Tată-său nu-l poartă pe umeri, nu se pune în patru labe pe covor și nu umblă-n chiloți prin casă. Nici pe mamă-sa nu o vede prea des, fiindcă lucrează mult și departe. El nu știe, dar ea e bolnavă. Nu la trup, ci la minte. Tată-său are o amantă sau poate mai multe. Poate are și mamă-sa amant, dar asta în poveste nu se spune.
Pagina 3 din 609
Azi noapte am avut o revelație.
De ce mamele se plâng că-s rupte-n gură de oboseală, dar după ce adorm copiii, în loc să se culce și ele, încep cu: ciocolata din cămară, seriale regulamentare, capitole din carte. Și se face ora doișpe și zici ”un episod și gata”!
N-am citit-o, la fel ca 98% dintre români, dar am deja concluzie. Știu exact ce-i acolo, doar e în ADN-ul meu să mă pricep. Ce, n-am dreptul la păreri? E persoană publică, deci să-și asume. Să-și asume că oamenii-s răi, și mulți, și invidioși.
De câte ori îți vezi părinții pe an? La Paști și Crăciun, deci în medie de 2 ori? Câți ani mai au ei de trăit, 10, 20? La o socoteală simplă, rezultă c-o să-i mai vezi de 20 de ori, de fapt. 40, dacă ai noroc. Plus-minus, e însă o perspectivă care mi-a dat de gândit.
Intrasem în baie, să îmi îngrijesc operația, cum a zis doctorul. Soțul meu culca băieții dincolo. Și am simțit-o în capul pieptului. Mare și prezentă. Vina.
Am intrat pe ușa apartamentului nostru închiriat și n-am simțit. Nimic rău, zic. Niciun strop din groaza pe care o simțeam de câte ori plecam din Sibiu spre aeroport. Spre UK. Spre cabinet și pacienți.
