Eticheta: fete si baieti (Pagina 3 din 7)

Despre înşelat şi alţi doctori

Mi-am amintit acum de una din lecţiile despre tipologia pacientului. Despre ăia care vin la tine după ce au fost la alţi zece medici. Toţi nişte tâmpiţi. Fiecare cu  diagnosticul lui, fiecare cu reţeta fericirii. Concluzia, toţi zece tâmpiţi. Aşa că, se trezesc la uşa cabinetului tău, al unşpelea.

Şi ni s-a spus, niciodată să nu ne bălăcărim colegii de breaslă în faţa pacientului, niciodată să nu îi dăm dreptate. Fiindcă bolile sale nu îşi vor găsi defel leacul. Şi nici şirul căutărilor sale, finalul. Căci idealul nu există. Nici în medicină, nici în iubire. Iar noi suntem doar un număr pe listă. Pe cea a tâmpiţilor.

Tot aşa şi cu înşelatul. Nefericiţi cei care cred c-au fost “aleşi”. Sunt doar încă un număr de tâmpiţi. Cine a trădat o dată o va face înc-o dată. Chiar dacă te iubeşte cum n-a mai iubit pe nimeni. Şi pe ăla de dinaintea ta, tot aşa îl iubea…

Cât ţi-e de dor, iubitule?

-Şi mie de tine. -Ba mai tare, mie. -Mie foarte tare. -Mai tare decât foarte tare, mie. Şi tot aşa, să nu pierdem şirul… -Când, iubito? -Tot timpul, iubitule. -Şi acum? -Acum mi-e deja dor şi pentru mâine deja, dacă şi dorul trebuie plătit în avans zilele astea.

Să fim realişti, dorul e un sentiment natural între cei care se îndrăgesc (indiferent de tipul de relaţie, chiar dacă referirile mele erau la amoruri de telenovelă şi citate din îmbogăţirea reţelei cosmote, salvarea puştilor chinuiţi. De lipsa persoanei iubite şi a unui act de identitate :p), dar dorul nu e ca non-stopul de la colţ. Ci mai degrabă ca ăla de la parter, care închide când ţi-e lumea mai dragă. Sau pofta mai înteţită.

Deci, dacă-i eşti drag, i se va face dor de tine. Mai mult imediat după ce te-a văzut (că doar nu degeaba s-a inventat prefixul “putere” la substantivul “obişnuinţă”), ulterior din ce în ce mai puţin. Şi asta nicidecum din cauză că intră iubirea la apă, ci din cauză că omul mai are şi alte lucruri de făcut decât să stea să-i fie dor de tine. Repet, asta nu înseamnă că nu mai vrea să te vadă, că nu i-ar face plăcere, că îţi dă papucii. Înseamnă doar că are şi el o viaţă a lui. (a, şi că nu e prefăcut)

Ceea ce nici nu e atât de grav, dacă întrebi bătrânii sau blondele.

Nu mi-am luat cartea

Ştiţi cum e chestia cu pata care ţi se pune când vrei fix bluza aia galbenă că ţi se asortează la şosete. Doar că bluza e în coşu’ de rufe şi nu-ţi dă prin cap să schimbi şosetele. Sau să le asortezi la chiloţi.

Multă bătaie de cap până să dau de ea într-o librărie. Ştiţi cum a fost…ca atunci când auzi de o prăjitură că e senzaţională, că îţi duce papilele gustative pe cele mai înalte culmi ale plăcerilor senzoriale, da’ când apuci să-ţi bagi boticul în prima bucăţică din minunea glazurată ţi se taie pofta ca maioneza şi te loveşte greaţa instantaneu. Aşa şi eu cu cartea.

Bărbaţii preferă scorpiile, s-a decis în unanimitate. Le preferă ca orice deţinătoare de păr creţ care îşi dă toate economiile pe cele mai performante fiare de întins podoaba. Oamenii îşi doresc ceea ce nu au. Şi chiar dacă pentru fiecare scorpie există un bărbat care s-a săturat de ea, asta nu îl încălzeşte cu nimic pe următorul nenorocit. Vrea şi el să rişte! 😉 Ideea e că scorpie înseamnă inaccesibil (sau greu disponibil). Înseamnă alunecat printre degete. Instabilitate. Doar că la un moment dat, bărbaţii vor obosi. Şi asta e explicaţia pentru fiecare scorpie nemăritată: nu a ştiut să se îmblânzească la timp. Asta, fiindcă nu toate scorpiile sunt scorpii isteţe.

Concluzia e că nu avem nevoie de cărţi care să ni-i traducă pe ai noştri. Şi nici pe noi, până la urmă. Pentru că ştiu, de fiecare dată când mă îndrăgostesc îmi trimit la hibernat orice simţ al logicii practice. Şi nu mă gândesc decât la momentul prezent. Şi pentru că ştiu că pot fi o scorpie cu diplomă, dacă se dau. Doar nu pot fi scorpie atunci când vreau.

Iar eu iubitului meu o să-i răspund la telefon de câte ori am să pot. Asta nu înseamnă că duc bietul aparat după mine la budă. Dar o să-mi şi fac loc pentru el în agenda zilei oricând va avea nevoie de mine. Pentru că ajutorul trebuie oferit atunci când are un rost. Şi dacă o să mi se facă un chef nebun de o poveste cu fetele, nu o să cer voie nimănui să mă duc. Pentru că mai bine îi laşi libertatea de a se simţi bine altundeva decât să arestezi la domiciliu o mutră morocănoasă. Iar el va şti chestia asta. Fiindcă să te pierzi pe tine e cea mai mare prostie pe care ai putea-o face. Chiar şi în numele iubirii.

Şi pentru că nu am nevoie de nici un filozof cu pretenţii de om să mă înveţe cum să mă port pentru a-l pune pe dânsu’ pe jar. Pentru că teatrul se plăteşte în timpi în lumea reală. Iar eu tocmai asta nu am. De pierdut.

Cartea e o porcărie, iar titlul românesc chiar are legătură cu conţinutul…e despre disperatele care vor să-i prindă în mreje. Pe viaţă. Doar grijă mare, gagici, că cine sapă groapa altuia…ia singură marea ţeapă! 😉

Bărbaţii preferă scorpiile?

Asta e următoarea carte pe care o voi citi.

Nu ştiu dacă aţi băgat de seamă, de la o vreme, la mine în blogroll stă oacheşă Simona Catrina, o tipă care scrie din Canada pentru Tango din România. Gagica e demenţială. Ce zice şi cum zice. Savuros. Iar ultimul ei post în stilul caracteristic este probabil cel mai lung articol citit de mine din scoarţă-n scoarţă în ultima vreme (ca să nu zic dintotdeauna). Iar în completare la fix vine şi comentariul ăsta.

Fetelor, luaţi notiţe! Eu mă duc să-mi iau cartea. Primul pas va fi făcut, apoi urmează toţi ceilalţi… :)) şontîc-şontîc.

p.s. Văzusem cartea în librărie, dar titlul m-a speriat de la prima vedere. În asemenea hal, că am făcut urgent stânga-mprejur. Ce ţi-e şi cu traducerile astea…

Prima amintire legată de Vama ia premiul

Acuma, eu ştiu că Vama e o trupă care abia după ce s-a născut, s-a şi ridicat în fundic, ulterior luându-o la goană prin muzica mioritică şi părul de pe mâinile noastre. Dada, ăla care încă se zbârleşte de fiecare dată când îmi cântă în maşină secunda aia din melodia mea preferată de pe ultimul album.

Ştiu că iniţial era Vama Veche, care s-a împărţit matematic în Vama şi Trupa Veche. Dar mai ştiu că la un nivel de deducţie logică, o continuare simbolică a trupei se găseşte în hainele actualei trupe Vama. De ce? Nici n-am chef să mă gândesc, probabil datorită lui Tudor Chirilă, care e sufletul şi vocea proiectului.

Bun, vă ziceam ieri de concertul de joia asta din Becker Brau, hai să dăm şi biletele! Povestiţi prima amintire a voastră legată de Vama/Vama Veche; autorul celei mai mişto relatări merge la concert. Juriul? Eu, în principiu. Iar prealeşinatele pubere topite după Tudor şi genele lui sucite :p nu au prioritate. Ştiu-ştiu, nu am inimă. Şi staţi liniştite, mi s-a mai spus 😀

Prima mea amintire? E legată de Pasărea Colibri, deci nu prea are farmec să povestesc. Vă las pe voi 😉 Dacă nu aveţi chef în comentariu, scrieţi la voi pe blog, just let me know.

Concursul ţine 48 de ceasuri. Iu du ză met.

Se poate fără să ne-o tragem?

Pe vremuri, băieţii trimiteau fetelor pe care le plăceau scrisori de dragoste. Azi, puştii le ard gagicuţelor DVD-uri cu empetreiuri. Pe vremuri, băieţii cereau permisiunea tatălui de fată s-o scoată la plimbare, azi fetele cer băieţilor să-şi scoată cu talent pantalonii. Mai demult, tinerii făceau curte şi mergeau la peţit. Azi, ei merg la agăţat şi fac mofturi că nu vor cu prezervativ. Într-o vreme se purta cerutul de nevastă cu inel şi un genunche îndoit, azi se poartă burţile la gură şi ambii genunchi îndoiţi, dar pe scaunul ginecologic. Şi atâta “împinge, împinge”, de ea se trezeşte cu 20 de kile în plus şi el, cu inelul pe deget.

Suntem extrem de moderni, voiam să zic. Şi, am demonstrat că am evoluat (avem nero-express), ne-am redefinit prejudecăţile (fata face primul pas) şi ne-am aliniat la trend (ca-n telenovele, unde cel mai jalnic mod în care piţipoanca vrea să-l fure pe Făt-Frumos e să-i producă un prunc, care iese voinic şi deştept în ciuda tuturor alcoolemiilor ilegale ale tatălui turmentat). Am şi eu o mică cerere în tot acest sistem post-modernist şi ultra-optimizat al societăţii 2009, se poate?

Vreau să-ţi pot cere numărul de telefon fără să mă bănuieşti că-ţi stric casa. Sau să ţi-l ofer pe al meu, fără să mă gândesc că te gândeşti că poate mă gândesc eu la ceva neortodox. Vreau să te sun când mi s-a blocat volanul la maşină şi nu mai ştiu formula magică pentru antidot. Vreau să mă chemi la film marţi seara şi să nu mă bănuieşti că merg în ideea că poate o ieşi ceva. Vreau să te iau la patinoar pentru că nu ştii cum arată unul. Şi e păcat pentru viitorii tăi copii :p Vreau să ne întâlnim în poveşti şi sensuri de cuvinte, să râdem în parcuri şi să petrecem timpi. Se poate să îmi placă mult mintea ta, dar să nu te vreau în inima mea. Sau nici în aşternutul meu.

În fine. Înţelegeţi mesajul. Ce nu înţeleg eu e răspunsul.

Nu mai vreau să fiu nici fată, nici băiat. Pentru că sunt mai mult decât sexul meu din buletin.

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 150 queries in 0.267 s