Poate că ceva a fost greșit la un moment dat. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri senzația de urechi care stau să ți se spargă de frig și păr împodobit de turțuri, asortate la ceea ce, pe vremea aia, părea un soi de demnitate subînțeleasă: “am cinșpe ani, n-am nevoie să-mi fie cald”. Aveam mai mare nevoie să fiu înghețată, în loc să port căciulă probabil, habar nu am. În această iarnă mi-am cumpărat, după 20 de ani în care am purtat doar gecuțe de sub care-mi sălta fundul care încălzea pe oricine și numai să se fi uitat la el, o geacă lungă cât o zi de post. Culmea e că acum, la bătrânețe, când nu-mi mai îmbrac (sau dezbrac, mă rog, chestie de nuanță) oasele decât pentru căldura mea personală, fundul îmi e considerabil mai mic decât pe vremea aia. Detalii.
