinţii îl pot trasforma într-un cretinelo după chipul şi asemănarea lor. Cu succes chiar. Sau ăia de îşi bat pruncii. Nici pe câine nu e voie să-l baţi cu mâna -spun toate cărţile de dresaj- ci numai cu ziarul, fiindcă mâna stăpânului e pentru a-l mângâia, nu pentru a-l lovi. Dar oamenii, fiinţe raţionale, chipurile, uită asta când vine vorba de copilul lor. Iar puterea pruncului de a ierta e uimitoare.)
2. Aş investi masiv în infrastructura existentă. Până când o să apuce ţara asta să vadă o autostradă ca lumea, n-am chef să risc viaţa familiei mele zi de zi pe cărările patriei. Ar fi mai ieftin decât ridicarea autostrăzilor, mult mai rapid şi ar salva câteva zeci de vieţi, părerea mea. Că România cu autostrăzile face parte din seria “La Paştile Cailor”.
3. Aş pune pe picioare un program naţional de stimulare şi sprijinire a copiilor supradotaţi. Avem oameni cu potenţial, în care trebuie investit din vreme. Dar noi ne lăudăm pe la televiziuni cu termeni ca donaţie, caritate şi euro ca să impresionăm babele şi moşii. Care şi-au trăit viaţa bine-merci şi acum au chef de telenovele. Iar elevilor din băncile şcolii le împuiem creierele cu Sadoveanu şi Sobieskii şi românii. Eu i-aş pune pe ăştia cu tot neamul lor în Muzeul Ţăranului Român întru veşnica pomenire. Iar celor care se formează, care au minţi ascuţite şi procesoare ultraperformante le-aş spune că există Blaga şi Eliade. Pe Eminescu îl pricepi într-a patra şi îţi ajunge. La ce bun să faci teoria băţului de chibrit pe mai multe planuri în Luceafărul, când lumea te aşteaptă să exişti deştept în ea. Eu n-am citit pic de nimic în şcoală, fiindcă îmi imaginam că toate cărţile sunt ca greţoşeniile cu care ne îndopau ăştia. Noroc cu literatura germană, că mai era ceva de capul ei.
Hai să îi ajutăm pe cei aflaţi în dureri fizice mari, dar să nu uităm nici de cei care i-ar putea salva pe aceştia. Şi anume, Copiii Noştri. Eu cred în copii.
Acesta a fost răspunsul la o leapşă primită de la Omar. Oricine crede că are o idee de împărtăşit e invitat să preia leapşa. Eu nu o dau mai departe, fiindcă puţini sunt receptivi la genul ăsta de jocuri. Să nu vă fie cu supărare.
P.S. at Omar: De ce numai 3 ??? Că eu doar ce m-am pornit :p
Later edit: leapşa preluată de Călin
