Prudenţa nu provoacă accidente. O situaţie, în care aprob minciuna. Nu e maşină, e panou.
Vă induce în eroare? Foarte bine.
via Radu Coţo (sursa poza : sibianulonline.ro)
Prudenţa nu provoacă accidente. O situaţie, în care aprob minciuna. Nu e maşină, e panou.
Vă induce în eroare? Foarte bine.
via Radu Coţo (sursa poza : sibianulonline.ro)
2. Căciulata, minunată staţiune de pensionari din judeţul Vâlcea. Multe treceri de pietoni. Şi pentru a preveni accidentele cauzate de şoferi care nu încetinesc în preajma zebrei, s-or fi gândit unii că ar fi utile hopurile alea de cauciuc, peste care şi cu 5km/h de treci, rişti să rupi maşina. Noroc că e obişnuită, sărăcuţa, doar trăieşte în România şi asta îi consumă tot uleiul.
Îmi explică şi mie cineva logica utilizată pentru amplasarea acestor “chestii” de cauciuc? că sunt tare blondă la faza asta…
.jpg)
Buuun, aici pricep, urmează trecerea, ideal ar fi să nu împrăştii creierii nimănui pe asfalt, deci frână cât mă ţine. De sensul opus nu mă mir încă, din cauza lipsei de atenţie distributivă.
Okay, următoarea trecere, imagine analog. Bănuiesc că aici nu-i aşa mare baiu’ dacă îi trimit pe tanti cu pălărie şi nenea cu şepcuţă la cele ale veşnice. Cică e frumos tare pe acolo, iar ei ar fi fost fericitţii pe care nici moartea nu i-a despărţit. La asta s-or fi gândit şi cei care au lipit hopul de asfalt DUPĂ şi nu ÎNAINTE de trecerea periculoasă. Sau poate s-au gândit…că după ce-i execuţi să nu-ţi intre frica-n oase şi fuga-n acceleraţie şi s-o tuleşti de la locul faptei. Pardon, beleşti. -maşina, că de hopul ăla nu trece cu una, cu două.
În România, 50% investim pentru a preveni accidente şi restu’ pentru a face treaba Poliţiei. Acuma, oamenii tot mor într-o bună zi, măcar ăia care încă respiră să doarmă cu ecusonul de agent pe piept.
1. Prima cărare de 100km căreia i-au zis autostradă : Bucureşti-Piteşti. Ghici ciupercă ce-i! Baba şi boxul, Oltcitul şi autostrada 🙂 şi sunt convinsă că a ajuns şi el la destinaţie. Şontîc-şontîc, ca un cal bătrân de cursă lungă. Peisajul avea o aromă de demult…
Imagini de pe mobil înainte, în timp ce şi după.
…arată cam aşa.
Deci, dacă zăriţi buburuza pe potecile capitalei weekendul ăsta, să nu vă miraţi ori holbaţi nedumeriţi, aşa cum au făcut mulţi dintre cei întâlniţi în trafic. E noul look al maşinuţei, că doar nu se putea prezenta în Bucureşti orişicum. Am asortat-o corespunzător cu o blondă la volan şi am scos-o în lume. De fapt, maşina aparţine fanului meu numărul unu, sponsorul oficial şi neoficial al fiecărei respiraţii executate de mine, adică mama 😀
Iar pe mine mă scuzaţi, sunt aşteptată 😉
Ăsta da titlu pentru propria operă de artă. Că o fi de literatură ori de gastronomie ori de cum să devii gras în 10 paşi (cu toate că unii se confruntă cu astfel de probleme la modul cel mai serios), contează mai puţin. Cert e că artă în marketingul titlului de pus pe copertă există. Iar, că am ajuns să manageriem şi religia şi să condimentăm prânzul cu împrumuturi biblice, nu ar trebui să ne mire. Habar n-am ce sens face fraza de mai sus, că în afară de prânz şi condimente, celelalte noţiuni nu îmi sunt familiare. Le-am cules şi eu de prin blogosferă că am auzit că-s ca drojdia pentru trafic.
Ce va ieşi? Un ghiveci. Marca McDonalds’.
p.s. Acum, vorbind serios, cartea nu am citit-o (şi nici nu intenţionez), dar postul acesta al Carinei mi-a amintit de poza pe care am făcut-o acestei coperţi, mai demult, în Cluj.
Pagina 8 din 8